Rezultatele conducerii ASF sunt marunte în comparatie cu veniturile încasate, iar piata ramâne în bataia vântului si a vremurilor. Deputatul USR si fostul ministru Claudiu Nasui a dezvaluit pe contul sau de Facebook salariile membrilor Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). În postarea respectiva, parlamentarul arata ca presedintele institutiei, Nicu Marcu, a avut anul trecut venituri lunare brute de 25.000 de euro. Da, ati citit bine! 25.000 de euro!!! Adica 300.000 de euro pe an. Venitul sefului ASF este de 37,5 ori mai mare fata de salariul minim brut pe economie sau de 17 ori mai ridicat fata de salariul mediu brut aferent lunii august a.c.. „Iata salariile consiliului pe care si le secretiza ASF. În total, peste 1.5 milioane de euro doar în 2022 pentru cei 9 care conduc ASF. Fara sa punem la socoteala «maruntisul» din decontarea transportului, chiriei si deplasarilor externe. «Numarul unu» este probabil domnul presedinte Nicu Marcu; a avut venituri lunare de 25.000 euro brut. Totul din banii dumneavoastra. Dupa un an jumatate de procese am primit si noi cifrele. Daca tot îi platiti salariul, n-ar fi rau sa aflati si cât este”, scrie Nasui. 300.000 de euro este un venit mare si pentru statele occidentale, unul la care cea mai mare parte a populatiei de acolo nu poate decât visa. În cazul României, suma ne duce deja cu gândul la stratosfera. Problema în sine nu este însa marimea câstigului sau diferenta fata de alte categorii sociale. Nu trebuie sa cadem în pacatul comunismului sau al socialismului, sisteme ce sustin mai degraba o remuneratie relativ egala decât una motivanta. Problema vine din faptul ca leafa primita de Marcu pare a fi aruncata în vânt, pare mai mult o sinecura, din orice punct de vedere privim nu este o plata pentru „un lucru bine facut”. Daca ne raportam la capitalism, unde veniturile sunt strâns legate de eficienta, atunci problema este cât casa. ASF este o institutie a statului român creata cu scopul de a mentine ordinea pe pietele financiare non bancare: asigurari-reasigurari, instrumente si investitii financiare, bursa si pensii private. Finantarea ei este asigurata de participantii la aceste piete. De exemplu, firmele de asigurari platesc catre ASF anumite sume, impuse prin lege. Desigur, ulterior banii sunt recuperati de la clientii finali, de la persoanele care cumpara o polita de asigurare a masinii, a casei, de viata sau de sanatate. O parte din costul asigurarii reprezinta tocmai suma ce trebuie virata în contul ASF. Termenul de autofinantare nu trebuie sa ne induca în eroare/pe o pista gresita. Statul, prin lege, a impus plata unor sume de bani pentru functionarea institutiei. Nu este ca si cum firmele private s-ar fi adunat ad-hoc si ar fi creat o structura care sa supravegheze piata pe care opereaza, este o constrângere externa, una impusa. Acum sa urmarim ce s-a întâmplat pe piata asigurarilor în ultimii sapte ani. În anul 2016 a intrat în insolventa compania Astra, în 2017 a pus lacatul Carpatica, în 2021 - City, iar anul acesta a tras pe dreapta si Euroins: un caz de insolventa odata la un an si noua luni. Frecventa este una deosebit de ridicata, iar consecintele au fost de fiecare data dintre cele mai dramatice. În mare parte dezastrul se datoreaza sefilor ASF, oameni care erau pusi sa faca ordine în piata, dar ei au facut orice numai asta nu. În schimb, în fiecare luna, si-au îndesat în buzunare sume ametitor de mari de bani. Daca, pe aceasta piata ar fi fost liniste, iar cazurile de insolventa nu erau asa de dramatice, încât sa fie nevoie de fiecare data de interventia Guvernului, atunci salariile lor era justificate. Însa ce vedem noi este tocmai contrariul. Daca am fi luat banii platiti catre conducerea ASF si i-am fi îngropat, macar acum aveam sansa sa dam de munca unor oameni sa sape ca sa-i scoata la lumina si am fi iesit si pe profit. Asa banii s-au scurs ca apa prin nisip, iar haosul din piata a fost domolit de o entitate externa a acestei piete, respectiv Guvernul. Acum sa privim mai departe si sa ne închipuim ce se poate întâmpla cu tranzactiile la Bursa. Acolo, în joc, sunt si mai multi bani. Numai fondurile de pensii, cei mai mari investitori, administreaza câteva zeci de miliarde de euro, sume în contul câtorva milioane de români. Pot sefii ASF sa stapâneasca situatia? Sunt ei în stare sa previna un dezastru? Nu ne ramâne decât sa ne rugam! Concluzia nu poate fi decât una si nu este pozitiva. Rezultatele conducerii ASF sunt marunte în comparatie cu veniturile primite, iar piata ramâne în bataia vântului si a vremurilor. Un smecher poate oricând sa faca un TIR de bani speculând erorile din piata, legislatia si slabiciunile umane, haosul se poate instala usor, iar în tot acest timp sefii institutiei dorm linistiti stiind ca în patru-cinci ani duc acasa cel putin un milion de euro. Singurii care pot pierde enorm de mult sunt jucatorii din aceste piete, în definitiv noi muritorii de rând, cei care cumparam asigurari RCA, investim la Bursa sau avem pensii private.
