Sună mereu. Nu spune „Domnul Paul, vreau să trăiesc”, ci „Domnul Paul, vreau să-mi iau licența, să ajung și eu cineva și să-i ajut pe alții”. El nu știe, dar îl ascult mereu cu ochii umezi și cu pielea de găină. Mă gândesc la ce probleme am eu, dar acestea pălesc în fața greutăților lui. E un exemplu pentru mine. Și pentru noi. Nu renunță și se agață de orice speranță. E Mircea, omul care în 25 de ani a cunoscut bunătatea omenească doar pentru câteva clipe.
Impresionanta poveste a lui Mircea, băiatul cu inima și mintea frânte
