Ce-ar fi dacă am privi dansul mai aproape de poezie, decât de artele vizuale sau de teatru? Fiecare mișcare - deschiderea unei lumi, a unui limbaj cu semnificații proprii? Fiecare pauză - o așteptare atentă, un spațiu încărcat de sens? Fiecare spectacol - o lucrare completă, egală cu sine, fără nevoia de a se justifica prin medierea altor arte? Cum ar fi dacă dansatorii și coregrafii ar lucra eliberați de înrâurirea muzicii și a narațiunilor textuale, înarmați cu încrederea că limbajul lor artistic este sieși suficient, accesibil totodată publicului? Articolul Dansul explorat ca limbaj artistic de sine stătător în proiectul de cercetare artistică No Reason To Dance?, cu artiști din România, Republica Moldova și Irlanda de Nord apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
