Totul va fi în comun. Viata va curge mult mai placut, fara frustrari, fara orgolii, si, bineînteles, fara ascunzisuri si complicatii sentimentale. Grupurile de hominizi îsi vor împarti fara conflicte între ei hrana si partenerii. În volumul „Sapiens. Scurta istorie a omenirii”, apostolul noii lumii si noi ordini mondiale, cunoscutul istoric Yuval Noah Harari, profesor titular la departamentul de Istorie al Universitatii Ebraice din Ierusalim, gloseaza pe marginea familiei traditionale, atacând-o, cu argumente aparent imbatabile, în punctele ei cele mai nevralgice. Atacuri asupra familie au exercitat si Marx, si Engels, si Lenin. În acest sens, demersul lui Yuval Noah Harari nu constituie o noutate. El schimba doar unghiul de abordare a subiectului, dispunând de alte surse de informatii si alte investigatii. În afara de aceasta, discursul lui Harari nu e vehement, ci mai degraba amiabil, iar verdictele nu sunt date ca în cazul lui Marx, pe un ton ultimativ, ci într-un mod câte se poate de civilizat. Pentru Marx, familia, ca si religia, de altfel, era una din sursele raului în societate, surse care, pentru progresul omenirii, trebuiau extirpate. Familia, ca si religia, trebuia strivita cu orice pret. Aristotel spune undeva ca marile schimbari care se petrec într-o societate îsi gasesc motivatia în diferite episoade din viata privata a liderilor ce rastoarna societate cu susul în jos. Din acest punct de vedere, exemplul lui Marx e unul cât se poate de concludent. Marx a avut o viata de familie dezastruoasa, si în copilarie, cât si dupa casatorie. Nu a avut niciodata slujba si a trait pe spatele lui Engels, care mostenise o avere considerabila. Patru din cei sase copii ai parintelui comunismului au decedat înaintea lui, iar doua fiice ale sale s-au sinucis. Una dintre ele s-a sinucis împreuna cu sotul ei, pe care Marx îl ridiculiza tot timpul. Având ca mostenire un astfel de capital biografic, nu e de mirare ca Marx a perceput viata de familie ca pe un cosmar. De aici si radicalismul sau, alimentat, de altfel, si de viata boema si de abuzul de alcool. Leninismul a preluat ideile lui Marx încercând sa le implementeze în viata publica. De pilda, la scurt timp dupa preluare puterii de catre bolsevici, lanturile robiei familiale au fost abolite. Amorul nu numai ca a devenit liber pentru masele revolutionare, dar au fost create si anumite conditii pentru ca proletariatul si intelectualii de stânga sa-si poata satisface impulsurile sexuale oriunde, si oricând. La Moscova, la Petersburg si în alte orase ale Uniunii Sovietice în primii ai de dupa Revolutia din Octombrie 1917 au fost amenajate cabine speciale, ce semanau cu cabinele telefonice, în care cetatenii de diferite vârste si categorii se puteau refugia doi câte doi sau chiar mai multi, satisfacându-si, astfel, placerile de moment. A fost un experiment care nu a durat însa prea mult si aceasta fiindca fenomenul a creat multe probleme sociale si organizatorice bolsevicilor, astfel ca pe nesimtite cabinele au disparut, iar relatiile amoroase s-au mai potolit, revenind la matca lor obisnuita. Nu stiu daca aceste mici stabilimente intime, vorbesc de cabinele de acuplare, au fost sau nu cântate de catre poetii vremii. Sa nu uitam ca avangarda si propaganda bolsevica au mers un timp mâna în mâna. Nu m-ar fi mirat daca Maiakovski sau chiar Esenin sau un alt poet important al vremii ar fi proslavit în versurile lor aceste alcovuri publice. Nu s-a întâmplat, totusi, acest lucru. Maiakovski s-a limitat sa cânte „norul în pantaloni” si sa aduca omagii lui Lenin, iar Esenin a fost si mai rebel. L-a cântat si el pe Lenin, dar a cântat si Moscova cârciumareasca, drept care a sfârsit cum a sfârsit. Poate ca au fost scrise si astfel de ode închinate amorului liber, dar odata cu instaurarea dictaturii proletare, ele au fost epurate de catre propaganda bolsevica, în special în epoca stalinista. Promovarea promiscuitatii, a erotismului, a prostitutiei nu a tinut mult în URSS. Curând, familia a devenit un subiect tabu. Si daca Lenin, de pilda, traia într-un triunghi amoros – era casatorit cu Nadejda Krupskaia, dar o avea ca amanta pe Inessa Armand, o femeie sarmanta, mama a mai multi copii, pe care Lenin a cunoscut-o la Paris, ultimul urmas al sau pe linie de partid, Mihail Gorbaciov a fost un familist convins, pe care sotia sa, Raissa, îl domina. Se spune ca moartea Inessei rapusa de holera într-un sanatoriu din Georgia în anul 1920 l-ar fi îmbatrânit pe Lenin cu 10 ani. Corespondenta lor amoroasa a fost tinuta secret de catre bolsevici pâna în momentul descompunerii URSS-ului, fapt care demonstreaza ca liderii comunisti care i-au urmat la conducerea partidului au devenit conservatori. Mai circula în spatiul mediatic, de asemenea, o alta corespondenta amoroasa ce-l are ca subiect pe Lenin. Corespondenta dintre el si Zinoviev. Apar acolo si declaratii de dragoste si scene de gelozie, inclusiv ale lui Zinoviev fata de Trotki. Dar eu cred ca aceste scrisori sunt o facuta de esenta putinista. Se stie ca Lenin nu e vazut cu ochii buni de catre Putin si adeptii sai, ei îl considera