Stabilitatea sistemului şi regimului politic, dar şi a guvernului, este o condiţie importantă - dar nu sigura! - a eficienţei politice. Iar România este orice, dar nu un stat cu guvern stabil. Competiţia internă din PNL, dar şi cea - mai puţin mediatizată şi dură - din USR-Plus aduc la suprafaţă problemele endemice ale sistemului politic românesc. Astăzi, PNL repetă oarecum istoria PSD din 2019, când prim-ministrul de atunci devenea - pentru o perioadă interimară - preşedintele partidului, amorsând o criză internă care îşi avea însă cauza în modul de funcţionare a sistemului politic. Ori, atât din cauza ambiţiilor prezidenţialiste ale unor lideri penelişti care vizează alegerile din 2024, cât şi a unor erori de analiză, PNL intră în acelaşi scenariu. Iar USR-Plus translatează şi el problemele interne şi lipsa unei structuri teritoriale, tot în planul dezechilibrelor structurale ale sistemului politic. Iar la toate acestea, pentru a completa imaginea unei coaliţii dezarticulate, se mai adaugă şi potenţialul de şantaj şi iliberalismul neasumat, dar real, al UDMR.
