Războiul „de trei zile” al lui Putin în Ucraina a intrat deja în cea de-a șaptea lună a existenței sale. Iar faptul că ultimele 6 luni par să fi trecut atât de „repede”, e doar o manifestare a războiului: unul din simțurile pe care îl pierd cei aflați în focul luptei e chiar cel al trecerii timpului. Monotonia sumbră a succesiunii lunilor de război pare acum să se comprime, după ce primele ore și zile ale invaziei păreau atunci că nu se mai termină. Ucraina a devenit un câmp de luptă în care se experimentează un nou și complicat război de uzură: strategii aparent depășite, rulate în Al Doilea Război Mondial și bătătorite în fostele academii militare sovietice, se combină acum cu tactici moderne și armament de ultimă generație. Cum se va termina războiul ăsta? Când? Și, mai ales, întrebarea care ne chinuie de când lumea: „Cine va fi câștigătorul pe care-l vor reține manualele de istorie?”. Adevărul e că nimeni nu știe. Până și intuirea unui deznodământ e o sarcină imposibilă, chiar și pentru cei aplecați deasupra birourilor, care desenează neîntrerupt săgeți roșii și albastre pe hărțile de stat-major. Nu avem în față perspectiva finalului. Doar niște lecții de învățat. Inclusiv pentru România.
Lecțiile Ucrainei pentru România și NATO, după șase luni de război total cu Rusia. „Drona a democratizat câmpul de luptă”
