Copii din Ucraina, voluntari români, bucatari olandezi si traducatori din Republica Moldova s-au “îmbarcat” pe Arca lui Noe pentru doua ateliere de gatit, pretextul ideal pentru a le oferi micutilor refugiati de la Egros o zi de joaca si învatare în natura. Despre ce a însemnat pentru ei o zi de relaxare în natura, a rezumat Viktoria, mama a doi din cei 20 de copii de la Egros care si-au petrecut o parte din weekend la ferma sociala Arca lui Noe din Bârnova: “Sa vezi atât de multi oameni fericiti sa te ajute, asta ne-a socat. Locuim fara plata, voluntarii organizeaza actiuni ca sa ne distreze. E... un miracol. E ca o vacanta, în care în fiecare zi traim. Respiram. Dormim”. Voluntarii din Vama Sculeni au fost cei care i-au pus pe toti protagonistii în legatura. Ei sunt cei care s-au organizat înca de la începutul razboiului din Ucraina într-un grup de suport pentru refugiati. I-au întâmpinat în vama, când veneau speriati si obositi, i-au îndrumat catre cazari si tin legatura cu cei care au ales sa-si continuie drumul, pâna când acestia ajung la destinatie. Iar pentru cei ramasi în Iasi le organizeaza si activitati de relaxare. Oana Strugariu este una dintre voluntarele care s-au aflat în Vama Sculeni înca din primele zile de razboi, si merge în vama ca la lucru, când trebuie sa intre “în tura”, dupa un program clar stabilit. Dar, explica ea, “voluntarii din Vama Sculeni se ocupa nu doar de ce se întâmpla în vama, încercam sa facem activitati cu refugiatii care sunt în Iasi. Una dintre activitati este aici, la Arca lui Noe. Doi bucatari veniti din Olanda îi învata pe copiii ucraineni sa gateasca. În unul dintre aceste ateliere vor învata sa faca briose, în altul vor face sendvisuri”. Olandezul Harry: Venim aici de 9 ani Chiar la intrarea în parcul fermei, pe o terasa, Harry, unul din cei doi bucatari olandezi invitati sa le arate copiilor cum pot pregati usor gustari sau deserturi delicioase, aseza într-un cuptor câteva tavi cu briose, al caror miros de prajitura avea sa se întinda ademenitor peste dealuri. Cât s-au copt briosele, Harry a povestit: “Venim de noua ani aici, am ajutat copii cu dizabilitati, apoi am început sa dam lectii – eu de patiserie, Simon de gatit – la scoala Ion Holban. Ajungem în februarie, mai, septembrie si noiembrie, stam câte doua saptamâni si dam lectii de gatit. Cu Corona, din pacate, copiii pe care îi pregateam au terminat scoala si nu i-am mai vazut. Aveam sapte elevi si toti sapte si-au gasit de lucru în restaurant”. Pe partea stânga, pe o alta terasa a parcului, rusa, ucraineana, engleza, româna si olandeza se amestecau într-o zarva placuta, în tandem cu sosul remoulade, proaspat preparat pe masa de camping. Iar, Simon, cel de-al doilea bucatar olandez, explica unui alt grup cum se fac sendvisurile din somon si capere. Liudmila, din Odessa, compara Iasul cu orasul ei natal, în vreme ce Nazar, student în Iasi, venit tot din Odessa, îi traducea spusele din rusa sau ucraineana: “E foarte frumos Iasul, de o luna locuiesc aici. Copiii merg la scoala si eu lucrez online, remote, sunt angajata la o banca din Ucraina. Doar ca e mult mai calm, mai linistit decât Odessa. Si marea nu ajunge pâna aici. E frumos, dar vrem acasa”. „Am obosit. Ne întoarcem acasa” Curând, copiii au abandonat gatitul, mamele au ramas “la cratita”, câteva fetite ademeneau pisicile cu felii de castraveti taiate fin, iar câtiva voluntari saritori se antrenau la trambulina. La mica distanta de ei, Viktoria îsi supraveghea fetita, în timp ce marturisea ca a luat deja calea înapoi spre Dnipro, Ucraina. Nu stie ce va face mâine, nu stie când va ajunge acolo, nu stie ce va gasi acolo, dar a obosit de pribegie: „E cea mai frumoasa zi de când am ajuns, copiii nostri sunt aici împreuna, se joaca, zâmbim, e un loc frumos, care ne da energie. Suntem în România de doua luni, dar vrem sa pornim din nou la drum. Pentru ca nu stim ce va fi mâine, familia noastra a hotarât sa se întoarca acasa. Am stat în Onesti, dar am obosit. Sunt mai multe reguli aici si viata e foarte diferita de viata noastra din Ucraina înainte de razboi. Am avut o oprire de o noapte în Negresti, ca sa ne odihnim, dar apoi masina mi s-a stricat, copilul s-a îmbolnavit, mama s-a îmbolnavit. Asa ca ne-am oprit aici. Dar sa vezi atât de multi oameni care sunt ferciti sa te ajute, asta ne-a socat: nu platim pentru cazare, voluntarii organizeaza actiuni ca sa ne distreze. E... un miracol. E ca o vacanta. În fiecare zi traim. Respiram. Dormim. E ca un tratament de recuperare”. Atelierul de gatit s-a încheiat cu o masa plina de gustari la care s-au asezat, uniti pe Arca lui Noe, ucraineni, români, moldoveni si olandezi.
