Frumusetea, atractivitatea orasului este, pâna la urma, o chestiune de evaluare subiectiva sedimentata ȋn cursul timpului prin aprecieri succesive. Dupa consacrarea frumusetii ca dat obiectiv urmeaza, ȋn zilele noastre, ȋntelegerea ei critica, iar pe aceasta baza se fundamenteaza previziunile, viziunile, proiectele de dezvoltare urbana astfel ȋncât frumusetea initiala esentiala pentru personalitatea spatiului urban sa nu fie deranjata, ci, dimpotriva, potentata. Ȋntre primele evaluari ale Iasului sunt cele ale calatorilor straini, suficient de relevante ȋn definirea caracterului pe parcursul evolutiei istorice. Ei judecau Iasul apreciativ sau depreciativ ȋn functie de civilizatia ȋn care erau formati. Dupa unire, marile personalitati ale tarii au evaluat la rândul lor orasul considerându-l emblematic pentru civilizatia româneasca. Ba chiar cea mai valoroasa sinteza urbana din aceasta civilizatie, ne spune G.M. Cantacuzino. Dar capitala Moldovei, pe lânga calitati incontestabile, avea si slabiciuni la fel de incontestabile. Este cunoscuta impresia regelui Carol I la prima lui vizita facuta pentru linistirea spiritelor antiunioniste. El a fost amagit de imaginea spectaculoasa, pitoreasca a ansamblului dulcelui târg perceputa la intrarea de pe colina si dezamagit de calitatea spatiului urban si al majoritatii cladirilor din interior. Desi este straniu, sentimentele regelui despre Iasi sunt similare cu cele ale marchizului Cusine la vederea Moscovei ȋn anul 1839. Este aceeasi impresie coplesitoare a ansamblului vazut din exterior si acelasi inconfort functional si estetic la interior unde amestecul de grandios si derizoriu, de bogatie si saracie, de idei arhitecturale prinse din zbor si concretizate stângaci ȋn forme locale sunt apanajul civilizatiilor mai putin evoluate. De fapt, ȋn contextul fenomenului urban, similitudinile dintre cele doua capitale nu sunt stranii câta vreme, pâna la unire, nu doar influenta, dar si dominatia muscalilor au produs efecte. Cea mai profunda, plastica apreciere a urbanismului si a arhitecturii din Iasi a facut-o arhitectul G.M. Cantacuzino, pomenit astazi uneori, fara ȋnsa ca cineva sa se gândeasca la valorificarea ideilor lui generoase sintetizate ȋn urma unei vieti cu preocupari teoretice si practice aproape permanente, dedicate orasului nostru. Si el a sesizat existenta multor cladiri urâte, degradate, dar frumusetea ansamblului ar fi justificat ȋnlocuirea lor ȋn parametrii urbanistici definiti de volumetriile si texturile existente, concomitent cu dezvoltarea orasului pe un platou ȋnvecinat centrului istoric pentru a nu-i deteriora silueta. Cantacuzino indica chiar un loc unde el vedea ȋnca de atunci o grupare de cladiri ȋnalte, zona Breazu din capatul aleii Sadoveanu unde, de ceva timp, chiar se ȋntâmpla o dezvoltare intensa. Am trecut ȋn revista ideile care pun accentul pe frumusetea impresionanta a ansamblului de cladiri istorice si nu pe monumentele propriu-zise ȋntre care ȋnca mai persistau constructii de slaba calitate ȋntrucât situatia de astazi arata un raport schimbat. Silueta de ansamblu a Iasului a disparut sau s-a atenuat concomitent cu ȋnlocuirea ȋn mare parte a constructiilor degradate. Din nefericire, aceasta ȋnlocuire nu a produs arhitectura de calitate, ci, de cele mai multe ori, discordanta ȋn context, usor de identificat prin brutalitatea volumelor si saracia arhitecturii. Cu toate acestea sunt zone ȋntregi din oras unde poezia specifica a Iasului persista ȋn pofida transformarilor continui si a lipsei viziunilor concretizate ȋn regulamente de urbanism. Bunaoara, ȋntreg spatiul urban dintre bulevardul Independentei si strada Sararie. Cine ȋl strabate cu piciorul ramâne uimit de specificitatea diversa a casei cu gradina pe parcele de teren de toate felurile si marimile dispuse pe pantele mai mult sau mai putin vizibile. Ȋn ultima vreme, saracia este pe cale de disparitie. Sunt case vechi ca niste actori cu prestanta veniti din trecutul dramatic, unele bine renovate, altele mai putin bine, altele deloc. Sunt case noi, putine e adevarat, capabile sa vorbeasca despre vremurile de astazi prin limbajul atât de neȋnteles, dar elocvent al arhitecturii si, din pacate, sunt destule constructii parazite ale caror imagini nu fac cinste locului si orasului. Totusi aceasta parte de oras atrage prin diversitatea perspectivelor, prin organicitatea lipsei de rânduiala, prin verdele aproape dominant al gradinilor. Turlele bisericilor ȋnca sunt repere, iar brutalitatea degradata a blocurilor comuniste intra rar ȋn scena acestui spatiu ȋn care nu te plictisesti plimbându-te. Evident, nu este perfect, este nevoie ca proiectantul de urbanism sa-i simta sufletul, sa-l ȋmbrace cu sensibilitate, sa imagineze reguli care, ȋn timp, ȋi vor ȋntregi chipul, pentru asta, cum spunea G.M. Cantacuzino, trebuie sa parcurgi orasul cu creionul de artist ȋn mâna, iar schitele desenate si transpuse cu arta ȋn reguli sa prinda viata. Dar ce artist-arhitect mai tine astazi creionul ȋn mâna? Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
