Traseul intelectual al unei mari personalitati este jalonat de studiile pe care acesta le-a terminat, de examenele sustinute, de mediul în care s-a format si de oamenii si cartile care i-au modelat constructia interioara. Cum parcursul scolar national si european al lui Vasile Conta a fost unul exemplar, ar merita, credem, sa-l readucem în atentia studiosilor de azi. Ca tot a reînceput scoala! Dupa bacalaureat, Conta este în mod evident interesat sa-si continue studiile. Face însa încercari, de la bun început, de a obtine stipendii pentru a studia la o universitate în strainatate. El va lua legatura cu „Societatea pentru învatatura poporului român si de ajutorare a junilor români la învatatura în strainatate” înfiintata în 1866 de Anastasie Fatu si de Vasile Pogor, cunoscuta ca Societatea Fatu-Pogor, adresând, la 25 octombrie 1868, urmatoarea solicitare presedintelui: „fiind lipsit de mijloace suficiente si având totodata dorinta de a studia stiintele exacte, va rog sa binevoiti a interveni la Societatea ce prezidati, ca sa-mi dea un ajutor de 80-100 de galbeni pe an, pentru a studia o specialitate din ramura stiintelor exacte în una din universitatile din Franta sau Italia”. Cererea – afirma Minar – „a stat opt luni fara rezolutie, din cauza ca nu mai erau fonduri disponibile pentru trimiterea altor tineri, caci Societatea întretinea alti câtiva în strainatate, care trebuiau sa-si ia diplomele în iunie 1869”. În iunie anul urmator odata ce se anunta un nou concurs pentru burse de studiu în domeniul „stiintelor comerciale” Conta se va înscrie din nou. Prezentându-se singur la concursul din 6 iulie 1869 (ceilalti patru înscrisi nevenind sa sustina concursul). Este declarat admis de catre comisia alcatuita din I. Latescu, Stefan Micle si Nicolae Culianu, care, în încheierea procesului verbal, hotaraste: „pe aceste consideratiuni comisiunea crede ca-si împlineste datoria sa, recomandând comitetului societatii pe aspirantele d. Vasile Conta, ca întrunind toate conditiunile cerute, de moralitate si de stiinta, spre a fi trimis în strainatate bursier al societatii, pentru învatatura stiintelor comerciale”. Conta va pleca în octombrie 1869 la studii în Belgia, pentru a urma cursurile Scolii Superioare de Comert din Anvers, pe cheltuiala Societatii Fatu-Pogor. Perioada petrecuta de Conta în Belgia va fi decisiva pentru formatia sa intelectuala. Aici se va obisnui cu rigorile academice europene – va absolvi Scoala de comert, se va înscrie la Facultatea de Drept si îti va lua doctoratul în aceasta disciplina –, va cunoaste viata si organizarea societatii occidentale, va intra în contact cu principalele curente de gândire care conturau paradigma Zeitgeist-ului, va începe lucrul la propriile studii în domeniul filosofiei si dreptului. Nu în ultimul rând, perioada belgiana îi va deschide apetitul pentru cunoastere si calatorii astfel încât putem spune, fara a gresi, ca modelarea sa intelectuala din acest mediu a fost decisiva pentru formarea sa viitoare ca universitar, filosof si om politic. Marturiile credibile despre aceasta perioada nu sunt prea multe. Exista la Academie, în primul rând, o serie de scrisori trimise de Conta catre Anastasie Fatu în care face un raport amanuntit asupra cheltuielilor decontate catre Societatea Fatu-Pogor în perioada octombrie 1869-iunie 1870 – din care aflam detalii privitoare la gazda si la studiile sale de la Anvers. Pe baza acestor documente – din care unele sunt în arhiva Anastasie Fatu de la Biblioteca Academiei, iar altele, care par verosimile, sunt citate de Octav Minar în monografia sa –, acesta construind si prima descriere a acestei perioade. Trebuie spus însa ca din câte ne putem da seama astazi, Conta nu a prea vorbit de timpul petrecut la Anvers cu apropiatii sai ceea ce explica eroarea lui Negruzzi din necrolog când afirma ca si-ar fi „pierdut orice aplecare asupra acestor studii practice” neterminându-si, în consecinta, studiile comerciale pentru ca s-ar fi apucat de „jurisprudenta”. Vasile Constantinescu-Livianu, cel mai apropiat prieten al lui Conta, va corecta aceste afirmatii, el fiind singurul care l-a cunoscut în aceasta