Problematicile alegoriei mitologice, ale intertextualizarii transculturale, ale solilocviului simbolic-shakespearian (în roman), combinat cu ingenioase directii de scena, precum si ale intercalarii documentarii stiintifice în structura principala a epicului se dovedeau, estetic vorbind, mult prea avansate pentru timpul istoric în care fusese redactat romanul. În consecinta, Melville ajunge autor international abia în secolul urmator, când va fi (re)descoperit de noua critica. În august s-au împlinit doua secole (si trei ani) de la nasterea unuia dintre cei mai mari scriitori ai lumii, americanul Herman Melville. Aproape necunoscut în timpul vietii sale (asadar nerecunoscut de contemporanii prea putin rafinati pentru a-i descoperi geniul - o singura mare exceptie trebuie amintita: celalalt geniu al prozei Lumii Noi din epoca, prietenul sau Nathaniel Hawthorne, care a scris entuziast despre el înca de la debut) si cumva uitat astazi (nefrecventat carevasazica de contemporanii nostri prea îndepartati, prin supralicitarea tehnologiei, de cultura adevarata), acest gigantic creator de epic merita reactualizat aici fie si prin câteva comentarii succesive succinte asupra capodoperei lui Moby Dick. A Whale/ Moby Dick. Balena alba (1851). Se presupune ca doua evenimente - istorice, în felul lor -, din prima jumatate a secolului al XIX-lea american, ar fi inspirat fabulosul roman. Primul se leaga de scufundarea, în 1820, a vasului-baleniera Essex undeva în apele Americii Latine. Respectiva ambarcatiune întâlnise temuta „balena alba” (considerata pe atunci, cu precadere de catre americani, cel mai feroce monstru marin, balena era râvnita, ca trofeu, de aproape toti capitanii de vas). Giganticul mamifer acvatic - departe de a putea fi vânat de echipaj - a zdrobit pur si simplu fragila corabie, producând un dezastru absolut. Surprinzator, în urma confruntarii, a ramas un supravietuitor. E vorba despre secundul balenierei, Owen Chase (devenit astfel un posibil prototip pentru Ishmael, povestitorul din textul lui Melville) care, un an mai târziu, simte nevoia sa faca public „filmul” catastrofei. Tipareste asadar o carte intitulata Narrative of the Most Extraordinary and Distressing Shipwreck of the Whale-Ship „Essex”/ Istoria neobisnuitului si terifiantului naufragiu al balenierei „Essex” (1821). Volumul a avut un succes teribil, fiind înca solicitat febril de cititori la mai bine de un deceniu de la aparitia sa initiala. Istoria literara înregistreaza faptul ca Melville a primit un exemplar din „naratiunea” lui Chase de la bogatul si influentul sau socru, Lemuel Shaw. Mai mult, se stie ca scriitorul nu doar a citit cu deosebita placere cartea, dar a si adnotat-o abundent, traind probabil, în febra lecturii, prefigurari ale viitorului sau roman. În sfârsit, cel de-al doilea episod se refera la uciderea, în vecinatatea coastei chiliene, cândva dupa 1830, a balenei albe supranumite „Mocha Dick”, de un alt echipaj american. Exploratorul Jeremiah N. Reynolds (martor la eveniment) a scris apoi, în presa de peste Ocean, un articol emotional si emotionant despre „lupta omului cu Leviathanul biblic”, transformându-i pe marinarii participanti la vânatoare în eroii clasici ai unei lumi modernizate. Capitanul-vânator, în special, era prezentat în registru de mitologie antica, atribuindu-i-se energii teurgice. Neîndoios, Melville s-a familiarizat în detaliu si cu acest al doilea moment, trasându-si pesemne, prin intermediul lui, liniile generale ale propriilor tipologii si, cu deosebire, ale celei ilustrate de Capitanul Ahab. În plus, sa nu uitam, prozatorul însusi a lucrat multi ani ca navigator (inclusiv, transoceanic). A fost marinar, între altele, si pe o baleniera. Neasteptat cu adevarat este ca scriitorul extrage din aceste aventuri fabuloase foarte putin epic „de actiune” asa-zicând, aratându-se preocupat mai curând de o tematica pe cât de noua, pe atât de putin atractiva pentru publicul american al veacului al XIX-lea. Monstrul acvatic „Moby Dick” devine, pentru Melville, o metafora extrem de complicata si aproape deloc un prilej de povesti marinaresti, pline de suspans, asa cum si-ar fi dorit multitudinea de (posibili) cititori veniti din traditia lui Chase ori din cea a lui Reynolds. Nu trebuie sa ne mire, prin urmare, faptul ca romanul Moby Dick a constituit un rasunator esec de piata, la prima lui editare. Reactiile criticilor s-au împartit între contestarea vehementa si evaluarea prudenta (în cazul cel mai bun, a „calitatilor poetice ale autorului”). Melville nu a reusit sa anihileze (practic, cu o capodopera) un stereotip cultural, prin medierea caruia contemporanii sai l-au perceput pâna la moarte - acela de scriitor „de raftul al doilea”, cvasi-necunoscut. Problematicile alegoriei mitologice, ale intertextualizarii transculturale, ale solilocviului simbolic-shakespearian (în roman), combinat cu ingenioase directii de scena, precum si ale intercalarii documentarii stiintifice în structura principala a epicului se dovedeau, estetic vorbind, mult prea avansate pentru timpul istoric în care fusese redactat romanul. În consecinta, Melville ajunge autor international abia în secolul urmator, când va fi (re)descoperit de noua critica. (Va urma) Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
