Nu stiu câti au observat, dar nu exista film sau carte în care cel putin o femeie sa nu fi preluat rolul de conducator în lupta. Trage cu arcul, taie cu sabia, împusca dusmanii cu mitraliera si este mereu atragatoare, curata, îmbracata frumos si placuta din toate punctele de vedere. Dar ce frapeaza cel mai mult e ca se vede clar o tendinta de dominare în aproape toate aspectele de catre tendinta feminina, frumoasa si delicata. Nu mai sunt batai, ci negocieri, nu mai sunt excluderi, ci includeri, nu mai e miros de transpiratie, ci de sapun si eau de toilette. Nu exista niciun dubiu ca a fost mereu un razboi al hormonilor, iar asta a avut consecinte directe si evidente asupra întregii evolutii a vietii pe Pamânt si implicit a planetei. Cine a vazut vreun episod din Jurassic Park si-a putut da seama de lipsa totala de diferenta dintre un mascul dinozaur si o „ea” care încerca sa îsi protejeze puii sau ouale de agresori. Testosteronul era T-Rex-ul lumii primitive fara doar si poate. În consecinta aproape toate animalele aratau a masculi feroce, cu foarte putine exceptii. Pâna si cel mai delicat fluturas avea drept model pe aripi capete de mort ori alte figuri terifiante pentru a impresiona pradatorii sau pentru a atrage o pereche. Cu cât aratau mai fioros, cu atât erau mai temuti si mai atragatori. Chiar asa, oare ceea ce izgoneste dusmanii atrage semenii? Interesant subiect de analizat pe viitor. Probabil cea mai „sexy” domnisoara de velociraptor arata ca un pitbull cu fata brazdata de cicatrice, gata sa te manânce dintr-o înghititura. Estrogenul, hormonul feminin, al delicatetii si frumusetii diafane se ascundea în locuri cât mai izolate, fugarit de crimele inimaginabile, de violenta fara margini a lumii testosteronului primitiv si fara scrupule. Era o lume a supravietuirii prin lupta, a lipsei negocierii si a logicii crude „cine e mai puternic câstiga, restul dispar”. Cea mai mare parte a istoriei a fost asa, adica 99,9999- din ea. Pentru procentajul infim care a ramas ne luptam noi, cei din epoca moderna, din ultimele sute de ani. Si sunt mult mai putine zecimale decât as fi putut eu însira aici. Practic e o comparatie între zeci de milioane de ani de legi implacabile si extrem de dure, si câtiva anisori din secolul trecut si cel prezent. Deci e cumva de înteles dorinta de razbunare, de compensare pe care tot ce înseamna estrogen a acumulat-o de-a lungul istoriei acestei planete. Acesta este motivul pentru care de la mijlocul secolului XX încoace se desfasoara o campanie continua si mereu în crestere de combatere a hormonului ucigas si primitiv masculin. Daca în anii ’60-’70, de exemplu, mai vedeai prin filme barbati considerati sexy, chiar irezistibili, cu par pe piept, pe spate, pe picioare si la subsuoara, cu voci tunatoare care învârteau femeile în brate ca pe niste vreascuri si omorau cu sânge rece alti parosi pentru niste idealuri chipurile nobile, azi acestia au disparut complet. A ramas lupta pentru bine si frumos, dar aceasta este purtata si chiar condusa de femei, ori în cel mai bun caz, de barbati efeminati. Nu stiu câti au observat, dar nu exista film sau carte în care cel putin o femeie sa nu fi preluat rolul de conducator în lupta. Trage cu arcul, taie cu sabia, împusca dusmanii cu mitraliera si este mereu atragatoare, curata, îmbracata frumos si placuta din toate punctele de vedere. Dar ce frapeaza cel mai mult e ca se vede clar o tendinta de dominare în aproape toate aspectele de catre tendinta feminina, frumoasa si delicata. Nu mai sunt batai, ci negocieri, nu mai sunt excluderi, ci includeri, nu mai e miros de transpiratie, ci de sapun si eau de toilette. Barbatii, fiind vazuti ca niste exemplare fara scrupule, pline de dorinte animalice si primitive, sunt mereu considerati potentiale pericole, resurse nebanuite de violenta si cruzime. Femeile pleaca mereu