De-a lungul stravechilor frâmântari politico-sociale învolburate ale natiei române, maretul vis al Unirii a ars prin veacuri de istorie, mai departate sau mai apropiate, ca o torta nestinsa, straluminata de dorinta fierbinte a împlinirii. Reusitele din vremea lui Burebista, a domnitorului Mihai Viteazul, chiar daca temporale în expresia lor, au mentinut mereu treaza speranta de unire a neamului românesc, astfel ca declansarea, în contextul general al convulsionatei primaveri europene de la 1848, a Revolutiei pas´optiste, strabatuta de nemultumirile sociale ale vremii, a prilejuit tinerilor revolutionari din Moldova si din Muntenia, în cea mai mare parte scoliti în Europa, ca pe primul loc al formularii propriilor revendicari sa-si înscrie ca tel de importanta cruciala, Unirea celor doua tarisoare românesti surori, aflate de veacuri sub apriga stapânire otomana. Chiar daca „revolta poetilor”, cum a fost denumita aceasta în Moldova si puternica „revolta valaha” din Muntenia, au fost înabusite si revolutionarii-unionisti au fost exilati, torta Unirii Principatelor n-a putut sa fie stinsa, iar flacara acesteia a continuat sa anime cu si mai mare forta arzatoare spiritul unionist. Rezumându-ne doar la Revolta pas´optista de la Iasi vom afla ca principalii „instigatori” revolutionari ai acesteia, M.Kogalniceanu, C.Negri, V.Alecsandri (care a redactat Petitiunea-Proclamatiune din 28 martie 1848 de la Hotelul Petersburg), au fost exilati din Iasi, dar si mai multi alti sustinatori ai idealului unionist al miscarii, între care, Manolache Costache Epureanu, Alexandru Ioan Cuza, fratii Rosetti, N. Catargiu, D.Filipescu, au fost arestati din ordinul domnitorului M.Sturdza, urmând sa fie expulzati în Turcia. Scapati ca prin „minune”, acestia au ales calea exilului. Dupa un timp îndelungat de „pribegie” europeana, peste 50 de adepti ai Unirii s-au regasit si s-au stabilit în Bucovina, fiind gazduiti în proprietatile fratilor Hurmuzachi, ce împartaseau aceleasi idei unioniste si au înfiintat acolo Comitetul Revolutionar Moldovenesc Central din exil, care a reusit sa strânga în juru-i principalele forte unioniste. Tot acolo, în august 1848, M.Kogalniceanu a redactat programul intitulat, „Dorintele partidei nationale din Moldova”, cuprinzând cele 36 de revendicari solicitate, între care unirea Moldovei cu Muntenia fiind una primordiala, vazuta...”ca o cununa a tuturor, ca cheia boltei, fara de care s-ar prabusi tot edificiul national.”. Programul a fost adoptat de catre toti revolutionarii aflati în exil, fiind considerat un adevarat manifest al Unirii, Dupa intrarea în vigoare a Conventiei ruso-turce, încheiata la Balta-Liman în 19 aprilie/1 mai 1849, Grigore Alexandru Ghica, noul domnitor al Moldovei, îi recheama la Iasi pe „indezirabilii” exilati, permitându-i, astfel, lui M.Kogalniceanu o stralucita cariera legislativa pentru solutionarea „dorintelor partidei nationale”, dar si o mai mare strângere a rândurilor „unioniste”, prin înflacararea discursurilor sale în nou înfiintatul Divan Ad-Hoc al Moldovei, care, potrivit Acordului de la Paris, era considerat organul reprezentativ si decident pentru propriul viitor, din care si-a „recrutat” multi dintre cei 85 de deputati ai sai, apartinatori tuturor paturilor sociale componente, precum: pr.arhm. Neofit Scriban, Dimitrie Kracti, N. Sutu, C.Rolla, Dimitrie Cozadini, Dimitrie A.Sturdza, s.a. În 1855, prin editarea, împreuna cu V.Alecsandri, a gazetei „Steaua Dunarii”, o veritabila tribuna a ideilor unioniste, realizeaza o sustinuta Campanie pentru Unire, ce a penetrat pe larg în cele doua Principate, dar si în exterior. Atitudinea încurajatoare a Unirii manifestata de domnitorul Grigore A.Ghica, rechemat la domnie în 1854, nu a convenit Portii otomane si, ca urmare, miscarea unionista a fost pusa sub „interdictia” intransigentilor caimacami, pretendenti la tron. E foarte limpede ca în problema Unirii Principatelor se înfruntau în Divanul Ad-Hoc doua forte puternice si potrivnice, una a „unionistilor” si cealalta a „anti-unionistilor”, fiecare în parte dorindu-si propriile interese. Lupta în Divan dintre cele doua forte devenise atât