Nu poți să citești versurile Svetlanei fără să nu-ți închipui că, astfel, ai privilegiul de a privi înăuntrul ei, în inima și carnea poetei. Și când se apără, în replici, gânduri și litere bine cumpănite în negare, deslușești fibra tare a sensibilității. Ori totul nu-i decât o iluzie?
Șuetă cu poeta Svetlana Cârstean: „Am exersat cum să iubesc mereu pe altcineva decât pe mine însămi”
