În conflictul privind istoria si heraldica Politehnicii ne mai putem gândi la mintea ieseanului cea de pe urma? Ambientul fotbalului românesc a luat-o serios pe aratura. Pe lânga racilele arhicunoscute, depedente mai mult sau mai putin de Burleanu sau de Edi, au aparut elemente noi în scandalologia fotbalistica autohtona. De exemplu, putem considera o exceptie pasiunea pentru istorie a docentilor de sub tricolor, dar de ceva vreme, baietii de prin peluzele patriei au prins lipici la heraldica. Lasam la o parte „razboiul Stelelor” pentru ca: 1) e prea mult si gretos mediatizat; 2) n-as zice ca ne priveste prea mult pe noi si cititorii nostri; 3) e un scandal de noaptea mintii parca copiat de la vecinii nostri bulgari. Bine, noi ne delimitam de arealul balcanic, ca de la Rîm ne tragem, acceptam doar Balcaniadele ca mai aduc, din când în când, trofee. Ca tot se discuta intens, chiar cu argumente contondente, despre palmaresuri. Palmares: „lista în care se înscriu succesele sau victoriile (sportive, artistice etc.) obtinute de cineva; totalitatea unor astfel de succese sau de victorii”. Este definitia data de DEX, desi multi extind aceasta lista la toate rezultatele sportive. Adicatelea, minunatele rezultate ale stejarilor cu mingea oabla de la Cupa Mondiala pot intra în palmaresul echipei României de rugby. Sa lasam stejarii, pastorii mioritici, ori razboinicii cu morile de vânt din alte parti ale tarii, si sa revenim „á nos moutons”, vorba mioriticului frantuz, în spatiul nostru bahluvian, din Copou. S-a întâmplat ca acum 13 ani, Politehnica Iasi sa fie adusa la faliment de catre un primar microbist, din prea multa dragoste pentru fotbal (fara ghilimele). Acelasi primar a gasit un artificiu prin care fotbalul iesean a rezistat în scripte si nu i-a trebuit prea mult timp sa revina pe prima scena. Acolo unde îi este locul. Sintagma ceruta macar de multimea anilor petrecuti în divizia de elita a tarii si nu de un palmares saracacios stricto sensu, practic inexistent. Tribunele iesene au reînceput sa vibreze la fotbal de calitate (pastrând proportiile, desigur!). Totodata, aparitia unei noi Politehnicii (sau ACSMU, CSMS, CSM Poli) a creat o schisma în rândurile suporterimii din Copou. Din ce în ce mai multi, chiar si dintre cei care jinduiau o Politehnica restartata de la zero, au realizat ca este bine sa avem o reprezentanta a Iasului pe primele scene ale fotbalului. Chiar si cei mai nostalgici si mai bataiosi fani s-au împacat cu situatia, cu conditia ca factorii de decizie sa lupte pentru a recupera de la lichidatorul judiciar istoria si heraldica Politehnicii mult regretate, adica palmaresul (din nou, stricto sensu, un solitar titlu national de juniori obtinut în 1993), respectiv, sigla, una foarte ochioasa, cu doi caluti draguti. Un prim pas l-a facut un personaj cu istorie scurta la club, Horia Sabo, închirierea însemnelor vechii Politehnici, iar ceilalti n-au facut decât sa prelungeasca chiria pâna când Eduard Pascal a zis „stop” si a amenintat cu licitatia, de parca ar fi bataie mare pe calutii si palmaresutul lui Poli. Între timp, ni s-a demonstrat politicianismul managementului din Copou, bazat pe nobletea promisiunii. Acum, se stie: baietii veseli din peluza au zis si ei „stop”, amenintând cu boicotarea peluzei. Si punând-o în practica. La ce s-a ajuns, întelegem cu totii: Politehnica Iasi joaca pe împiedicate acasa, desi zbârnâie în deplasare. În Superliga, exista doar patru echipe (din 16) care au puncte mai multe scoase de afara decât pe teren propriu. Poli Iasi nu este prima la acest capitol (6 puncte câstigate în Copou, 9 puncte în deplasari, înainte de meciul cu Dinamo), ci „U” Cluj (11/5), în aceasta situatie mai aflându-se FCSB si Petrolul. Motivele pot fi de sorginte tactica, pentru ca tentatia de a da vina pe galerie ar fi deplasata, stiut fiind ce sustinere formidabila au „sepcile rosii” clujene. Si chiar ne-am fi întrebat cum ar fi reactionat suporterii „U-isti” într-o situatie similara, cei care altadata si-au dat si camasile de pe ei pentru echipa. „Ce m-as face eu, ce te-ai face tu, ce ne-am face noi, daca n-ar fi... Poli” (în loc de „U”)”. La ultimele meciuri de la Iasi, micutele galerii vizitatoare au dominat fondul sonor, în timp ce razletele îndemnuri domestice au fost ajutate de înregistrari prin statie ca pe vremurile pandemiei. Ce ne asteptam de la conducatori? Poate ca unii mai spera ca anul viitor electoral va aduce rezolvarea problemei cu sigla si istoria, dar pare-se ca fortele de la putere nu au interes sa foloseasca fotbalul ca arma politica, iar cele din opozitie nu pot oferi decât... alte promisiuni. Ce ne asteptam de la suporteri? Nimic, în afara umilintei de a fi surclasati în propria casa de fanii galateni, cu care în sezonul promovarii erau la iatangane. Vazând intransigenta celor doua parti ne vine greu sa ne gândim la mintea ieseanului cea de pe urma...
