„Avem nevoie de mai multe şcoli“, spun părinţii. „Nu e treaba mea“, răspunde ministrul. În timp ce oraşele se sufocă în clase aglomerate, iar satele se sting cu şcoli închise şi copii risipiţi prin cătune, statul rămâne captiv într-un labirint birocratic, incapabil să construiască viitorul acolo unde e cea mai mare nevoie: în educaţie.
Neputinţa şi „nevoinţa“ statului de a construi pentru viitor: în oraşe lipsesc şcolile noi, iar în sate campusurile pentru educaţie reală. Urbanul are nevoie de extindere, ruralul are nevoie de campusuri. Statul e repetent de 35 de ani, rămas înţepenit între structuri şi pase instituţionale