de apriga încât se ajunsese la calomnii si atacuri furibunde. Venise vremea constituirii unionistilor ieseni într-o forma de lupta subversiva, concreta si organizata care sa preia, ca tel primordial, înfaptuirea Unirii Principatelor Române! Dupa mai multe „întâlniri clandestine”, cele mai multe fiind gazduite de „casa cu turn” a lui M.Kogalniceanu din dealul Copoului; ultima dintre acestea fiind cea de joi seara din 22 mai 1856, impasul „miscarii unioniste” era tot mai evident, prin divergenta de idei si lipsa de consens. Ca o ultima „sansa a reusitei”, invitatia la un nou „sfat de taina” lansata de catre Petre Mavrogheni pentru duminica, 25 mai 1856, la prânz , la proprietatea de la Visan din marginimea Iasului, a fost bine primita, mai ales ca aceasta, apartinând ca zestre fiicei sale, Elena – Luiza, casatorita cu comandantul Regimentului de pe Copou, oferea conditii sporite de „siguranta” noii întâlniri unioniste. 25 mai 1856 se arata la Iasi ca o duminica de sfârsit de primavara cu un soare generos si adieri placut mirositoare ale liliacului, bujorilor si a castanilor înfloriti. Pe la amiaza, când clopotele de la Sf. Neculai Domnesc, Trei Ierarhi si Sf. Sava vesteau sfârsitul slujbei, întreaga protipendada a Târgului Iesilor a iesit la plimbare, în calesti, trasuri sau docare bine lustruite, înspre locurile de promenada. Din sirul celor care au luat-o spre bariera Socolei se desprind, cu mare fereala de „iscoadele” caimacamului Vogoride, una câte una, cotind la dreapta pe drumul laturalnic al Visanului, având ca tinta proprietatea boierului Petre Mavrogheni – unionistul, descendent dintr-o veche familie de greci, stabilita de multa vreme în Moldova. Aici, în gradina larga a casei, generalul- amfitrion în persoana si-a salutat oaspetii, poftindu-i sa ia loc la masa mare si întinsa sub impresionanta coroana a castanului din mijlocul acesteia. Au sosit, rând pe rând, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Dimitrie Ralet, Costachi Hurmuzachi, Costache Rolla, pr.arhim. Neofit Scriban, Manolache Epureanu, Dimitrie Kracti, Nicolae Sutu, Dimitrie Cozadini si altii, în total, vreo 30 de unionisti. Dupa sosirea ultimului invitat, ordonantele si santinelele si-au ocupat „punctele de observatie” stabilite de general, iar de îndata ce coana „generaleasa” a îndestulat masa cu toate bunatatile scoase din cuptor, acesta a dat semnalul de începere, ridicând un pahar din vestitul sau Otonel în onoarea oaspetilor sai speciali. Maretia castanului si parfumul candelabrelor sale de floare creau o minunata atmosfera înaltatoare în spirit. Si, tot ca „o minune”, de aici încolo, „sfatul de taina”, prezidat de catre Mihail Kogalniceanu, s-a desfasurat într-un acelasi „consens unionist”, aprobându-se înfiintarea Asociatiei de Lupta pentru Unire, Comitetul Director al acesteia si Programul actiunilor de lupta, în plan intern si extern, pentru înfaptuirea Unirii Principatelor Române. La sfârsitul „sfatului conspirativ” poetul Vasile Alecsandri, învrednicit cu întocmirea „procesului verbal”, a exclamat cu o entuziasta însufletire: Sub acest maret castan Sa fie numai români, Noi juram toti în fratie Într-un gând, într-o simtire Ca de azi sa nu mai fie Si sa ne dam mâni cu mâni, Nici valah, nici moldovan! Pentru-a tarii fericire ! Maretul Castan de la Visan si micul obielisc Juram! a rasunat din toate piepturile participantilor si un ropot de aplauze a salutat inspirata prestatie a “bardului de la Mircesti”, devenita ad hoc “Juramântul Unionist”. Uitând de “consemnul conspirativ” al întâlnirii, toti participantii s-au îmbratisat si s-au prins în jurul castanului într-o adevarata hora a bucuriei nestavilite ce li se citea pe chipuri. Pâna si florile si frunzisul lobat al “maretului castan” reverberau însufletitoarele versuri ale Juramântului, considerat “fila de aur” a Istoriei Unirii Principatelor Române! Iar ca toate acestea sa se împlineasca, parintele arhim. Neofit Scriban a înaltat o ruga fierbinte catre Ceruri, încheiata cucernic: Asa sa ne ajute Dumnezeu! Tinându-si „Juramântul”, pentru vajnicii unionisti ieseni a urmat timp de peste doi ani si jumatate o lupta îndârjita, uneori