Ciprian Deac s-a retras într-o seară în care Gruia n-a mai fost un simplu stadion, ci teatrul în care fotbalul își scoate masca de spectacol și rămâne doar viață La noi s-a creat un obicei bolnăvicios din a ne murdări idolii înainte să îmbătrânească, din a-i mesteca rapid și a-i scuipa înapoi în uitare imediat ce nu mai pot alerga. La fel a fost și cu Hagi, și cu Năstase, să nu uităm și de Lucescu, pe care l-au plâns și corporatiștii o zi. Și gata... ...
Deac, idolul din tăcere
