De ce se obstineaza Putin sa cucereasca Ucraina? Dincolo de faptul ca e o tara cu resurse (umane si naturale) bogate, el vrea sa decredibilizeze NATO si SUA, sa arate ca ele sunt incapabile sa stopeze agresarea unui stat prieten. Visul lui Putin e „schröderizarea” Europei, el vrea o Europa condusa de lideri manevrati de Kremlin, rupta de SUA si furnizând Rusiei tehnologie, inteligenta, resurse naturale... Am uitat oare de Ucraina? Asa s-ar parea. Sigur, a fost razboiul dintre Israel si Hamas, dar pe de alta parte ne lasam anesteziati de tot felul de fleacuri si de non-evenimente, de tâmpeniile pe care le debiteaza Teodosie sau de speculatii inutile privind viitorul lui Iohannis: asta e „actualitatea” (pretins) fierbinte care dicteaza ierarhia stirilor si comentariilor la TV. Din când în când, un discurs agresiv, cu amenintari directe, al lui Putin vine sa ne reaminteasca faptul ca Rusia îsi continua politica expansionista si ca planul distrugerii Ucrainei ramâne în picioare. În acest timp, occidentalii ezita, ajutoarele promise de americani si de europeni întârzie, deciziile asteptate se împleticesc în hatisuri birocratice. Cu ce consecinte, ne spune, într-un text exceptional, reputata specialista în problemele rusesti Françoise Thom, text intitulat Paralizia vointei. El poate fi citit pe un site, Desk Russie, pe care îl recomand cu toata caldura: articolele pot fi accesate liber, regasim semnaturi prestigioase – Galia Ackerman, Serghei Medvedev, Serghei Lebedev, Anne Applebaum etc., realitatile rusesti si razboiul împotriva Ucrainei sunt analizate lucid, competent, folosindu-se surse de încredere. Françoise Thom (care a devenit celebra prin cartea Limba de lemn si a publicat ulterior studii fundamentale despre Rusia lui Putin) face la început o paralela cu situatia Finlandei din martie 1940: rusii intrasera în Finlanda în noiembrie 1939, finlandezii se aparasera eroic, Armata rosie si-a intensificat atacurile, puterile occidentale – în speta Anglia si Franta – nu se hotarau sa ofere un ajutor militar, finlandezii sunt obligati sa accepte un armistitiu, iar sovieticii înteleg ca, mizând pe pasivitatea occidentalilor, pot sa ocupe Polonia, Moldova, statele baltice si asa mai departe. Pâna una-alta, razboiul psihologic pe care Rusia l-a dus în ultima vreme pare sa aiba succes: a urmarit sa-i intimideze pe occidentali, gratie santajului nuclear, si sa-i demoralizeze, naruind ideea superioritatii morale a cauzei ucrainene. Propaganda Kremlinului a mai facut sa circule teza conform careia o interventie occidentala ar apropia si mai mult Rusia de China. Françoise Thom spune lucrurilor pe nume atunci când semnaleaza punctele nevralgice ale politicii occidentului: provincialism, bâjbâiala confuza, atentie exagerata acordata vacarmului mediatic. Ceea ce le scapa occidentalilor este ca, în ce priveste Rusia, istoria se repeta. Sau, daca vreti istoria continua. Domnia lui Putin aproape ca o egaleaza, în durata, dar nu numai, pe aceea a lui Stalin. Cele doua despotisme înseamna varsare de sânge, regres economic, supunere totala a populatiei. Ambii tirani au profitat de aspiratiile profunde ale poporului: vointa de putere (tipica pentru cel care e tratat ca un sclav si încearca sa-si ia o revansa simbolica), dorinta de a-i umili pe vecinii care au un nivel de viata mai ridicat, orgoliul de a intimida Occidentul, afirmarea unei superioritati metafizice a Rusiei („Maica Rusie” care e mai presus de orice). Despotismul rus, de la tari la tiranii bolsevici, e obsedat de extinderea imperiului. Françoise Thom ofera niste date pe care nu le stiam si care m-au înfiorat: în fiecare an, începând cu secolul al XV-lea, Rusia si-a marit teritoriul cu o suprafata echivalenta cu cea a Olandei. Timp de 300 de ani, sub dinastia Romanovilor, imperiul rus s-a marit cu viteza de 145 de kilometri pe zi! Statul a fost si este vazut ca un instrument al expansiunii teritoriale. Rusia, mai spune Françoise Thom, e o tara care s-a auto-colonizat; slabiciunea legaturilor interne a fost compensata de concentrarea tuturor fortelor si resurselor în mâinile tiranului si ale unei elite, plus ca statul a fost, din secolul XV încoace, excesiv militarizat. Sa ne amintim, scrie autoarea, ce îi spunea Ecaterina a II-a lui Voltaire: „Noi nu avem alte mijloace de a ne garanta frontierele decât sa le extindem”. Propagandistii Kremlinului fac adesea, astazi, declaratii similare. Eroarea Occidentului, merge mai departe Françoise Thom, este de a considera ca Rusia e un stat caruia i se pot aplica sanctiuni. Nu: Rusia este un conglomerat de bande criminale gravitând în jurul unui „nas” atotputernic. Dupa 1991, s-a realizat fuziunea dintre putere si criminalitatea organizata. Sanctiunile occidentale sunt eludate gratie retelelor mafiote. Oligarhii se supun Kremlinului, timorati de multele „sinucideri” si „accidente”. Dispretul pentru popor este total. Oamenii obisnuiti sunt carne de tun, Kremlinul a trimis sute de mii de soldati în Ucraina care se lasa masacrati. De ce se obstineaza Putin sa cucereasca Ucraina? Dincolo de faptul ca e o tara cu resurse (umane si naturale) bogate, el vrea sa decredibilizeze NATO si SUA, sa arate ca ele sunt incapabile sa stopeze agresarea unui stat prieten. Visul lui Putin e „schröderizarea” Europei, el vrea o Europa condusa de lideri manevrati de Kremlin, rupta de SUA si furnizând Rusiei tehnologie, inteligenta, resurse naturale etc. Dar, conchide Françoise Thom, Rusia e puternica doar fiindca (doar când) Occidentul e slab. „Paralizia vointei”? Oare nu se poate gasi un antidot la aceasta stare psihica sinucigasa? Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
