Negocierile dintre guvernanti si liderii sindicatelor nu m-au convins. Liderii mi s-au parut cam oscilanti, gata sa se înteleaga cu puterea si cred ca doar presiunea venita de la „baza” i-a determinat sa nu cedeze. Greva profesorilor a fost prilejul unor discutii mai ample, ce au mers dincolo de revendicarile salariale. S-a subliniat, astfel, ca învatamântul românesc este într-o situatie precara si ca relele care îl macina sunt mai vechi. Subfinantarea învatamântului nu înseamna numai salarii mici, dar si lipsa dotarilor moderne, scoli la sate cu closetul în curte, cadre fara calificare puse sa suplineasca posturi neocupate, scoli fara cabinete medicale si fara biblioteci etc. E de admirat ca una din revendicarile grevistilor a fost ca profesorii sa-si recapete demnitatea. Dar, peste toate, m-a impresionat solidaritatea profesorilor care nu s-au lasat intimidati si nici pacaliti de promisiunile si de farâmiturile pe care le-au aruncat guvernantii. Am vazut la un post TV un excelent interviu cu directoarea liceului „Caragiale” din Bucuresti, o doamna care a vorbit, cu luciditate si fara menajamente, despre problemele de care se izbesc profesorii si despre exodul în masa al absolventilor de liceu catre universitati occidentale. Ideea ca acesti tineri aleg sa plece deoarece considera ca tara lor nu le poate oferi nimic este de o dezolanta tristete. Negocierile dintre guvernanti si liderii sindicatelor nu m-au convins. Liderii mi s-au parut cam oscilanti, gata sa se înteleaga cu puterea si cred ca doar presiunea venita de la „baza” i-a determinat sa nu cedeze. N-am înteles care a fost rolul jucat de Anton Hadar, liderul sindicatului Alma Mater. Acest domn, fosta marioneta a Ecaterinei Andronescu, specializat în plimbarea, seara de seara, pe la diferite talk-show-uri, se tot îndesa sa apara în fata camerelor de luat vederi, desi universitarii, dupa stiinta mea, nu s-au manifestat în nici un fel în aceasta perioada. E posibil ca ei sa fie multumiti cu salariile lor, dar ar fi fost nimerit sa-si arate în vreun fel solidaritatea cu colegii din preuniversitar. Ar fi fost si un avertisment pentru guvernanti. *** Ca în multe institutii de învatamânt se face scoala în dorul lelii se vede si din permanenta si progresiva maltratare a limbii române. Poticnelile politicienilor, cliseele jurnalistilor TV, raspândirea galopanta a unor formulari defectuoase – toate acestea arata ca multi dintre cei care îi învata pe elevi nu stiu nici ei sa se exprime corect. Si mai e ceva: ca sa fii profesor trebuie sa ai vocatie. Indiferent cât primesti salariu, daca nu îti place meseria nu vei transmite nimic. Ca sa nu mai spunem ca în cartierele „dificile” profesorii trebuie sa faca fata unor dificultati suplimentare. O situatie pe care o regasim si în statele vest-europene. *** Exista însa, din pacate, si proteste fara temei. Ceremonia de premiere a Festivalului de la Cannes ne-a oferit o scena penibila. Distinsa cu Palme d’Or pentru filmul Anatomia unei caderi, regizoarea Justine Triet s-a lansat într-un lamentabil discurs stângist, acuzând guvernul „neoliberal” de comercializarea culturii si de distrugere a faimoasei „exceptii culturale” franceze, adica ansamblul de masuri care vin în sprijinul creatorilor, în speta, aici, al cineastilor. Diatriba regizoarei era fara obiect. Canal+ (canal TV privat) investeste în cinematografia franceza 200 de milioane de euro anual. Bugetul Anatomiei unei caderi a fost de 6,2 milioane de euro, iar Canal+ a contribuit cu 1,2 milioane de euro. Postul public de televiziune France2 a venit si el cu 900000 de euro, statul a mai dat, în contul încasarilor pe care la va face filmul, înca 500000 de euro, alte organisme s-au implicat si ele. Reactia vehementa a doamnei ministru al culturii se explica: exceptia culturala exista, da roade, iar a o nega e demagogie pura. La fel ca discursul lui Annie Ernaux când i s-a înmânat premiul Nobel, pentru merite pe care înca încerc sa le gasesc. *** Când ai impresia ca propaganda si minciuna au atins niste praguri dincolo de care nu se mai poate merge, constati ca rezervele de fabulatie ale omului sunt infinite. Dupa ce câteva drone (ucrainene? nu e sigur) au patruns în niste orase rusesti din apropierea frontierei, Putin a condamnat aceste atacuri „teroriste”, aratând ca ucrainenii, pentru a-i intimida pe rusi, vizeaza obiective civile în timp ce ei, rusii, n-au atacat niciodata localitati pentru ca nu au vrut sa faca victime omenesti. Aici minciuna atinge un asemenea grad de cinism încât orice replica e inutila. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
