Care este cauza principala a cresterii preturilor? Teoria monetara prezinta inflatia ca un fenomen monetar cauzat de o crestere mai rapida a cantitatii de bani din economie în comparatie cu cresterea economica, iar principalele masuri pe care le poate adopta bancile centrale în vederea reducerii inflatiei sunt majorarea ratelor de dobânda si reducerea lichiditatii de pe piata monetara. În noua sa carte, The Fiscal Theory of the Price Level, profesorul John Cochrane de la Stanford University dezvolta o alta explicatie pentru cresterea preturilor - preturile se ajusteaza astfel încât valoarea reala a datoriei guvernamentale sa fie egala cu valoarea actuala a excedentelor primare reale (impozite minus cheltuieli). El pleaca de la o premisa simpla conform careia banii au o valoare deoarece populatia are nevoie de ei ca sa plateasca taxele, iar daca, în medie, cetatenii au mai multi bani decât au nevoie pentru plata taxelor atunci îi vor folosi pentru a cumpara bunuri si servicii, fapt care va determina o crestere a preturilor. Având în vedere ca taxele si impozitele sunt, de regula, procent din venituri si preturi, atunci când preturile si salariile cresc, suma pe care trebuie sa o platim sub forma taxelor si impozitelor creste. Un nivel mai ridicat al preturilor determina o reducere a cantitatii de bani disponibila prin plata taxelor si a impozitelor sau altfel spus puterea de cumparare a banilor scade (cantitatea de bunuri si servicii pe care o putem cumpara cu un leu) deoarece preturile cresc, dar valoarea reala a taxelor si a impozitelor nu se modifica semnificativ. Astfel, preturile vor creste pâna când valoarea reala a banilor va ajunge la nivelul real al platilor sub forma de taxe si impozite. Conform teoriei dezvoltate de profesorul Cochrane, inflatia apare atunci când populatia nu se asteapta ca guvernul sa-si ramburseze integral datoriile.Politica monetara ramâne importanta în vederea asigurarii si mentinerii stabilitatii preturilor deoarecebanca centrala poate stabili o tinta a ratei dobânzii, rata care influenteaza inflatia asteptata. Dar informatiile privind valoarea actuala a excedentelor determina inflatia neasteptata. Daca înainte de criza financiara globala din 2008 exista un consens cu privire la faptul ca politica monetara este cea care trebuie utilizata în vederea ajustarii ciclurilor financiare, iar politica fiscala era utilizata doar pentru a sprijini masurile de politica monetara, dupa aceasta criza este necesar ca politica fiscala sa „joace” un rol mult mai activ în ajustarea ciclurilor economice. Acest rol a devenit si mai important în contextul pandemiei atunci când majoritatea tarilor au realizat cheltuieli semnificative pentru a diminua efectele pandemiei si au înregistrat deficite majore. Conform profesorului Kenneth Rogoff de la Harvard University, fost Economist sef al Fondului Monetar International, este necesara o reajustare a politicii monetare si a celei fiscale astfel încât sa se reduca inflatia si sa se evite recesiunea economica. Acest lucru nu este usor de realizat deoarece daca în cazul politicii monetare implementata de banca centrala, aceasta are un anumit grad de independenta, politica fiscala este implementata de guvern si deciziile privind taxele si cheltuielile publice sunt eminamente politice. Politica monetara ramâne importanta în vederea asigurarii si mentinerii stabilitatii preturilor deoarece banca centrala poate stabili o tinta a ratei dobânzii, rata care influenteaza inflatia asteptata. Dar politica fiscala determina inflatia neasteptata. În contextul actual a devenit din ce în ce mai clar ca utilizarea stimulilor fiscali pentru a diminua efectele oricarui soc nu este sustenabila, astfel este necesara o ajustare a politicii fiscale astfel încât aceasta sa faciliteze stabilitatea macroeconomica. Alin Andries este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
