Vezicula biliara este un organ de mici dimensiuni situat pe fata inferioara a ficatului, având rol de rezervor pentru bila secretata de acesta. Ficatul secreta bila în mod constant, o parte din aceasta depozitându-se în acest “saculet” în perioadele dintre prânzuri. Odata cu ingestia alimentelor si umplerea stomacului, vezicula biliara se contracta evacuând bila catre intestinul subtire (duoden) pentru a lua parte la digestia acestora. Atunci când vezicula biliara nu functioneaza corespunzator, pot aparea calculii veziculari prin precipitarea (solidificarea) sarurilor biliare. Calculii biliari variaza ca: aspect: galbeni când contin mai mult colesterol, verde închis sau chiar negru când ponderea o detin sarurile biliare; numar: unele persoane dezvolta un singur calcul în timp ce la altele apar mai multi în acelasi timp (de obicei de mici dimensiuni); marime: de la nisip biliar pâna la o minge de golf. Nu se cunoaste o cauza exacta a aparitiei litiazei, dar se vehiculeaza mai multi factori de risc implicati: dieta bogata în grasimi animale si saraca în fibre; sexul feminin; sedentarismul; supraponderea si obezitatea; prezenta unor boli hepatice si a diabetului zaharat; administrarea unor medicamente care contin estrogen (anticonceptionale orale sau terapii hormonale); unele interventii chirurgicale la nivel gastrointestinal. Litiaza veziculara se poate prezenta sub diverse forme: de la lipsa completa a simptomelor si descoperirea ei întâmplatoare, pâna la forme foarte zgomotoase, cu recaderi frecvente sau cu evolutie grava. Simptomele obisnuite sunt: durerea abdominala în partea superioara dreapta a acestuia, uneori cu iradiere spre stomac sau spre spate; greata, varsaturi; gust amar matinal; cefaleea (durerea de cap). Unele semne sunt considerate “de alarma”, ele sugerând evolutia catre complicatii: îngalbenirea pielii si a ochilor (icter), închiderea la culoare a urinii, scaune deschise la culoare, aparitia febrei si a frisoanelor. Diagnosticul acestei afectiuni se pune în urma examenului clinic urmat de explorari paraclinice adaptate fiecarui caz în parte precum: ecografia abdominala ce poate decela calculi cu dimensiuni peste 2 mm; radiografia abdominala pe gol atunci când se suspecteaza calculi radioopaci; tomografia computerizata sau imagistica de rezonanta magnetica; colangiopancreatografia retrograda endoscopica, ERCP, care poate evidentia si extrage calculii migrate; analize de sânge utile în depistarea suprainfectiei sau a complicatiilor determinate de calculi. Printre complicatiile ce pot aparea în evolutia litiazei veziculare enumeram: inflamatia veziculei biliare (colecistita); obstructia canalului biliar comun prin care bila ajunge în duoden (icter obstructiv) însotita sau nu de infectia canalelor biliare (angiocolita); pancreatita acuta, o complicatie redutabila, amenintatoare de viata; cancerul veziculei biliare poate aparea la pacientii cu istoric îndelungat de litiaza, mai probabil în cazul calculilor mari. Tratamentul acestei afectiuni se impune atunci când ea devine simptomatica. Optiunile vizate includ: - îndepartarea chirurgicala a veziculei biliare pe cale laparoscopica sau clasica (deschisa); - medicamente cu rol de dezintegrare a calculilor biliari ce necesita administrare îndelungata, fiind în general indicate pacientilor ce nu sunt candidati pentru interventia chirurgicala. Dr. Gabriela CANSCHI Medic primar chirurgie generala Spitalul Clinic CF Iasi
