Există ceva sacru și, în același timp, înfricoșător în privirea mării. Valurile nu negociază, orizontul nu minte, iar adâncurile nu iartă superficialitatea. În fiecare an, pe 15 august, Ziua Marinei Române ar trebui să fie momentul în care statul se pleacă în fața infinitului albastru și în fața celor care își încredințează viața punților de oțel și vânturilor potrivnice.
Între frica de orizont și tăcerea farurilor: ce a mai rămas din statul român la Ziua Marinei?
