Dacă vrei să devii asasin plătit când te faci mare, prima lecție importantă pe care o aflăm din filmul „The Killer” este că în secolul XXI este imposibil să-ți mai ascunzi fața. Odată împăcat cu această stare de fapt, vei putea porni în această lungă (sau extrem de scurtă) călătorie, unde reușitele profesionale se cuantifică în cadavre, iar eșecul vine o singură dată. E drept, istoria și faptul divers ne arată că asasinii sunt, de regulă, niște brute psihopate, lipsite de creier și de orice gust vestimentar, la ani lumină distanță de imaginea arhetipală livrată de filmele de gen. Ei bine, în „The Killer”, regizorul David Fincher rămâne fidel acestui model ideal - neatins în realitate - al tipului mereu stăpân (la modul compulsiv-obsesiv) pe propriile sale gesturi, emoții și arme. Execuția regizorală e impecabil trasată, iar Michael Fassbender este înfricoșător de bine fixat în acest rol: dacă am putea închiria ucigași cu simbrie pe modelul Uber, i-am da 5 stele și ceva bacșiș - istoria și faptul divers ne arată că nu e bine să nu lași bacșiș asasinilor ori taximetriștilor cu fitil scurt.
„The Killer”: Dacă vrei să devii asasin plătit în secolul XXI, pune mâna pe carte. David Fincher ne arată cum se face, ca la carte
