„Fiți amabil, aveți un leucoplast? Nu mai pot de picioare”, întreabă un domn pe care ținuta militară îl face să arate mai degrabă cu un pescar sportiv înarmat. „Pe mine mă cam bate la spate bocancul”, îi ține isonul un tovarăș de drum bine clădit. „M-a certat unul că cică n-am dat eu măsurile bine”. „Mai avem mult până la poligon?”, se aude altă voce hodorogită din șirul compact de rezerviști care mărșăluiesc monoton de-a lungul drumului șerpuit care duce spre poligonul Coada Izvorului din județul Prahova. Fiecare cară după el un bătrân Kalașnikov model 1963 pe care îl ține ori într-o mână, ori purtat pe umărul stâng sau drept, în funcție de confortul personal. Se fac glume și se spun povești care, invariabil încep cu întrebările „Tu unde ai făcut” și „În ce an?” - detalii care arată că respectivii bărbați - cu vârste de circa 50 de ani - au trecut, fiecare la vremea lui, prin mica traumă a stagiului militar obligatoriu. Impetuoasa înaintare a detașamentului de rezerviști e brusc curmată de glasul unei doamne sergent care ordonă scurt: „V-aliniați! Închideți vestoanele! Capela pe cap”. Coloana capătă o oarecare coerență în deplasare și, după câteva sute de metri parcurși printr-un desiș, rezerviștii ajung în spațiul deschis al poligonului, plin deja de alte câteva sute rezerviști, adunați în detașamente similare, la fel de pestrițe și vesele. Aici se desfășoară exercițiul de mobilizare MOBEX, la care au fost chemați 6.000 de rezerviști ai armatei române , din categoria „veteranilor” care au apucat ultimele serii de armată obligatorie, pentru a testa nivelul lor de pregătire. Oameni, pe care, la o adică, armata trebuie, vrând-nevrând să se bazeze în caz că ne trezim cu alt gen de urși în bătătură.
„Fiți amabil, aveți un leucoplast?”. Lunga luptă a rezervistului român cu bocancii și a armatei cu lipsa de soldați apți de luptă
