„Mintea nu este un vas pe care sa îl umpli, ci un foc care trebuie întetit.” Plutarh Suntem fascinati de ea. Ne e foarte greu sa o definim, nu o putem masura în nici un fel (decât partial si cu un interval de încredere foarte restrâns), însa o recunoastem imediat. Si mai usor recunoastem absenta ei. Desi, cu vârsta si cu acumularea unei experiente sociale, ajungem sa apreciem la fel sau mai mult alte calitati ale semenilor nostri (pe scurt, cam ceea ce a reusit o persoana sa faca cu inteligenta pe care a primit-o nativ), ramâne una dintre proprietatile fascinante ale lumii vii. Atât de fascinanta încât, atunci când un inginer a numit, complet neinspirat, un mod diferit de programare si de procesare a informatiei de catre computere, inteligenta artificiala (artificial intelligence, AI), întreaga omenire a intrat într-o furtuna de imaginatie si de îngrijorare. Sa lamurim un lucru de la început. Desi are un comportament mult mai „ergonomic” pentru inteligenta noastra, pentru un program informatic, nici o forma de AI nu are calitatile fundamentale ale inteligentei, asa cum suntem noi obisnuiti din lumea vie (în special a oamenilor, dar nu numai). La suprafata, atât învatarea biologica, cât si învatarea automata/AI printr-un agent inteligent construiesc reprezentari interne ale lumii pentru a-si îmbunatati performanta în îndeplinirea sarcinilor. Cu toate acestea, diferentele fundamentale dintre învatarea biologica si cea automata, atât ca mecanisme de implementare, cât si ca obiective, rezulta în doua sisteme cu eficiente drastic diferite. În primul rând, învatarea biologica foloseste mult mai putine observatii pentru a învata cum sa rezolve probleme. De exemplu, oamenii învata o sarcina simpla „la fel versus diferit” folosind aproximativ 10 mostre de antrenament; organisme mult mai simple, cum ar fi albinele, au nevoie, de asemenea, de putine mostre (sub 100). În schimb, în 2011, masinile nu au putut învata distinctiile nici dupa peste un milion de esantioane de antrenament, iar în 2018, 10 milioane de esantioane au ramas insuficiente. Inteligenta biologica se descurca foarte bine cu frânturi de informatii si poate efectua multe procesari în acelasi timp, de mare complexitate. În al doilea rând, inteligenta biologica functioneaza cu extrem de putina energie. Cel mai puternic super-computer existent (Frontier, în SUA) poate face acelasi numar de operatii ca si cele estimate pentru creierul uman. Însa computerul foloseste pentru asta 21 de Megawati, creierul uman 20 de wati. Aceste diferente si multe altele au facut ca cei implicati în domeniu sa înteleaga ca „epoca siliciului” se apropie de un sfârsit inevitabil (prin atingerea limitelor fizice). Si cineva a pus întrebarea: daca avem în natura un model atât de performant în procesarea informatiei (creierul), de ce sa nu folosim modelul pentru viitoarea generatie de computere. Si asa apare ceea ce a fost numit „Organoid Intelligence” (OI). Adica mici creiere primitive (organoide) crescute în laborator pe care sa le putem conecta atât între ele, cât si cu senzori si interfete electronice si sa le folosim capacitatea uriasa de procesare fara sa consumam aproape deloc energie, si într-un mod mult mai controlabil decât în cazul computerelor cuantice. Va invit sa urmarim evolutia acestei noi ramuri a stiintei calculatoarelor. Cel mai probabil de aici va aparea noua „revolutie informationala”. Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi
