Oamenii de stiinta încearca sa desluseasca secretele îmbatrânirii, astfel încât sa putem trai o viata mai sanatoasa pentru mai mult timp. Acum, cercetarile asupra „genelor saritoare” dezvaluie un rol cheie pe care acestea îl au în modul în care corpul nostru îmbatrâneste. Cu totii avem transpozoni (elemente genetice mobile/transpozabile - TE) în codul nostru ADN, si anume mici elemente genetice care se pot reloca sau „sari” dintr-o zona în alta a secventei de ADN. Daca ADN-ul este planul biologic pentru organismul uman, atunci transpozonii sunt parti ale acestui plan care se pot deplasa în cadrul genomului. Acesta este un proces natural care apare la oameni si la alte animale, dar daca nu este controlat cu atentie, poate cauza probleme. Dupa ce au identificat anterior o secventa de reactii moleculare numita calea Piwi-ARNpi si au stabilit rolul acesteia în controlul transpozonilor, cercetatorii de la Universitatea Eötvös Loránd din Ungaria au vrut sa vada daca manipularea acesteia ar putea modifica cumva procesul de îmbatrânire la viermii Caenorhabditis elegans. „În testele pe care le-am facut privind durata de viata, prin simpla subreglare a transpozonilor sau supraexprimarea somatica a elementelor caii Piwi-ARNpi, am observat un avantaj semnificativ din punct de vedere statistic în ceea ce priveste durata de viata”, spune specialistul în genetica moleculara, Ádám Sturm, de la Universitatea Eötvös Loránd. Potrivit cercetatorilor, descoperirea deschide usa catre o multitudine de aplicatii potentiale în lumea medicinei si a biologiei. Cu alte cuvinte, viermii au trait sensibil mai mult atunci când activitatea transpozonilor a fost redusa prin intermediul Piwi-ARNpi, sugerând ca o parte din motivul pentru care corpul nostru îmbatrâneste se datoreaza modului în care aceste gene saritoare se deplaseaza în genomul ADN. Explicatia se potriveste cu studiile asupra unor animale cum este si asa-numita meduza nemuritoare (foto): un hidrozoar care este capabil sa se regenereze continuu si, teoretic, sa traiasca vesnic (daca nu ar fi vorba de boli sau pradatori). Modul în care calea Piwi-ARNpi suprima transpozonii la aceasta meduza si la alte creaturi similare a fost, de asemenea, analizat anterior. Dar, pâna acum, nu a fost clar daca îmbatrânirea celulara a influentat activitatea transpozonilor sau daca activitatea acestora a influentat îmbatrânirea celulara. Cu acest studiu pe C. elegans, se pare ca ultima ipoteza este corecta, oferindu-ne o alta perspectiva asupra modului în care organismele îmbatrânesc. Mai mult, cercetatorii au observat, de asemenea, o crestere a metilarii ADN N6-adenina în cadrul segmentelor transpozonilor - un tip de schimbare a activitatii genice care creste activitatea acestora - pe masura ce viermii îmbatrânesc, cu implicatia ca transpozonii devin din ce în ce mai implicati pe masura ce îmbatrânim. Toate aceste constatari sunt fascinante, spun cercetatorii, care cred ca ar putea sa modifice si sa influenteze acest comportament al transpozonilor, astfel încât celulele sa nu îmbatrâneasca atât de repede pe cât ar face-o. Probabil ca nu vom deveni niciodata meduze nemuritoare, dar am putea sa ne asiguram ca populatiile noastre în vârsta au mai putine probleme cu bolile si afectiunile, sustine echipa maghiara. „Aceasta modificare epigenetica ar putea deschide calea pentru o metoda de determinare a vârstei din ADN, oferind un ceas biologic precis”, spune specialistul în genetica moleculara, Tibor Vellai, de la Universitatea Eötvös Loránd. Cercetarea a fost publicata recent, în Nature Communications.
