Ziua cea mai călduroasă de până acum a acestei veri mă găseşte la Sofia. Căldura e în uşoară contradicţie cu relaţiile româno-bulgare. Relaţiile profunde, nu raportările oficiale. Servesc o zacuscă şi beau o bere în unul dintre restaurantele celebre ale capitalei bulgare, Raketa, plin de 'artefacte' ale anilor 70-80. O parte din copilăria mea - frigiderul Zill, aparatul de radio Vef, chipul lui Hristo Stoichikov, un magnetofon Kashtan, sticle de Pepsi, televizoare alb-negru, naţionala Bulgariei din anii 80-90 - stă înşirată pe sau pe lângă pereţi. Mă emoţionez, dar îmi trece, e lume buluc, se mănâncă bine. Un bulgar mă întreabă, fireşte, în limba engleză de ce nu există niciun fel de colaborare cultural-gastronomică româno-bulgară. Îmi mărturiseşte lovit de sinceritate că nu ştie ce gust are berea românească şi îmi cere cu o lacrimă ivită în colţul ochiului stâng (aici multe merg pe stânga) să-i recomand un vin din ţara mea. Îi răspund în română, sunt şi patriot, dar omul vorbeşte bine 2-3 limbi şi înţelege peste cinci. Eu înţeleg limba prieteniei şi o vorbesc perfect pe aceea a sincerităţii dezinteresate.
