Daca libertatea ȋn alegerea locurilor pentru cladiri reprezentative ȋn orasul istoric a fost una naturala, ȋn sensul ca orasul mic, cu densitate redusa cu multe terenuri libere, ȋn toate zonele functionale ale orasului, permitea alegerea potrivita scopului, o libertate de compozitie urbana a existat si ȋn perioada comunismului, dar una dictatoriala. Expansiunea fara precedent a Iasului s-a produs prin exproprieri masive de teren pentru a face loc noilor ansambluri edilitare. Ȋn consecinta, ȋn cei peste patruzeci de ani de urbanism comunist au existat instrumente de putere si creatie capabile sa faciliteze dezvoltarea coerenta a orasului. „Iasul este mai mult decât o ilustra capitala a Moldovei. Printre zidurile sale salasluiesc comori de arta pe care nici o urbe a României de azi nu le poseda cu atâta ȋmbelsugare”, spunea Nicolae Iorga, elev al Liceului National si student al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Cum s-au adunat aceste comori de arta ȋn spatiul urban al Iasului este usor de ȋnteles. Ȋn primul rând o istorie multimilenara a asezarii, daca punem la socoteala si vestigiile arheologice cucuteniene. Apoi o dezvoltare ȋnceata, organica de la locul ȋntarit al stapânului zonei, la târgul important de la intersectia cailor negustoresti cu importanta europeana, pâna la rolul de capitala a Moldovei istorice si, ȋn fine, aspiratia de capitala culturala a României si de a doua capitala a regatului românesc pâna la Primul Razboi Mondial, asa cum afirma, ca un bun politician, Carol I. Ȋn tot acest rastimp, continuat pâna la al Doilea Razboi Mondial, Iasul a evoluat aproape instinctual. Instinctul de a alege locul cel mai potrivit al nucleului urban initial, instinctul de a identifica locurile cele mai potrivite pentru cladirile reprezentative (palatul ocârmuirii, manastiri, biserici), instinctul relationarii, a dialogului semnificativ dintre spatiul urban si spatiul natural specific zonei. Caci, sa nu ne iluzionam, calitatea ansamblului datorata acestor instincte, dar si libertatii initiale ȋn alegerea locurilor potrivite, a fost ȋnsotita de multa saracie, dezodine si ȋntâmplare ȋn felul ȋn care terenurile orasului au fost ocupate cu diverse constructii. O demonstratie a urbanitatii bâjbâite este faptul ca Iasul a avut primul lui plan urbanistic ȋn anul 1946, un plan foarte frumos de altfel, fara nici o consecinta ȋn dezvoltarea ulterioara a orasului. O prima concluzie se impune. Tendinta actuala a urbanismului informal are radacini adânci ȋn mentalitatea noastra de citadini. Daca libertatea ȋn alegerea locurilor pentru cladiri reprezentative ȋn orasul istoric a fost una naturala, ȋn sensul ca orasul mic, cu densitate redusa cu multe terenuri libere, ȋn toate zonele functionale ale orasului, permitea alegerea potrivita scopului, o libertate de compozitie urbana a existat si ȋn perioada comunismului, dar una dictatoriala. Expansiunea fara precedent a Iasului s-a produs prin exproprieri masive de teren pentru a face loc noilor ansambluri edilitare. Ȋn consecinta, ȋn cei peste patruzeci de ani de urbanism comunist au existat instrumente de putere si creatie capabile sa faciliteze dezvoltarea coerenta a orasului. Ȋn ciuda acestui fapt, la sfârsitul perioadei, Iasul parea un oras neterminat, fara o trama stradala majora coerenta capabila sa faca fata traficului de perspectiva, fara strada de centura si fara relatii functionale complete cu localitatile din zona metropolitana, cu imixtiunea ȋnca prea evidenta a ruralului cu urbanul si cu desfigurarea iremediabila a imaginii orasului istoric pomenit cu atâta mândrie de Nicolae Iorga. Este o mostenire grea, daca avem ȋn vedere suma aceasta de slabiciuni. Orasul este ȋnca un organism viu. Ȋn conditii favorabile creste, devine din ce ȋn ce mai atractiv si mai important polarizând zone a caror limita se extinde permanent. Iasul traieste o astfel de efervescenta si are, din acest motiv, o nevoie acuta de viziuni capabile sa-i mentina functionalitatea si stralucirea. Nu este nici pe departe un lucru simplu. Ȋn primul rând are nevoie de o trama stradala la nivel metropolitan bazata pe stiinta moderna de rezolvare a traficului. Solutiile presupun sacrificii si costuri mari ȋntrucât nu au fost identificate si realizate la vreme, dar sunt cu atât mai necesare astazi ȋntrucât mâine va fi infinit mai greu. Ȋn al doilea rând e nevoie de functionalizare si refunctionalizare a zonelor lui urbane gândita de asemenea la scara metropolitana. Sunt necesare politici consecvente pentru definirea viitorului zonelor centrale ramase cu locuinte individuale si loturi extrem de variabile ca forma si marime. Problema lor este a valorii ȋn crestere nelimitata a preturilor, a blocajului dat de micimea si multimea lor si a presiunii permanente pe care dezvoltatorii o pun asupra lor. Fenomenul este evident. Exemplul cel mai la ȋndemâna este Palas campus. Acest complex arhitectonic de calitate s-a realizat ȋn urma unui proces lung si, as putea spune, incomplet, de cumulare a proprietatilor ȋn urma caruia realizarea lui a fost posibila. Nu este nici un motiv sa nu ne gândim ca fenomenul se va extinde pentru toate zonele similare din centrul Iasului. Sunt multe alte probleme de luat ȋn seama când vorbim de viitorul orasului. Pentru pietonul obisnuit cele mai importante sunt legate de estetica urbana. Daca sunt multe locuri ȋn oras devenite frumoase si atractive, sunt si mai multe locuri a caror imagine dezagreabila este rezultatul dezvoltarii necontrolate. Vedem ȋn imaginile de mai jos doua perspective spre centrul istoric a caror calitate nu are nevoie de comentarii. Totusi, orasul dispune de forte venite din adânc capabile sa-i mentina puterea de seductie ȋn ciuda nevredniciei noastre. Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
