Viciul personal (dependenta de LSD) îi prilejuieste lui Aldous Huxley scrierea unui roman psihedelic. Ma întreb daca nu e acesta drumul fiecarui efort creator? De a transfigura adica imperfectiunea vietii pâna la obtinerea perfectiunii alegorice. Strict cultural vorbind, popularitatea scriitorului britanic Aldous Huxley (1894-1963) a venit mereu dinspre eseurile lui neconventionale si dinspre cele doua romane cu succes international - Point Counter Point/ Punct. Contrapunct (1928) si Brave New World/ Minunata lume noua (1932). În primul, Huxley reactualizeaza o traditie estetica engleza, cu radacini victoriene, a tipologiilor apartinatoare unui anumit moment istoric. Explorând profiluri individuale si colective din anii douazeci, el stabileste o legatura intertexuala cu proza secolului al XIX-lea, fie în varianta „fiziologiei” franceze, fie în cea a „personajului-cliseu”, din canonul literar al Albionului, inaugurat prin Bleak House/ Casa umbrelor de Dickens sau The Book of Snobs/ Cartea snobilor de Thackeray. În al doilea, autorul, folosindu-se de instrumentarul artistic al distopiei, ofera o versiune apocaliptica a viitorului umanitatii. Aluziile sale transparente la revolutia bolsevica, la excesele industrializarii si la alienarea insului (post)modern, pâna la atingerea stadiului de mutant identitar, uimesc si astazi, datorita acuratetei lor asa-zicând „profetice”, cu atât mai mult cu cât romanul descrie inevitabila unificare a întregului mapamond sub autoritatea unui „Stat Mondial”. Cele doua opere l-au transformat, practic, pe Aldous Huxley într-un scriitor universal, tradus în Europa si Asia. El a dobândit totodata o faima „non-literara” în etapa lui americana (în 1937 se muta la Los Angeles, unde va locui pâna la sfârsitul vietii - aici, în 1959, primeste si cea mai prestigioasa distinctie din cariera sa publicistica: Marele Premiu al Academiei Americane de Arte si Litere). Putini îsi mai amintesc totusi ca prozatorul a fost implicat într-o celebra controversa a acelor vremuri (ajunsa mai tâziu scandal american în toata regula, cu ramificatii stiintifice, culturale, etice si politice). Este vorba despre sustinerea si folosirea celebrelor droguri LSD. Alaturi de un grup de intelectuali de peste Ocean (unii dintre ei, savanti importanti la timpul respectiv), Aldous Huxley recomanda introducerea narcoticelor în chestiune - pe scara larga - în viata oamenilor, prin prisma (nefundamentata stiintific) a efectelor lor benefice si a unei clamate absente a contraindicatiilor (se credea ca LSD-ul activeaza palierele „blocate” ale subconstientului, determinând individul sa lucreze la potentialul lui intelectual maxim, fara a dezvolta, în schimb, dependenta). Demonstrativ, scriitorul începe sa foloseasca el însusi mentionatul drog în 1955 - chiar anul în care scrie un roman, nu la fel de cunoscut precum cele doua capodopere,dar, altfel, semnificativ, The Genius and the Godess/ Geniul si zeita (tradus la noi în colectia de carte straina a editurii Polirom). Asocierea celor doua momente nu e întâmplatoare. Citita parabolic, naratiunea lui Huxley trimite la ideea initierii psihedelice, a schimbarii de traiectorie existentiala, prin traversarea unei experiente halucinatorii, încarcate de sensuri. Actiunea începe în 1951, când fizicianul John Rivers - aflat într-un puseu de retrospectie - îi povesteste unui prieten despre întâlnirea lui cu savantul Henry Maartens (laureat al Premiului Nobel pentru Fizica), petrecuta cu aproape trei decenii mai devreme, pe când naratorul era doctorand sarac, aflat în cautarea unei slujbe. Maartens îl angajeaza, pe bani putini, ca asistent în laboratorul sau de cercetare atomica. În plus, îi ofera si posibilitatea de a locui la el acasa (initial, aranjamentul este facut pentru o perioada scurta, în care Rivers ar fi trebuit sa-si gaseasca locuinta, apoi, la insistentele lui Maartens si a sotiei lui, Katy, ambii deja atasati afectiv de tânarul protagonist, întelegerea ajunge permanenta). Intrarea lui John în casa lui Maartens are certe conotatii epifanice. Spatiul în cauza pare când exotic, când morbid, purtând, în ansamblu, amprenta unei sugestii a descompunerii graduale. John se simte atras (impuls reciproc) de Katy, sotia lui Henry (mult mai tânara decât profesorul aflat la al doilea mariaj), însa trezeste si interesul (devenit, ulterior, obsesional) al fiicei profesorului, Ruth, în vârsta de cincisprezece ani (o artista neînteleasa, respinsa anterior de un jucator de fotbal, de care se îndragostise nebuneste). Maartens, regizorul din umbra si scenograful ocult al povestii, ramâne, aparent, opac la complicatiile emotionale dezvoltate de cobaii sai. În realitate, nu putem sa nu-l banuim pe el a fi maestrul (bun-rau) al „ceremonialului”. Inocent, Rivers se lasa aruncat în mrejele unei lumi fictionale, miscându-se pe un palier suspendat, unde halucinatia si ambiguitatea functioneaza ca reguli principale si experimentând, prin urmare, o narcoza initiatica. Viciul personal (dependenta de LSD) îi prilejuieste lui Aldous Huxley scrierea unui roman psihedelic. Ma întreb daca nu e acesta drumul fiecarui efort creator? De a transfigura adica imperfectiunea vietii pâna la obtinerea perfectiunii alegorice. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