perioada. „În rara modestie ce l-a caracterizat – scrie Livianu –, Conta n-a aratat nimanui, decât la neaparata trebuinta, diplomele sale de studii nici [nu] a cautat a-si scoate în relief stiinta cu privire la acele studii. La întrunirile de la Junimea n-a vorbit niciodata despre stiintele comerciale, nici [nu] a scris ceva în aceasta materie, ceea ce a facut pe dl. Negruzzi sa creada ca n-a facut scoala de comert si ca a pierdut placerea acestor studii practice. În realitate însa nu este asa. el nu numai ca n-a parasit, dar n-a întrerupt un minut macar studiile Institutului de Comert Superior din Anvers. Dimpotriva, diploma de capacitate pe care a obtinut-o cu «distinctiune si mentiune onorabila»i, probeaza ca a facut studii stralucite în aceasta ramura de stiinta”. Aceasta clarificare, preluata apoi ca atare si de ceilalti biografi, arata faptul ca Vasile Conta a fost extrem de corect si si-a îndeplinit obligatiile contractuale fata de stipendiatorii studiilor sale. În acelasi timp, el va face studii de drept la Bruxelles începând din octombrie 1870 când, conform actelor, devine Candidat en Droit. Rosetti-Tescanu va acredita ideea, preluata apoi si de ceilalti biografi, potrivit careia munca titanica din aceasta perioada datorata obligatiilor universitare duble, l-ar fi rapus fizic, fiind obligat de medici sa plece în Italia ca sa se trateze de ftizie, unde, spune Rosetti-Tescanu, va fi salvat de la inanitie de un compatriot misterios. Nu exista nici o îndoiala ca acest salvator a fost Vasile Constantinescu-Livianu, aflat si el la studii în Italia. De altfel, Conta însusi întareste aceasta presupunere nu numai prin prietenia sa nedezmintita fata de Livianu pe parcursul restului vietii, ci chiar printr-o scrisoare, trimisa lui Livianu, la plecarea din Pisa, în primavara anului urmator, în care îi povesteste calatoria de întoarcere în Belgia, prin Venetia si muntii Tirolului, precum si faptul ca era înca convalescent: „aici e ger si nu pot iesi decât cu batista la gura. Aerul e asa de aspru încât mi se pare ca-mi taie pieptul” – scrie Conta. Totusi, viata studentului nu a fost foarte grea la Anvers atâta timp cât a beneficiat de bursa Societatii Fatu-Pogor si de unele ajutoare de la tatal sau. Odata încheiate cu brio studiile de comert („mi-a lipsit foarte putin, din cauza limbii germane, sa fiu cel dintâi” îi va scrie Conta lui Fatu), Conta – printr-o scrisoare trimisa lui Anastasie Fatu pe 11 august 1871, din Anvers – adreseaza urmatoarea solicitare Societatii: „prin scrisorile mele anterioare v-am manifestat de mai multe ori dorinta de a termina studiul dreptului si de a completa studiile comerciale si mai cu seama limbile. Va spuneam apoi ca guvernul belgian acorda studentilor Institutului care au trecut examenele ‘cu distinctiune’ o bursa de voiaj în strainatate pentru mai multi ani. Desi examenul meu îndeplineste toate conditiunile acestea, nu am curajul sa va cer o bursa dupa sacrificiile ce ati binevoit a face pâna acuma. Însa onorabila societate nu ar voi oare sa-mi împrumute o suma suficienta fara procente si platibila în anuitati pe timp lung daca s-ar putea?”. Raspunsul Societatii la cererea lui Conta nu se cunoaste, dar el a fost fara doar si poate negativ astfel încât, din momentul în care trebuie sa paraseasca pensiunea de la profesorul Grandgaignage, la 25 august 1871, el ramâne fara resurse având la dispozitie doar banii de întors acasa si o mica suma economisita. Va pleca initial la Bruxelles, dar apoi se va muta la Gand „unde e mai ieftin” si de unde mai face o încercare catre Societate solicitând sprijin financiar „cu împrumut, în conditiile cele mai avantajoase pentru mine (...) pentru a face în timp de 14 luni un voiaj util în Anglia si Italia, completându-mi în acelasi timp si studiile” pentru ca, spune filosoful, oricum „scoala de comert nu se înfiinteaza anul acesta în Iasi, si întorcându-ma acum în tara as duce o viata precara pâna ce as gasi o ocupatiune convenabila”. (Continuarea în editia din 4 octombrie a Ziarului de Iasi) iToate actele de studii din Belgia sunt pastrate, în original, la cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
