Tragedia îsi atinge punctul culminant în clipa în care reverendul Hastings (ce lucreaza la un opus magnum al întelepciunii universale) iese din nihilismul sardonic si mizantrop care l-a caracterizat initial si devine un scelerat tipic (îl ucide pe Rook cu o grebla, într-o scena profund sangvinara). Ironic, dupa moartea protagonistului, Ann îi va naste acestuia un fiu. „Tara” istorica nu se stinge deci aici, ci îsi urmeaza cursul, neabatut, spre viitor. Un roman terifiant-fabulos, care merita citit. Contextualizarea, mai sus, a faimosului titlu din filmografia lui Almodovar nu este deloc întâmplatoare. Asemenea regizorului spaniol, scriitorul britanic John Cowper Powys (nascut în 1872, mort în 1963, absolvent al Universitatii Cambridge, laureat, în 1958, al premiului „Placa de Bronz”, oferit de Academia Libera din Hamburg, traitor, o buna bucata de timp, în Statele Unite, unde Theodore Dreiser l-a numit „genial”, obsedat toata viata de ocultism si, cu precadere, de misticismul mitologic galez, în sfârsit, descendent direct al clasicilor englezi John Donne si William Cowper si membru totodata al unei familii de artisti) cauta în personaje instinctualitatea primara a fiintei, „creierul” reptilian care ne-a facut, în timp, campionii evolutiei si supravietuirii. Capodoperele lui, Ducdame (1925, tradusa si la noi cu titlul Cercul nebunilor), A Wolf Solent (1929) si A Glastonbury Romance (1933), exploreaza palierele subconstiintei pulsionale, fie în forma istoric-mitologica (A Wolf Solent), fie parabolic-ideologica, sub semnul utopiilor renascentiste, al „lumii perfecte” (A Glastonbury Romance), fie în varianta mai explicita a realismului psihologic, cu tenta naturalista (Ducdame/Cercul nebunilor). Personajul powysinan „simte enorm si vede monstruos”, situându-se în galeria teratologica a marilor mutanti tipologici, de la criminalii rafinati ai lui Shakespeare, Poe, Melville si Hawthorne (ultimii doi în Pierre si, respectiv, The Blithedale Romance), la dezaxatii lui Dickens, sceleratii lui Hugo sau sadicii lui Zola. Cercul nebunilor este radiografia unei astfel de familii tarate, surprinse la apogeul ei - generatia mosierului Rook Ashover din Dorset - când blestemul arhetipal se împlineste fatidic. Barbatii din clanul Ashover au suferit mereu de presiunea unei sexualitati excesive si deviante. Din relatiile lor extraconjugale s-au nascut monstri care bântuie, apocaliptic, existentele fiilor legitimi. Rook si fratele lui maladiv Lexie sunt cele doua victime ale trecutului obscur al familiei Ashover. Totodata, ei ramân si purtatorii „defectului” de „impuls reptilian” - interpretat în roman ca o „vina tragica”, o „damnare” transpersonala. Rook iubeste simultan trei femei: pe concubina Netta Page, pe sotia pastorului anglican William Hastings, numita Nell, si pe verisoara Ann. „Dilema” lui fundamentala este daca ar trebui sa renunte la viata erotica dezordonata a prezentului si sa-si întemeieze o familie sau nu. Netta, desi aparent singura care are un efect mesmeric asupra vulcanicului mosier, a cazut în alcoolism si, oricum, e de conditie sociala modesta, inducând riscul unei mezaliante (ea de altfel va pleca, la un moment dat, producându-i lui Rook o stare de angoasa vecina cu nebunia). Nell pare, dupa caracterizarea protagonistului însusi, o „dobitoaca romantioasa”, care-si însala sotul, pe prelatul Hastings, mai degraba dintr-un automatism imatur decât din pasiune (foarte curând Rook o va descoperi acuplându-se violent cu propriul lui frate, bolnavul etern Lexie, în Poiana Tâtei). În sfârsit, Lady Ann, verisoara stilata, dar perversa ea însasi, constituie pentru Rook un divertisment de tinerete si prea putin obiectul unui angajament sentimental total (constrâns de împrejurari, eroul se va casatori totusi cu ea). Oscilarea permanenta a personajului (alaturi de „vina” mostenita ereditar) reprezinta premisa (psihologica) a conflictului tragic. Tragedia îsi atinge punctul culminant în clipa în care reverendul Hastings (ce lucreaza la un opus magnum al întelepciunii universale) iese din nihilismul sardonic si mizantrop care l-a caracterizat initial si devine un scelerat tipic (îl ucide pe Rook cu o grebla, într-o scena profund sangvinara). Ironic, dupa moartea protagonistului, Ann îi va naste acestuia un fiu. „Tara” istorica nu se stinge deci aici, ci îsi urmeaza cursul, neabatut, spre viitor. Un roman terifiant-fabulos, care merita citit. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