drept un tradator si un om care a împins Rusia într-o prapastie istorica. Daca Lenin e denigrat mai mult sau mai putin voalat la nivel oficial, nu acelasi lucru se întâmpla cu Stalin, care e adulat. Si acum, dupa aceasta scurta acolada, necesara pentru o mai buna întelegere istorica a fenomenului, sa ne întoarcem la Noah Harari, continuatorul într-un fel a politicii marxist-leniniste legate de familie, religie si sex. O familie monogama cu recunoastere paterna a descendentilor creeaza, dupa opinia lui Noah Harari, multe frustrari în interiorul ei. Gelozia tatalui, ca de altfel si gelozia mamei, lasa în urma o mostenirea grea, pe care fiii si nepotii, dar si generatiile viitoare greu o vor putea gestiona. Caci aceste urme se sedimenteaza la nivelul inconstientului, afectând spirala ADN a descendentilor si mostenirea ancestrala. Conform ideilor ce razbat din cartea sa, o familie nucleara, adica o familie constituita din sot, sotie, si ulterior din copii, ce poseda o locuinta proprie, traind separat de alte rude – cum sunt astazi majoritatea familiilor occidentale si nu numai occidentale – se comporta ca o cetate închisa, aflata vesnic sub asediu. Într-o astfel de cetate schimbarile apar greu, de aici si incapacitatea ei de a face fata provocarilor din ce în ce mai mari ale vietii de zi cu zi. O astfel de familie, lasa sa se înteleaga Noah Harari, nu are nici o sansa sa supravietuiasca în viitor. Exemplul de urmat, dupa opinia sa (Harari nu ne spune explicit acest lucru, dar din subtextul sau asta rezulta), ar fi acela al familiilor cu paternitate comuna, întâlnita atât în lumea cimpanzeilor bonobo, specie care traieste în Africa ecuatoriala, având cele mai multe elemente comune cu Homo sapiens, cât si la triburile indiene Bari, care se calauzesc dupa credinta ca fecundarea fatului nu este rodul spermatozoidului unui singur mascul, ci al unui numar imens de spermatozoizi proveniti de la diferiti parteneri, ce colcaie în pântecele matern. Drept care, în acest trib, copilul nu are doar un tata, ci paternitatea este atribuita unui grup de masculi, care, dupa nasterea progeniturii, îsi împart între ei, probabil într-un mod cât se poate de echitabil, sarcinile legate de cresterea si educatia urmasilor. „Unii psihologi, afirma Harari, sustin ca cetele de vânatori-culegatori nu erau compuse din familii nucleare, centrate pe cupluri monogame. În schimb vânatorii-culegatori traiau în cete care nu cunosteau proprietatea privata, relatiile monogame si nici principiul paternitatii. Într-o astfel de ceata, o femeie putea sa faca sex si sa aiba legaturi apropiate cu mai multi barbati si femei simultan, si toti membri adulti ai cetei contribuiau la cresterea copiilor.” Interesant în acest pasaj e faptul ca Noah Harari, ateu convins si initiat în tehnicile yoghine (o perioada a vietii sale a stat în Tibet), largeste cercul partenerilor unei femei. Ei puteai fi barbati, dar puteau fi, dupa cum rezulta din pasaj, si femei. Legatura dintre aceste cete primitive de vânatori-culegatori ce locuiau în pesteri si îsi culegeau hrana în apropiere si „cetele” de vânatori si culegatori de informatii IT din lumea postmoderna nu e greu de intuit. Prin urmare, credem ca asertiunea aceasta introdusa de Harari în cartea sa nu e întâmplatoare. Ea face parte din mesajul sau subliminal. Probabil ca dupa opinia sa noile grupuri de vânatori-culegatori, adica de programatori si informaticieni, ajutati si de noile tehnologii, îsi vor face propriile reguli de convietuire, renuntând atât la proprietatea privata, la bani, la credinta, la propria locuinta, cât si la viata de cuplu. Totul va fi în comun. Viata va curge mult mai placut, fara frustrari, fara orgolii, si, bineînteles, fara ascunzisuri si complicatii sentimentale. Grupurile de hominizi îsi vor împarti fara conflicte între ei hrana si partenerii. Daca va exista femeia suprema – care-i va satisface pe toti – celelalte exemplare le vor servi barbatilor ca adjuvant. Dar sa nu ne precipitam dând cu presupusul, în fond daca asa au trait stramosii nostri, si asa traiesc astazi si cimpanzeii bonobo, si triburile indiene Bari, noi de ce am refuza, pentru comoditatea si confortul nostru psihic si sanatatea rasei umane, un astfel model de habitatie, adus la standarde ultramoderne? Totusi, calea aceasta de care vorbeste Noah Harari e plina de capcane. Ea ar putea fi urmata nu de o omenire ce tinde spre progres, ci de una ce tinde spre extinctie. Eventual într-o epoca post-apocaliptica, instaurata dupa un razboi atomic, o astfel de coagulare a cetelor de vânatori-culegatori nu numai de informatii, ci si de hrana, ar creste sansele supravietuiri. Mânat de optimismul sau incorigibil pentru configurarea noii umanitati, Harari scrie: „Potrivit credintelor unor astfel de societati, o mama buna îsi va face un punct de onoare de-a face sex cu diversi barbati, mai ales când este însarcinata, în asa fel încât copilul sa beneficieze de calitatile nu doar ale celui mai bun vânator, ci si a celui mai bun povestitor, celui mai bun razboinic si celui mai atent amant.” Nichita Danilov este scriitor si publicist
