Ati avut vreodata sentimentul ca sunteti vegheat si ajutat cu discretie de cineva, mai ales în momentele grele? V-au cutremurat anumite „coincidente”, v-au pus pe gânduri „întâmplari” mustind a sens si rotunjind rostul vietii voastre? Ei bine, nu gresiti daca intuiti ca aveti (si) prieteni nevazuti, nu din lumea aceasta, mereu gata sa va vina în ajutor. Învatam, înca din pruncie, ca avem un înger pazitor sau ca ne aflam sub ocrotirea sfintilor ale caror nume le purtam. Dar nu ne învata nimeni ca sirul prietenilor din Cer, însa atât de aproape de noi, este cu mult mai mare decât ne putem imagina. Avem impresia ca noi am descoperit câte un sfânt – cum e cazul, în ultimii ani, cu Sfântul Efrem cel Nou – si, capatând evlavie la el, ni-l câstigam de prieten. În fapt, înainte de a avea noi evlavie la un sfânt, acesta a avut „evlavie” la noi. Si convertitul are impresia ca el L-a descoperit pe Dumnezeu sau a ajuns la El, desi realitatea este ca Dumnezeu S-a lasat descoperit. Nu noi alergam la Dumnezeu, ci El alearga mereu spre noi, iar noi putem doar deschide ochii – „ne venim în fire” (cf. Luca 15, 17) –, sesizând aceasta miscare. Si-L întâlnim. Asa este si în cazul sfintilor. Ei ne sunt prieteni înainte de a-i descoperi noi, ca atare. Nu noi le „cerem prietenia”, noi doar ne trezim la realitate si sesizam tovarasia lor, dragostea lor atât de smerita si de discreta. Am scris rândurile de mai sus inspirat fiind de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Citindu-i viata, am realizat ca, precum toti „casnicii lui Dumnezeu” (cf. Efeseni 2, 19), si Sfântul Dimitrie îsi asuma pe cei încredintati lui precum o mama devotata ce nu renunta niciodata la pruncii ei, indiferent pe ce carari apuca la maturitate. E consemnat chiar un moment în care, desi Dumnezeu ar fi vrut sa lase cetatea Tesalonicului în mâinile pagânilor, sfântul refuza sa plece cu moastele de acolo si staruieste pentru iertarea conationalilor sai. Obtine însa doar o amânare, pentru ca vine si momentul în care însusi Sfântul Dimitrie primeste, cu multa durere si cu lacrimi, sa paraseasca Tesalonicul ce ajunge, astfel, în mâinile otomanilor pentru o vreme îndelungata. Se pare ca tesalonicenii cazusera în grele pacate, se departasera mult de credinta, încât si preotii de la catedrala ce adapostea moastele Sfântului Dimitrie vindeau pe bani grei, în loc sa daruiasca, mirul ce izvora necontenit din înmiresmatul sau trup. Acest moment îl determina pe Parintele Cleopa Ilie sa exclame, într-o predica tinuta în ziua de 26 octombrie: „Fratii mei, cum v-am spus, Sfântul Dimitrie si toti sfintii se roaga pentru noi. Însa de la o vreme, daca nu ne îndreptam viata noastra, si Dumnezeu, si sfintii Lui ne parasesc”. Chiar ne parasesc sfintii? Ne lasa orfani de orice ajutor si ocrotire? Un raspuns corect la aceste interogatii ne ofera viata duhovniceasca. Treptele desavârsirii crestine includ si un moment al „harului parasirii”. E situatia paradoxala în care omul percepe ca Dumnezeu l-a parasit (v. Psalmi 21, 1; Matei 27, 46), dar în care Dumnezeu continua sa fie prezent, de fapt. Obiectiv vorbind, harul Domnului nu ne paraseste în astfel de momente, dar subiectiv, noi percepem acest „interval” de libertate si „loc” de crestere duhovniceasca drept parasire. Dimpotriva, unde „s-a înmultit pacatul, a prisosit harul” (Romani 5, 20). Asa este si cu „parasirea” noastra de catre sfinti. Putem uita de ei si, prin fapte si prin gânduri necurate, sa-i îndepartam. În fapt noi ne departam de ei în timp ce sfintii asteapta, cu durere si cu nadejde, întoarcerea noastra si momentul în care vom primi sa fim din nou ajutati de acestia. Stricam prietenia cu ei, legând prietesug cu duhurile întunericului. Dar sfintii nu ne pot fi neprieteni. Ne respecta deciziile, dar nimic nu ne poate alunga din inima lor. Si cât de trist e omul care, înconjurat de atâta multime de sfinti – adica de prieteni – alege sa traiasca singur! Convulsiile agonizante ale lumii de azi din astfel de tristeti se alimenteaza. Nu, nu ne putem plânge ca suntem singuri – neajutorati, neîntelesi, neîmpliniti. Nu de prieteni ducem lipsa, ci de inimi prietenoase.
