Este din ce ȋn ce mai limpede ca un oras cum este Iasul, centru radiant de cultura, trebuie sa devina un centru radiant de cultura urbanistica. Sunt multe posibilitati de a face acest lucru. Trebuie doar vointa de a face. Altfel, modalitatile actuale de realizare a proiectelor de urbanism, ȋn fapt proiecte disimulate ale intereselor strict speculative sunt calea sigura spre esec. Evolutia Iasului din 1967 pâna astazi o demonstreaza. Ȋntr-un oras de cultura se citeste mult, cartile au caile lor, misterioase, de a ajunge la cititori. Pe strada Lapusneanu sunt multe chioscuri de carte ceva mai veche unde, pe vreme buna, poti zabovi. Anticarii te asteapta cu interes. Deseori poti fi surprins, cum am fost eu când am descoperit o cartulie dintr-o colectie veche a editurii Meridiane, „Monumentele patriei noastre”, cu titlul „Monumentele de arhitectura din Iasi”, scrisa de fostul meu profesor de istorie a arhitecturii, Gheorghe Curinschi si aparuta ȋn anul 1967. Cine mai are astazi ochi pentru astfel de carti? Ma ȋntreaba proprietara chioscului. Am avut parte de o dubla surpriza. O data prin reȋntâlnirea cu profesorul care facea din istoria arhitecturii un spectacol putin superficial, dar apreciat de majoritatea studentilor si ȋnca o data de faptul ca acest profesor a fost un bun cunoscator al Iasului. Ȋn acelasi timp ideea ca un arhitect din Bucuresti a scris carti bune despre orasul nostru, ȋn timp ce arhitectii locali, ȋn ciuda existentei unei facultati de arhitectura, nu au realizat nimic semnificativ ȋn domeniu, m-a ȋntristat... Adevarul e ca orasul nostru merita ȋnteles, iubit, ȋntrucât este un izvor nesecat de ȋnvataminte. Evident, am cumparat, am rasfoit cu emotie cartea profesorului Curinschi, cu mult text despre istoria Iasului, dar si ilustratii de epoca, adica fotografii facute acum cincizeci si cinci de ani. Viziunea de baza, cu o nefericita cariera ȋn modul de a privi orasul, pune accentul pe cladirile monument ca individualitati scoase din context. Ea face din Iasi o suma de ctitorii voievodale si boieresti, biserici si palate, iar nu un ansamblu cu imagine si silueta cu totul speciale ȋn civilizatia urbana româneasca. Nu este o atitudine singulara. Prin urmare s-a produs un fenomen ciudat. Desi valoarea ansamblului urban a prevalat ȋn raport cu fiecare monument ȋn parte, tocmai aceasta valoare a fost negata cu perseverenta ȋn dezvoltarea Iasului de atunci pâna azi si va continua si mâine, cu specificatia ca prea multe rele nu mai pot fi adaugate devreme ce, ceea ce era cu adevarat important, a fost iremediabil pierdut. Ȋn cartea profesorului se vad deja interventiile ample ȋn tesutul orasului istoric realizate pâna ȋn 1967, prin ansambluri de blocuri de locuinte moderniste. Un modernism programatic de factura corbusiana, Le Corbusier devenise idolul arhitectilor români, prin care s-a produs ruperea, iesirea din influenta arhitecturii staliniste. Cât de potrivit a fost acest modernism cu Florenta României, nu a analizat nimeni pâna astazi. Cineva ar trebui sa se aplece cu profesionalism si sensibilitate asupra acestui fel de probleme chiar daca putini ar mai fi interesati de ele... Iasi la 1967 Interventiile abuzive de felul acesta au continuat, continua si vor continua, astfel ȋncât, centru de dezvoltare si polarizare cu arie larga de influenta, Iasul nu mai pastreaza nimic din frumusetea izbitoare a ansamblului istoric bine asezat ȋn peisajul lui specific. Totusi, pentru iubitorul de spatiu urban, zona centrala a orasului este ȋnca parfumata cu urmele unui farmec aparte. Nu este un spatiu mare. Poate fi strabatut cu usurinta, ȋn plimbare, de la Palat la Universitate, din Sararie pe Splai. Este un spatiu divers ca o culegere de povesti. Daca lasam la o parte interventiile brutale, speculative, de blocuri colective mai mari sau mai mici, daca lasam de o parte saracia persistenta ȋn case prapadite, ȋn ruini de case, sau ȋn case saracacioase peticite si acaretate cu tot felul de anexe negospodaresti, ramâne ȋn suflet o structura urbana unica. Strazi absolvite de rigoarea obositoare a unghiului drept, case cu personalitate, vechi si noi, gradini, ȋntre care unele, ȋngrijite si pitoresti, perspective deschise spre peisajul exterior orasului, biserici modeste, dar demne, toate ȋntr-o simfonie organica a vietii, supusa din pacate agresiunii permanente ale speculantilor de azi si de mâine, lipsei de posibilitati financiare, dar si lipsei de sensibilitate, de interes pentru solutiile pe care doar arhitectii buni le pot imagina. Daca frumusetea istorica a ansamblului orasului ȋntreg s-a pierdut, la nivelul zonei de care vorbesc, parcursul releva ȋnca o fermecatoare coerenta de trecatori, fundacuri, gradini, diversitate de arhitecturi, multime de alte detalii de studiat si luat ȋn seama. Sunt ȋmpreuna un ȋntreg necesar a fi respectat ca atare, cu proiecte atinse de fiorul creativitatii, capabile sa-i potenteze coeziunea si valoarea, sa opreasca invazia urâtului, facilului, nesemnificativului. Este din ce ȋn ce mai limpede ca un oras cum este Iasul, centru radiant de cultura, trebuie sa devina un centru radiant de cultura urbanistica. Sunt multe posibilitati de a face acest lucru. Trebuie doar vointa de a face. Altfel, modalitatile actuale de realizare a proiectelor de urbanism, ȋn fapt proiecte disimulate ale intereselor strict speculative sunt calea sigura spre esec. Evolutia Iasului din 1967 pâna astazi o demonstreaza. Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
