Acest text nu e o tentativa de a-i lua apararea sângerosului dictator de la Kremlin în ce priveste criza (da!) economica de la momentul invaziei Ucrainei încoace. Ci e despre nesabuinta parintilor popoarelor care nu au reusit sa gaseasca o solutie la precedenta criza financiara – si nu doar ca au improvizat, dar au si continuat politicile guvernamentale si economice darâmatoare pentru economiile bazate pe productie, piata si sustenabilitatea clasei mijlocii. Avem, desigur, o criza accentuata de preturile la gaze, petrol si electricitate, care se propaga cu o forta neobisnuita în economii, accentuând inflatia, punând presiune pe puterea de cumparare si, deci, pe consum, dar, mai ales, punând în dificultate companiile producatoare. Aceasta criza provenita din energie – la care se adauga o alta – speram, conjuncturala – a preturilor cerealelor, sunt catalizate de razboi, de sanctiunile legitime impuse Rusiei si de disparitia lanturilor sau chiar surselor de aprovizionare energetica. Asta e partea lui Putin. Sa vorbim, însa, si de partea celorlalti: Razboiul dintre state si economiile lor Pâna la razboiul lui Putin, însa, lumea întreaga era pe marginea unei bombe financiare globale, care, mai devreme sau mai târziu, ar fi explodat. Aceasta bomba a fost, paradoxal, dezamorsata, doar temporar, prin inflatie: pare ca avem în fata ochilor o competitie în rezolvarea problemelor financiare între state si economiile lor. Pentru a configura acest lucru, sa trecem sec, în revista, problemele vizibile despre care orice om cu mintea întreaga stia ca vor intra, la un moment dat, la facturare: 1. Pentru cetateanul de rând, se bate moneda ca energia sta la baza inflatiei – însa lumea uita un lucru pe care nu l-a mai bagat de multa vreme în seama: Sunt aproape 10 ani de când toata lumea de pe lume tipareste bani! Potrivit unei analize a lui Nouriel Roubini, înca înainte de-a intra în criza economica produsa de Covid, zona euro tiparise circa 4700 de miliarde de euro (relaxarea cantitativa) pentru a finanta deficitele bugetare ale statelor din zona euro. Aceasta suma s-a dublat de atunci încoace: circa 8000 de miliarde de euro NU aveau ce cauta în piata nici într-o economie de pace si cu atât mai putin într-una presata de surprizele unui razboi. Nu altfel stau lucrurile în SUA, cu efecte, însa, oarecum atenuate, data fiind cantitatea uriasa de dolari din pietele internationale. 2. Banii tipariti NU au fost folositi pentru cresterea de competitivitate si pentru productie – ci pentru finantarea deficitelor bugetare menite sa stinga crize interne, mai degraba politice decât economice. S-a ajuns, astfel, ca o zona cu un nivel de viata foarte ridicat – Uniunea Europeana – sa musteasca de bani, însa productia menita sa produca acesti bani sa nu fie în UE: ci în China, de exemplu, caci Europa s-a dezobisnuit de produs. Orice stranut economic la Beijing, orice decizie a Partidului Comunist Chinez privind salariile, orice fisura pe lanturile de aprovizionare cu produse chinezesti – toate s-au transformat în inflatie. (Ceea ce vedem cu ”criza containerelor” – al caror pret a crescut de 7-8 ori în numai un an – e doar amanuntul relevant al povestii). 3. Parintii popoarelor (caci nu mai putem de multa vreme vorbi de bancheri centrali autentici – ci de niste iluzionisti financiari) n-au avut decât un instrument la dispozitie pentru a atenua inflatia: sa creasca dobânzile. S-a ajuns, astfel, la o situatie paradoxala: cu o mâna tipareau bani pentru propriile state, iar cu cealalta ridicau dobânzile, împotriva propriilor economii. 4. Nici macar pretul energiei nu poate fi pus în totalitate pe razboiul din Ucraina: renuntarea la gazele rusesti si la petrolul lui Putin doar a catalizat o scumpire a energiei care începuse în urma cu 3 ani: Trecerea la energia verde, la economia verde, caracterul violent de speculativ al certificatelor verzi – în conditiile în care energia nu înseamna numai bani si poluare, ci si securitate a statului, a economiei statului si a democratiei pe care se bazeaza statul – presasera preturile energiei cu mult înainte ca tancurile lui Putin sa intre în Ucraina. 5. O bizarerie este, însa, urmatorul fapt: statele se împrumuta, tiparesc bani pentru a finanta deficitele, iar o parte din bani sunt dirijati ”ca ajutor” pentru companiile aflate în criza/crize. Bizareria consta în faptul ca statul decide cine primeste ajutor dupa criterii care nu au legatura neaparat cu economia si cu piata, iar ajutorul este finantat chiar de catre aceste companii prin inflatie, preturi industriale imprevizibile si costuri de finantare tot mai mari. Cititi materialul integral pe cursdeguvernare.ro
