Am întâlnit-o pe Narine Abgarian chiar când primăvara ne-a făcut discret cu ochiul, în fuga unei dimineți a mărțișorului și a luminilor ce aprind chimii primordiale. Vreme de un ceas am povestit (mai mult ea), am ascultat (mai mult eu), ne-am privit în ochi, am zâmbit și am râs. Ceea ce vă doresc și vouă.
„Sunt ca un copil năzdrăvan care-și dezgroapă secretele doar când simte că prezentul îl copleșește”
