În 1930, în plină efervescență interbelică, filosoful spaniol José Ortega y Gasset publica Revolta maselor, un diagnostic clinic asupra unei mutații antropologice care amenința stabilitatea continentului european. Gânditorul de la Madrid observa apariția unui nou tip uman în inima civilizației occidentale: cetățeanul născut într-o lume a abundenței materiale și a drepturilor garantate, care privește întreaga arhitectură instituțională și tehnică din jurul său ca pe un fenomen al naturii, similar aerului pe care îl respiră sau luminii solare. Pentru acest individ, observa Ortega y Gasset, civilizația și prosperitatea există de la sine, fără a necesita efortul, disciplina sau sacrificiul generațiilor anterioare, motiv pentru care principala sa reacție în fața oricărei limite este voința de a distruge.
Paradoxul prosperității europene: anarhia stradală din Occident și limitele modelului asistențial
