Sub comunism, dar și mai înainte, în succesiunea de regimuri mai voalat sau mai explicit fasciste de dinainte de 1945, românii au rezistat (nu foarte eroic, dar ferm) prin umor. Bancuri s-au spus și cu Hitler, și cu „Căpitanii” Codreanu și Sima, și cu „Conducătorul” Antonescu, nu doar cu Ceaușescu. De altfel, probabil că tradiția, deopotrivă rezilientă și (în bună măsură) păguboasă, căci menită să prevină explozia de revoltă a „mămăligii” oferind o supapă de descărcare a tensiunilor sociale, este chiar mai veche, posibil de la voievozi.
Închiderea supapei umorului radicalizează populația
