Ce reacție ați avea dacă v-aș spune că Legea învățământului superior, proaspăt scoasă din cuptoarele „României educate” nu garantează accesul la facultate al tinerilor cu dizabilități? Ați spune că nu are cum, nu-i așa? Clădiri accesibile (cu rampe, lifturi), cursuri accesibile, profesori de sprijin, prioritate la burse sociale sau cazare corespunzătoare - ați spune că sunt cerințe minimale ale unei democrații? Ei bine, în România legea nu face decât să oglindească o realitate crudă cu care se confruntă zi de zi, an de an, tinerii cu dizabilități care vor să fie sau sunt studenți.
Ce șansă au la educație tinerii cu dizabilități?