dramatica, împotriva “curentului antiunionist”, obladuit de “ocârmuirea fanariota” a vremii si, trecând cu bine peste momentul de cumpana al fraudarii alegerilor din 1857, dezvaluit “incriminator” de catre Ecaterina (Cocuta) Conachi, fiica scriitorului progresist Costache Conachi, nimeni alta decât sotia caimacamului N.Vogoride (!) si anulat „edificator”, cu sprijinul lui Napoleon al III-a si a reginei Victoria, au reusit, la alegerile reluate din septembrie 1857, sa-l sprijine pe Cuza la tron. Era o prima victorie a acestei lupte sustinute cu înversunare. Lupta finala s-a dat în 5 ianuarie 1859, când Kogalniceanu si partida unionista a reusit sa-l promoveze pe Alex.I.Cuza pe tronul Moldovei si, mai departe, profitând de “ambiguitatile” Tratatului de la Paris, dar si de influenta activa facuta printre unionistii munteni, în 24 ianuarie 1859, când acelasi Domnitor al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, a fost ales si Domnitorul Valahiei, consfintindu-se împlinirea Unirii românilor într-un singur stat, România, pentru care unionistii ieseni au cedat si capitala si domnitorul! În tot acest timp Alexandru Ioan Cuza n-a stiut nimic despre „maretul Castan de la Visan” , martorul ocrotitor al luptei unionistilor ieseni. A aflat despre acesta dupa ce a devenit Domnitorul României si, apoi, în 26 octombrie 1860, pe când inaugura la Iasi prima universitate a României, a mers la Visan sa-i admire maretia, careia i s-a înclinat ceremonios. Mai mult, a dat si un bal special la Castelul Grecilor din apropiere. Din nefericire, îndeosebi, dupa detronarea din 1866 a Domnului Cuza, maretul castan de la Visan-Iasi a intrat într-un nemeritat “con de umbra” al vicisitudinilor vremurilor parcurse, din care, înfruntând cu stoicism ororile celor doua razboaie mondiale si tavalugul colectivizarii fortate, a reusit sa iasa si mai maret, dar într-o aceeasi totala... uitare. Meritul re-descoperirii sale, dupa unele cercetari initiate de învatatorul Neculai Ciubotaru din Vulturestii Vasluiului, a revenit, în 2002, prof.univ.dr. Mandache Leocov, fost director al Gradinii Botanice, care a aflat „mastodontul” castan într-o proprietate privata de la Visan, în urma unui schimb de terenuri între Focsani si Iasi. Meticulos si cu probata rigoare stiintifica, dumnealui întocmeste documentatia necesara, în urma careia Consiliul Judetean Iasi, prin Hotarârea nr.8/2004, îi atribuie maretului castan o dubla recunoastere monumentala, prima, de Monument istoric,, fiind denumit: Castanul Unirii de la Visan, sub maretia coroanei sale, la 25 mai 1856, scriindu-se “fila de aur” a Unirii Principatelor si a doua, de Monument al Naturii, datorita vârstei de peste 260 ani si caracteristicilor sale arboricole impresionante ale speciei Aesculus Hippocastanum, unicat în România si Europa de Sud-Est! Din pacate si astazi, dupa 19 ani (!), în ciuda tuturor interventiilor adresate autoritatilor îndrituite ale statului român, comunale, judetene si nationale, Castanul Unirii de la Visan – singurul martor în viata al Unirii Principatelor – în vârsta de peste 275 de ani, se afla în aceeasi proprietate privata fara a fi repus în valoarea sa monumentala binemeritata! Chiar si asa, neglijat si bolnav, nepierzându-si speranta într-o situatie mai buna, se bucura, totusi, ca, la fiecare 24 ianuarie si 25 mai, prin grija unor inimosi iubitori ai sai, maretul Castan al Unirii de la Visan îsi poate depana „pe viu” povestea lui adevarata despre Unirea Principatelor, iar Hora Unirii, care se încinge în jurul imensului sau trunchi, capata expresia cea mai curata si pur simtitoare a patriotismului participantilor, de la copii, la adulti, localnici sau vizitatori de pretutindeni. Anul acesta, într-o fericita coincidenta, Sarbatoarea Castanului Unirii de la Visan, prin care se aniverseaza cei 167 de ani de la „sfatul de taina” – adevarata „fila de aur” a Istoriei Unirii Principatelor Române – are loc de Sfânta Sarbatoare a Înaltarii Domnului. Considerata si Ziua Eroilor Neamului Românesc , sa înaltam si adânca cinstire a Eroilor Unionisti, care au pus România pe harta politico – administrativa a lumii! Mihai Caba
