Discutia despre eufemisme continua cu exemple comentate din diferite sfere de desemnare (anatomie umana, homosexualitate, însusiri umane, profesii si meserii). Trecem rapid peste lista nesfârsita a denumirilor, initial eufemistice, pentru membra pudenda,denumiri devenite ele însele, cu timpul, semi-obscene. Iata câteva mostre de denumiri substitutive pentru membrum virile, create prin metaforizare, pornindu‑se de la numele unor fructe, legume sau mezeluri (banana, stiulete, castravete, morcov, cârnacior, salam), ale unor instrumente muzicale (fluier, flaut, clarinet, trompeta), scule, unelte sau arme (surub, ciocan, scula, maciuca, teapa, buzdugan); alte câteva pentru membrum muliebre, de la numele unor vietati, flori, fructe: scoica, pastaie, rosie, ghiocel, corcodusa, crizantema, pisicuta, pasarica, vrabiuta, rândunica, veverita etc. Problematica homosexualitatii se afla în centrul unei uriase si controversate dezbateri publice cu implicatii multiple, nu doar comportamentale, ci si social‑politice, psihologice, religioase, pedagogice, filosofice etc. Ca si în paragrafele anterioare, ma voi referi pe scurt exclusiv la implicatiile discursive si terminologice ale acestei problematici. Subiect tabu în România pâna în urma cu doua-trei decenii, fenomenalitatea homosexualitatii se reflecta în trecut în vocabular aproape exclusiv prin termeni livresti sau savanti, a caror semnificatie ramânea opaca sau obscura pentru majoritatea vorbitorilor. Ma refer la termeni care initial aveau statutul de împrumuturi neologice, precum homosexual/ homosexualitate, lesbiana/ lesbianism si safism (de la numele insulei Lesbos, unde se nascuse poeta greaca Sappho), tribadism (de la gr. τρίβω – tríbo ‘a freca’), pederast (de la gr. παιδεραστής – paiderastés ‘care iubeste baietii’), sodomist, sodomie, a sodomiza (de la numele cetatii biblice Sodoma). În vocabularul românesc actual, cuvintele homosexual, lesbiana si, mai nou, xenismul gay, functioneaza ca termeni designativi neutri, lipsiti de orice fel de conotatii, negative sau pozitive. În orizontul argotic au aparut cuvinte sau sintagme sugestive cu puternice conotatii (vulgaritate, ironie, dispret etc.): bulangiu, poponar, poponaut, curlangiu, sugaci, papanache, harpist, pidosnic, fundas, fetita penala. La polul opus, corectitudinea politica a impus în uz numeroase cuvinte sau sintagme substitutiv-eufemistice, conotate de regula pozitiv, unele traduse si adaptate dupa engleza, precum bisexual, transsexual, intersexual, heterosexual/ heterosexism, intersex, homofob/ homofobie, homofil/ homofilie, heteronormativ/ heteronormativitate, altele preluate ca atare din engleza, precum: transgender, metrosexual sau queer. Un soi de eufemism absolut, ermetic pentru majoritatea vorbitorilor obisnuiti este sigla LGBT, un acronim rezultat din initialele cuvintelor englezesti lesby, gay, bisexual, transsexual. O alta sfera a vocabularului curent în care fenomenul eufemizarii este deosebit de activ, este cel al însusirilor umane nedorite sau negative. Referindu‑ne la un om pe care îl socotim în sinea noastra un prost, nu îl vom numi ca atare, ci vom spune ca este naiv sau neinteligent. Când ne referim la un om în vârsta, fie ca acesta este de fata sau nu, vom evita cu orice chip cuvinte insultatoare precum batrân, mos/ mosneag, bosorog, ramolit, babalâc ori batrâna, baba, babornita sau altele asemenea, de care lexiconul cruzimii valahice nu duce lipsa, si vom prefera sa folosim sau vom inventa ad hoc denumiri sau sintagmemai „blânde”, precum senior, decan de vârsta, persoana de vârsta a treia etc. Unui amic neglijent si fara initiativa nu îi vom spune ca este cu capu‑n sac, ci doar ca este un lasa‑ma sa te las, daca e las îl vom firitisi cu adjectivul fricos, daca este timid îi vom reprosa prieteneste ca este slab de înger si tot asa, potrivit inspiratiei de moment si competentei fiecaruia. Lunga lista a ocupatiilor, profesiilor si meseriilor a fost întotdeauna supusa unor modificari si înnoiri permanente. Expunerea publica, moda, mentalitatile, stima de sine, nevrozele, frustrarile, ambitiile se intersecteaza, stimulând, creativitatea vorbitorilor în gasirea sau inventarea unor echivalente lexicale mai „onorabile” sau mai „prestigioase” de natura eufemistica. Pâna de curând, femeia sau fata care era angajata într‑o familie sau într‑o insitutie sa faca si sa mentina curatenia, se numea în mod curent femeie de serviciu sau, mai rar, îngrijitoare. În uzul actual pare sa se generalizeze si sa se impuna sinonimul menajera, atestat deja la Caragiale cu acest sens, cuvânt împrumutat dupa vechiul cuvânt francez ménagère, cu acelasi sens. Dintr‑o lista consistenta de sinonime functionale cu aceasta desemnare, las deoparte cuvintele cu circulatie regionala si le mentionez doar pe cele cu o vechime mai mare, prezente în textele literare si întelese (înca!) de toti vorbitorii instruiti: roaba, sluga, slujnica (împrumuturi vechi slave), jupânesa (de la jupân, vechi slav), servitoare (derivat de la a servi), marita (de la numele propriu echivalent), serva (neologism livresc). Toate aceste cuvinte, desi, repet, sunt întelese de marea majoritate a vorbitorilor, au trecut deja într‑un fond pasiv si vor deveni cândva, probabil destul de curând, arhaisme. Ele au o puternica conotatie depreciativa, iar atunci când apar în vorbire sunt folosite în mod explicit cu intentia de a jigni pe cineva. Evitate si aproape uitate sunt si sintagmele femeie (sau fata) în casa, precum si subreta, madama si camerista, cuvinte care au fost la ele acasa într‑o epoca apusa de mult, în „lumea buna”. Ceva similar s‑a petrecut si cu numele masculine din aceasta serie. Singura formula neutra din punct de vedere conotativ pare sa fie om de serviciu, toate celalalte, rob, slujitor si sluga (împrumuturi vechi slave), argat (din neogreaca, existent în mai toate limbile balcanice), servitor si rândas (derivate în limba româna de la a servi, respectiv de la rând), învechitul serv (livresc, din latina), camerier, lacheu, valet (împrumuturi din franceza) sugerând conotatia ‘obsolet’. Intrate de asemenea în fondul pasiv al vocabularului limbii române contemporane sunt substantivul dadaca (cu etimon turcesc), precum si împrumutul mai vechi din franceza guvernanta. Pentru îngrijirea si supravegherea la domiciliu a progeniturii la vârstele infantile, parintii din generatia actuala angajeaza o bona (cuvânt împrumutat din franceza în secolul al XIX‑lea) sau o/ un (?) baby-sitter, englezism neadaptat fonetic si morfologic si, probabil, neadaptabil. (Va urma) Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
