Articolul reprezinta un elogiu si un „exercitiu de admiratie” la adresa personalitatii pe care autorul o considera emblematica pentru Europa Renasterii. Nu am nici o îndoiala ca foarte putini dintre miile de studenti care beneficiaza de una din bursele de studiu oferite de, probabil, cel mai generos dintre programele europene de „mobilitate” au avut curiozitatea sa se întrebe cine o fi fost acest Erasmus si de ce tocmai numele lui a fost ales de initiatori. În ceea ce ma priveste, începând cu anii adolescentei, când am avut norocul sa îmi cada în mâna biografia scrisa de Stefan Zweig si tradusa în româna prin anii ’30 de Eugen Relgis, admiratia mea pentru figura lui Erasmus (Rotterdam, 1466 – Basel 1536), a crescut constant cu timpul, pe masura ce i‑am cunoscut opera si activitatea, asa încât am ajuns la convingerea el întruchipeaza la modul ideal, prin destinul, prin caracterul si prin opera sa, virtutile, forta, maretia, dar, deopotriva si slabiciunile si fragilitatea a ceea ce obisnuim sa numim un intelectual umanist. Portret din 1523 de Hans Holbein cel Tânar Prin enorma sa opera scrisa, prin viata si prin atitudinile sale publice, prin tipul de umanitate pe care l‑a întruchipat, Erasmus din Rotterdam a devenit reperul inconturnabil si modelul greu de atins al oricarui intelectual veritabil. Prin propria sa viata si creatie, Erasmus a contribuit poate cel mai mult la conturarea, în Europa Renasterii, a unui model antropocentric si a unei societati a tolerantei, bazate pe armonizarea culturii si a credintei. Pregatindu‑se sa devina preot, devenind chiar calugar al ordinului augustinian, asemenea prietenului sau Martin Luther, el decide sa renunte la privilegiile ecleziastice, optând pentru statutul de gânditor liber de orice subordonare politica sau ecleziala, pentru a se dedica studiului sistematic al textelor sacre ale crestinismului, pe care dorea sa le readuca în starea lor originala. Apelul umanist ad fontes „la izvoare” îi apartine. Daca am folosi criteriile si taxonomiile actuale, am spune ca Desiderius Erasmus Roterodamus, cum îi placea uneori sa semneze, a fost, deopotriva, indistinct si complementar, teolog, filosof, moralist, eseist, polemist, satiric, pedagog si mai presus de orice, filolog. Marea lui inovatie consta în reevaluarea culturii greco-latine clasice, în care vede fundamentul însusi al unei bune educatii crestine. A fi un bun crestin, afirma Erasmus, nu exclude cunoasterea si cultivarea „pagânismuluiˮ antic. Respingerea mostenirii clasice greco-latine, cu excesele cunoscute în primele secole ale crestinismului oficializat, atesta o pozitie retrograda, obscurantista si, pâna la urma, un act de barbarie. Pentru o buna întelegere a textelor sacre, în special a Noului Testament, caruia i‑a dedicat o buna parte din activitate, Erasmus afirma prioritatea absoluta a autenticitatii genuine a textului originar grecesc. Continuând la un nivel calitativ superior ceea ce începusera umanistii italieni din generatia anterioara, Erasmus impune în educatia preotilor învatarea limbii grecesti, careia îi reda, prin rationamente geniale, stralucirea originara, inclusiv în privinta pronuntarii autenticea limbii eline. Numita ulterior pronuntio erasmica, tipul de pronuntare propus de Erasmusse opunea lecturii limbii grecesti larg raspândite în mediile erudite din Germania, prin teoriile contemporanului sau mai vârstnic, Johannes Reuchlin (1455‑1522), biblist, ebraist si elenist. Însusindu‑si limba greaca, se pare, de la carturari greci refugiati în Occident dupa caderea Constantinopolului (1453), Reuchlin preda elevilor sai pronuntarea bizantina, neo-greaca, a textelor clasice, incusiv ale celor neotestamentare. Folosind argumente logice si documentare, Erasmus a dovedit ca limba greaca veche avea o pronuntare cu totul deosebita de greaca bizantina. Aceeasi operatie de recuperare a autenticitatii latinei clasice a efectuat‑o Erasmus si în privinta limbii latine. Astfel, prin regasirea limbii latine clasice, ciceroniene, latina lui umanista s‑a impus ca o alternativa discursiva si la latina ecleziastica, pline de solecisme si influente populare, dar si la jargonul ultraspecializat al scolasticilor. Detalii despre aceasta problematica voi oferi cititorului interesat cu o proxima ocazie. Revenind la persoana eroului nostru, sa retinem ca Erasmus a fost un împatimit al muncii intelectuale. Din numeroasele marturii contemporane aflam ca se afla mai tot timpul la masa de lucru, scriind, traducând, raspunzând la scrisori, corectând spalturile tipografice care îi inundau întreaga casa. În curând, faima lui, întretinuta si de o vasta corespondenta, se raspândeste dincolo de sfera eruditilor. Modelul persoanei sale fascineaza peste tot. Regi, papi, cardinali, artisti, semeni ai lui, umanisti, se întrec în omagii si lingusiri. Primeste daruri împaratesti, invitatii si oferte magulitoare, pe care le refuza pe rând, preocupat sa îsi pastreze independenta spirituala si timpul necesare creatiei. Contemporan cu Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo, Luther, Carol Quintul, Francisc I al Frantei sau Henric al VIII‑lea al Angliei, a fost, fara îndoiala, personalitatea cea mai influenta a epocii sale, dupa cum o atesta imensa sa corespondenta. Chipul sau a fost în mod repetat pictat sau gravat de marii artisti ai epocii, între acestia Albrecht Dürer si Hans Holbein cel Tânar. A fost prieten cu marii tipografi ai epocii, între acestia celebrii Johannes Frobenius din Basel si Aldo Manuzio din Venetia, care i‑au tiparit operele îndata ce erau scrise. Prin raspândirea rapida a operelor sale tiparita, Erasmus pare sa fie primul erudit care ilustreaza forta de penetrare a cartilor tiparite. Iubeste dezbaterea si controversa, dar într‑o atmosfera senina, bazata pe dialog si pe ascultarea pâna la capat a argumentelor preopinentului, nu pe imprecatii si pe dispretuirea argumentelor celuilalt. A recomandat mereu gasirea unui consens sau macar a unor puncte comune într‑o negociere, oricare ar fi miza, inclusiv în chestiuni filosofice, politice sau teologice. (Va urma) Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
