Cuvântul satelit a intrat, de multa vreme, în limbajul si în cultura de masa. Se vorbeste de orase satelit, personaje satelit, partide satelit etc., oricum, entitati care au o libertate limitata, fiind legate puternic de o autoritate suprema. În prezent exista câteva mii de sateliti, nu toti activi si foarte putini vizibili. Este vorba despre satelitii artificiali ai Pamântului, care au fost prefigurati în 1945 de catre un operator pe statiile radar ale RAF – Royal Air Force (Fortele Aeriene Britanice), ulterior absolvent de matematica-fizica al King's College London în 1948, devenind apoi unul dintre cei mai mari autori de literatura science-fiction ai lumii, este vorba de Sir Arthur Charles Clarke (1917-2008), cel care va realiza, în 1968, împreuna cu regizorul american Stanley Kubrick tulburatorul film Odiseea Spatiala 2001, în care HAL (Heuristically programmed ALgorithmic computer – computer algoritmic programateuristic), calculatorul de bord al unei nave spatiale, îi ucide pe toti membrii echipajului, în afara de unul, care reuseste sa scape si sa dezactiveze masinaria comandata de inteligenta artificiala. De fapt, Arthur C. Clarke, în lucrarea pe care a publicat-o în 1945 în revista Wireless World, avea în vedere satelitii geostationari, utilizati ca relee de telecomunicatii (motiv pentru care acesti sateliti sunt amplasati pe orbita Clarke), idee ce nu era tocmai noua, aceasta fiind descrisa în lucrarea din 1923 a lui Hermann Oberth (1894-1989) Die Rakete zu den Planetenräumen (Racheta în spatiul interplanetar) si în cartea din 1928 a lui Herman Potočnik (1892-1929) (scrisa sub pseudonimul Hermann Noordung) Das Problem der Befahrung des Weltraums - der Raketen-Motor (Problema calatoriei spatiale – Motorul rachetei). Tot la satelitii geostationari se referea si Konstantin Tiolkovski (1857-1935) în articolele sale din 1926. Un satelit este un corp care se roteste în jurul Pamântului pe o anumita orbita, circulara sau eliptica. Pentru a se înscrie pe o astfel de orbita, un satelit trebuie sa aiba o anumita viteza, care sa conduca la aparitia unei forte centrifuge, care sa compenseze atractia gravitationala. Daca ne imaginam un satelit care s-ar deplasa pe o traiectorie circulara la suprafata Pamântului, acesta ar trebui sa aiba o viteza de 7,9 km/s. Aceasta este prima viteza cosmica. A doua viteza cosmica este de 11,2 km/s, necesara unui corp pentru parasi câmpul gravitational al Pamântului, a treia viteza cosmica este de 42 km/s, pentru iesirea din sistemul solar, iar a patra viteza cosmica este de 290 km/s, pentru parasirea galaxiei. Satelitii sunt amplasati pe trei straturi. Sateliti cu orbita joasa (LEO - Low Earth Orbit), având diverse utilizari, situati la înaltimi de 150-2000 Km, care efectueaza o rotatie în jurul Pamântului în 90 min., apoi sunt satelitii cu orbita medie (MEO -Medium Earth Orbit), amplasati pe orbite eliptice la înaltimi de 10.000-20.000 Km, care sunt folositi, de exemplu, pentru transmiterea semnalelor de tip GPS. Satelitii geostationari se situeaza pe orbita Clarke, la 35.786 Km si au o viteza unghiulara identica cu cea a Pamântului, astfel încât au o pozitie „fixa” pe cer, având diverse destinatii, precum supravegherea meteorologica si militara. Acesti sateliti sunt cel mai greu de amplasat pe orbita, utilizându-se principiul de transfer al inginerului germanWalther Hohmann, fiind necesara, mai întâi, o pozitionare pe o orbita joasa, dupa care se pornesc niste rachete care, în final, dupa mai multe manevre, duc la atingerea altitudinii si vitezei specifice satelitilor geostationari. Cât de mari sunt satelitii? Primul satelit, Sputnik-1, lansat de sovietici în 1957 avea un diametru de 0,58 m si 83,6 kg, iar Statia Spatiala Internationala are 108,5 metri în lungime, 72,8 metri în latime, 20 de metri în înaltime si cântareste 400 de tone. Telescopul Hubble este tot un satelit artificial, are o lungime de 13 m, un diametru de 4 m si o greutate de 11 tone. Tot niste telescoape sunt si unii sateliti militari, cu o mica diferenta, aceea ca nu sunt orientati spre spatiul cosmic, ci spre Pamânt, putând vedea detalii de ordinul centimetrilor. Satelitii lucreaza în conditii extrem de dure, cu variatii mari de temperatura din cauza expunerii solare, fiind supusi radiatiilor cosmice, micrometeoritilor etc. Astfel ca, dupa un numar de ani, satelitii sunt scosi din uz, unii devenind deseuri cosmice ratacitoare în jurul Pamântului, iar altii, sub actiunea microgravitatiei, intrând în atmosfera terestra unde se dezintegreaza la frecarea cu aerul. Sputnik-ul a intrat în atmosfera dupa doua luni de la lansare si 1400 de rotatii. Satelitii de mari dimensiuni nu sunt lasati la voia întâmplarii, fiind distrusi în mod controlat. Astfel, Statia Spatiala Mir, dupa 15 ani de la lansare, a fost înscrisa pe o traiectorie descendenta spre Pamânt, dezintegrându-se în mod controlat, în 2001, resturile cazând în Pacificul de Sud, în punctul Nemo, care este cel mai îndepartat loc de pe ocean fata de orice suprafata de uscat si care este folosit ca un adevarat cimitir de resturi spatiale. Punctul Nemo se afla la aproximativ 2.680 kilometri distanta de cele mai apropiate trei insule, departe de rutele vapoarelor. Acolo va ajunge si Statia Spatiala Internationala, în anul 2031. Cuvântul satelit a intrat, de multa vreme, în limbajul si în cultura de masa. Se vorbeste de orase satelit, personaje satelit, partide satelit etc., oricum, entitati care au o libertate limitata, fiind legate puternic de o autoritate suprema. În prezent exista câteva mii de sateliti, nu toti activi si foarte putini vizibili. Am auzit pe un pasionat de astronomie, pe postul national de radio, cum ca este bine ca nu putem vedea prea multi sateliti, deoarece, daca acestia ar fi vizibili nu am mai distinge stelele si am avea un cer acoperit cu sateliti, ceea ce se pare ca se va întâmpla în viitor, când vor fi zeci de mii de sateliti în spatiul cosmic. Este o perspectiva cam naucitoare, dar nimic nu trebuie sa ne mai mire în zilele noastre. Este adevarat ca putini dintre noi ne mai orientam dupa stele, preferând GPS-ul. Dar ce se vor face filosofii si poetii? Se vor emite teorii filosofice despre... cerul satelitar de deasupra noastra si legile roboticii din noi..., sau se vor scrie poezii precum La satelitul, sau strofe precum... La satelitul ce-a fost amplasat pe orbita, nu-i o cale atât de lunga..., sau vom fi nevoiti sa ajustam balada Miorita, în care baciul moldovean ar trebui sa spuna ca... la nunta mea s-a dezintegrat un satelit în atmosfera...? Cine stie? Fiecare cu satelitul sau! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
