Niciun „interes superior de stat” nu poate prevala fata de adevarul si dreptatea individului onest si liber, într‑o tara libera. Faptele din dosarul confruntarii dintre Emilia Sercan si o parte a autoritatilor centrale ale statului român (primul ministru, ministrul de interne si seful politiei române) în jurul plagiatului comis de Nicolae-Ionel Ciuca si demascat de ziarista sunt prea bine cunoscute pentru a le mai prezenta, fie si rezumativ. Ma multumesc sa îmi declar deschis si explicit admiratia si pretuirea pentru doamna Sercan si dispretul pentru cei trei „barbati de stat”. Povestea biblica pe care am evocat‑o în titlu se potriveste de minune situatiei de fata. Pietricica aruncata cu dibacie si eficacitate de neînfricata doamna va doborî pâna la urma, mai devreme sau mai târziu, colosul cu picioarele de lut al „virilei” conspiratii a „internelor” guvernamentale românesti. Caci, la fel cum tânarul pastor David l‑a doborât si l‑a ucis pe uriasul filistean Goliat, d‑na Sercan va birui, caci Domnul iubeste dreptatea si trimite la timp eroii potriviti, ca sa scoata la liman poporul ales. Oricum ar fi, d‑na Emilia Sercan si‑a asigurat un loc de cinste în istoria jurnalismului în România, pe când numele netrebnicilor „barbati politici” se vor pierde în obscuritatea nimicniciei care i‑a generat. Primul ministru Nicolae-Ionel Ciuca, devenit între timp si sef de partid, este, probabil, în jungla pestilentiala a politicii românesti, un personaj relativ onest si un manager capabil. Biografia lui îl recomanda drept unul dintre putinii generali ai armatei române de azi care îsi merita gradul. În orice caz, personajul este alcatuit din alta plamada decât alti doi plagiatori „celebri”, doborâti de doamna Sercan: un fost prim-ministru gaunos si locvace si un maimutoi agramat si general „pe puncte”, fost ministru si sef de partid, devenit nemuritor prin ciocoismul sau, care a produs moartea unui tânar politist din escorta. Totusi, puternica suspiciune de plagiat ar trebui sa‑l determine pe dl. Ciuca sa renunte la demnitatea de prim‑ministru. Furtul intelectual nu este un fel de „gentleman delict”, ci este o infractiune grava, infamanta si dezonoranta. Argumentul ca ati respectat normele si cutumele în vigoare la data sustinerii tezei este pueril si ridicol. Pâna si cel mai prizarit elev al unui liceu de cartier stie ca însusirea unor fragmente, mai mari sau mai mici, fara delimitarea prin ghilimele si indicarea sursei, se numeste copiat si se penalizeaza. Invocând un asemenea argument, doriti de fapt sa spuneti altceva, si anume ca practica copierii este, în mediile dumneavoastra „academice”, atât de raspândita, încât ar fi nedrept ca tocmai d‑voastra sa platiti toate oalele sparte! Asa o fi! Numai ca un gainar oarecare, prins la cotetul de oratanii al vecinului, scapa cu câteva scatoalce si suturi în fund. De la domnul primar si de la domnul sef de post avem însa alte pretentii! Pe de alta parte, nimeni nu este de neînlocuit si nimeni nu se poate situa deasupra legii. Un vechi adagiu latin spune ca legea este dura, dar este lege („Dura lex, sed lex!”). Credinta în suprematia legii era larg împartasita în societatea romana, asigurându‑i perpetuitatea si atractivitatea civilizatoare. Daca generalii si politicienii de astazi ar mai fi studiat la scoala, cât de cât, cultura antica, ar fi auzit si ei de patania lui Marcus Tullius Cicero. Marele gânditor si om politic roman a trebuit sa plece în exil (cea mai cumplita pedeapsa pentru un roman!) la terminarea mandatului sau de consul, „doar” pentru vina ca, pentru a salva patria, a eludat procedura judiciara, ordonând eliminarea în regim de urgenta a unui conspirator primejdios precum Catilina. O, tempora, o mores! Domnule Nicolae Ciuca, daca vreti sa va salvati onoarea, ca un militar onest, dupa cum va cred multi români, retrageti‑va în mediocritatea d-voastra de soldat credincios si întoarceti‑va la biroul d-voastra de ofiter loial patriei, asteptând sa primiti ordinele legale si legitime. Lasati destinele tarii pe mâinile altcuiva mai destept, mai educat si cel putin la fel de patriot ca d‑voastra. Cu toata „fidelitatea” cu care va iluzionati ca va sprijina „sistemul”, adica sleahta trepadusilor care se cred chemati la datorie de „Dumnezeul patriei” sau de „interesul public” (presedinti, ministri de interne, sefi ai politiei, ipochimeni parlamentari si de partid, toata fauna de „moderatori”‑mercenari etc.), nu veti reusi sa învingeti cerbicia ziaristei si profesoarei de jurnalism Emilia Sercan. Doamna este, daca nu v‑ati dat înca seama, o forta uriasa. Nu îi puteti rezista si nu i‑ati putea închide gura decât prin crima, platind, eventual, un ucigas profesionist! Numai ca, slava Domnului, noi, românii, nu suntem un fel de mujici la cheremul si pe mosia vreunui putin bastinas, care poate porunci anihilarea oricaruia dintre noi. Ar trebui sa va dati seama ca poporul elector nu este la noi atât de ieftin cum va imaginati. Niciun „interes superior de stat” nu poate prevala fata de adevarul si dreptatea individului onest si liber, într‑o tara libera. Si apoi, va puteti închipui, rogu-va, pe unul din putinii maresali ai României, un Averescu, un Prezan sau un Antonescu, ordonând sau acceptând tacit sa i se puna pumnul în gura unei firave ziariste?! Într‑o tara europeana democratica de‑adevaratelea, sa spunem Islanda sau Danemarca, scandalul s‑ar fi terminat simplu si rapid, prin demisia primului ministru plagiator, a lacheului de ministru de interne si a tucalarului de sef al politiei! Domnilor, v‑ati pus împotriva cui nu trebuia, a cuiva care va va face felul. În fragilitatea ei de femeie, d-na Sercan este un cavaler „fara frica si prihana”, care va va doborî rusinos din sa, „razboinici” cu sabii de tinichea si coifuri de carton, cu toate masteratele si doctoratele voastre masluite, cu toate stelele voastre de generali „la apelul de seara” si cu toate decoratiile voastre de doi bani. Amicii si aliatii nostri de la Washington vor trebui sa îsi gaseasca alti piloni în natiunea valahica. Îsi mai aduce oare cineva aminte de purtatorul orgoliosului nume de Karl-Theodor Freiherr von und zu Guttenberg, membru al marii aristocratii teutone, cu stramosi de pe vremea cruciadelor? Politician foarte apreciat, de mai multe ori ministru în guvernul federal, von Guttenberg era omul de încredere si fusese deja în mod informal desemnat de catre doamna Angela Merkel drept succesor în partid. Ministru al apararii în functie, a trebuit sa demisioneze si sa renunte în mod lamentabil la o cariera politica stralucitoare, prin 2011, dupa ce ziaristii au dovedit ca îsi plagiase o mare parte din lucrarea de doctorat. Nici o saptamâna nu au durat eforturile doamnei cancelar Merkel de a‑si salva ucenicul succesor! I‑o fi plâns cineva de mila? A intrat oare Germania în criza de politicieni capabili si devotati? Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