capul daca se întâlnesc cu vreun exemplar pe strada ca nu cumva privindu-l în ochi sa stârneasca cine stie ce instincte din strafundurile întunecate ale naturii nestavilite. Orice mascul întâlnesti pe strada este un posibil criminal si un violator gata oricând sa puna la pamânt o biata femeie neajutorata pentru ca ei sunt supusi instinctului si doar lui. Multe femei chiar evita cu totul contactul cu barbati si se multumesc sa traiasca în lumea lor curata, parfumata si plina de roz si la propriu si la figurat. Si astfel se observa o polarizare tot mai mare a sexelor, fiecare vazându-si de lumea lui ca si cum celalalt nu ar exista. Barbatii îsi inhiba instinctele si nu se mai dau la femei de teama de a nu fi considerati nesimtiti si badarani, iar femeile se simt cel mai bine tot între femei, doar în fata oglinzii ori pe net. Mai multi prieteni si cunostinte profesori mi-au marturisit ca elevii si studentii lor nu prea mai au manifestari sexuale tipice vârstei unii fata de ceilalti de teama de a nu se ofensa reciproc. Nu-si mai fac ochi dulci, avansuri, aluzii, nu mai zic glume cu trimitere. Si toti traiesc linistiti si împacati, cica. Oricum suntem prea multi oameni, reproducerea nu mai e o prioritate. Azi doar femeia are tot dreptul sa urle la barbat si sa îl faca albie de porci pentru ca ea nu face altceva, nu recurge la violenta fizica, ea doar „vorbeste”, ce poate fi atât de rau în asta? Se compara urletul unei doamne respectabile si bine îmbracate cu pumnul sau palma grea a unui mârlan de barbat? Evident ca nu. Un medic endocrinolog mi-a recomandat pentru copii evitarea consumului de pui din comert care cica sunt injectati cu estrogen, un hormon care umfla si îi face pufosi. Niciun crescator de pui nu are curajul sa îi pompeze cu testosteron care sa îi faca musculosi si parosi. În consecinta, copiii care consuma mult pui cu hormoni încep sa capete ei însisi caracteristici feminine: baietii devin grasi/pufosi, cu trasaturi efeminate, cu sâni mari, putin par pe trup si instincte specifice întârziate ori deviate, iar fetele sufera manifestari premature precum menstruatie la vârste fragede, crestere exagerata în unele locuri si altele. Am fost la o cabana de munte zilele trecute care avea un curte un câine ciobanesc. Era mare, latos, murdar, cu bale curgându-i pe la gura ca la majoritatea exemplarelor din aceasta rasa, si cu un latrat de tunet care ar fi impresionat pe oricine si ar fi pus pe fuga pe cel mai curajos urs, si tare mi-a fost mirarea sa aud ca îl chema Ina. Era o femela... Asta m-a dus cu gândul în alta parte. Daca astazi ar fi trait dinozaurii, ar fi fost colorati în roz, plini de ornamente inutile, dar atragatoare din punct de vedere estetic, grasuti spre obezi, cu forme apetisante si voci subtiri. Dintii lor ar fi plati, obisnuiti sa mestece doar alimente moi, buzele carnoase si sexy, ochii înconjurati de gene pline de vino-încoace. Formele rotunjoare si apetisante i-ar fi facut irezistibili pentru partenerii de ambele sexe. Nu ar avea gheare, ci unghii frumos colorate. O, si era sa uit, în dreptul organelor genitale ar avea niste pene asemanatoare celor de paun care sa le acopere eventualul aspect inestetic pentru ca reproducerea în sine este un apanaj al masculilor urâti si respingatori, iar acestia ar trai azi doar în padure. Toate ca toate, poate ca ceea ce am scris eu aici e în general valabil, dar ce facem cu pisicile? Or fi ele o exceptie? Tocmai am fost vizitat de un motan care era mai delicat si mai lipicios decât orice alta felina pe care am vazut-o. Mieuna cu un glas subtirel si se freca de picioarele mele în cel mai josnic mod. Asa ceva mai rar. Daca nu-i vedeam testiculele la plecare as fi zis altceva. Deh, ce pot sa zic, încerc sa scap cu „exceptia confirma regula”... P.S. Am vazut filmul Barbie, de aia... Briscan Zara este scriitor si publicist
