În 'filosofia' dominantă a epocii moderne şi post moderne, a te uita la iarba din curtea vecinului este un exerciţiu necesar, obligatoriu şi cu efecte sigure. Depresiv-maniacale, în general, psihotice. Cînd ai chef să nu te simţi bine şi în apele tale, te uiţi la iarba lui şi constaţi, fără nici o greutate sau umbră de îndoială, că este mai verde decît cea din curtea ta. Reţeta este sigură. Te apucă imediat amocul. De ce ai vrea să te lovească starea asta nenorocită este altă poveste. Pentru unii, este o formă de autoflagelare care le asigură imboldul, combustibilul motivaţional al acţiunilor viitoare. De exemplu, punerea în aplicare a unui plan bine gîndit care să aibă ca efect moartea caprei pe care sus numitul vecin o deţine şi care, plină de viaţă şi inconştienţă, se bucură în voie de verdele ierbii din curtea lui! Mă rog, pot fi şi alte planuri, unele ceva mai pozitiv-umanitar orientate, cum este acela de a-ţi înlocui iarba primitiv-necultivată din curte cu nişte gazon blazonat de cîteva sute de ani, aşa... ca să moară el de ciudă cînd se va uita în curtea ta şi nu invers. Privitul ierbii din curtea vecinului poate fi însă o binecuvîntare, un adevărat medicament. Va să zică, în curtea ta e jale, doar buruieni şi iarbă arsă, nu se ocupă nimeni să o tundă, să o ude la timp, să o mai plivească, să o îngrijească, să mai pună o mînă de îngrăşămînt, mă rog... dezastru. La vecin, iarbă nenică... verde, verde, mai verde ca aia de acasă, vorba cîntecului cu care făcea furori Tom Jones la televiziunea care abia poposise şi prin casele românilor. pe cînd eram noi adolescenţi. Dacă te uiţi la tine în curte... depresie. Dacă te uiţi în curtea lui... te simţi mai bine. E iarbă... e grasă... e verde, verde intens. După o oră, două, de contemplare, un sentiment de pace ţi se aşterne în suflet. Ce mai contează a cui e iarba la care te-ai uitat dacă îţi echilibrezi starea sufletească? Acum că am isprăvit cu teoria, să trecem la aplicaţia practică. Să lăsăm ciorilor ograda noastră politică cu iarbă pîrjolită, nu de ieri de azi, ci cam de cînd avem şi noi o ogradă, şi să ne uităm niţel la iarba din ograda altora. În cazul de faţă, a nemţilor. Nu de alta, dar au în spate colosul economico-politic de care 'depandă' trecutul, prezentul şi viitorul Europei, prin urmare şi al nostru. În plus, Germania se pregăteşte să dea faţă cu o răspîntie. Epoca Merkel s-a încheiat, ce urmează? Răspunsurile sunt aşteptate, desigur, de la electorat şi de la partidele care se vor confrunta în alegerile de la sfîrşitul acestei luni. Germania va trebui să aleagă un drum. Ar putea fi nou, dar în continuarea celui vechi; ar putea fi nou şi orientat către cu totul alte direcţii; ar putea fi vechi şi înfundat; ar putea fi nou cu ieşire la orizonturi cu mult diferite de cele ale epocii de post-reunificare, de tranziţie, care se încheie acum şi aici, odată cu apusul lungii domnii Merkel. Ce spun predicţiile electorale?
