Pus în fata realitatii ca saloanele ATI se transforma, pe zi ce trece, în crematorii, presedintele Iohannis a concluzionat sec: „statul a esuat”. As comenta acest lucru dintr-un unghi mai degraba istoric. Majoritatea reactiilor aparute în mass media si în spatiul virtual i-au reamintit presedintelui ales ca, în conformitate cu Constitutia României, el reprezinta statul si ca declararea incapacitatii statului românesc de a apara viata contribuabililor îi este, neîndoielnic, imputabila mai ales acum când are „guvernul sau”. Eu as amâna analiza necesara, nepartinitoare si critica, a mandatului domniei sale pentru momentul firesc al predarii stafetei, mai ales ca mai sunt, totusi, înca trei ani în care ar trebui „sa domneasca, nu sa guverneze”. Asa e onest si tot asa am procedat si în alte cazuri (cel mai recent fiind analiza critica a regimului Trump - care mi-a si adus comentarii din partea fanilor sai neconditionati ca „dau într-un om cazut”!). Totusi, ca un cetatean responsabil si ca un om pasionat de istorie, simt nevoia sa pun în discutie motorul simbolic care l-a transformat pe Klaus Iohannis dintr-un obscur profesor de provincie în presedintele ales cu sase milioane si jumatate de voturi. Pentru ca de aici as începe. Mai bine de un deceniu, ne-a tot fost vânturata subliminal imaginea domnului Iohannis ca un gospodar desavârsit al Hermannstadt1-ului. Profesor de fizica la cel mai titrat liceu din Sibiu (disciplina esentiala pentru admiterea la facultatile politehnice care aveau mii de locuri anual si care i-a permis tezaurizarea imobiliara a onorariilor pentru meditatii!), devine, dupa 1990, un activ militant al Forumului Democratic German - formatiune politica ce reprezinta interesele populatiei românesti de origine germanica (sasii si svabii), care a fost creata si are si azi sediul central în Rathausplatz-ul sibian. Din aceasta perspectiva are o ascensiune exemplara fiind, pe rând, inspector scolar, inspector general, primar ales de patru ori, propunere de Prim-ministru, presedinte al PNL-ului si, din decembrie 2014, Presedintele României. Tot acest parcurs impresionant se datoreaza, în primul rând, eficientei unui mit, cel al „neamtului salvator”, care a fost impregnat insidios în mentalul majoritatii românesti dupa 1990. El a functionat si functioneaza înca la Sibiu unde toti românii se mândresc cu „sasul nostru” si i-a asigurat domnului Iohannis o formidabila sustinere psihologica în cele doua batalii ale domniei sale pentru cea mai înalta functie în stat. De unde a venit aceasta tema? Pe 10 mai 1866, intra în Bucuresti, primind cheile orasului si votul entuziast al Parlamentului, noul domnitor al Principatelor Unite (devenit rege abia în 1881, dupa câstigarea independetei fata de Imperiului Otoman), adus de Ion Bratianu la recomandarea lui Napoleon al III-lea. Era principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cel care, domnind cu un an mai mult decât Stefan cel Mare, va marca modernizarea statului român sub numele de Carol I, fiind, probabil, cel mai important conducator din istoria noastra. El a salvat statul de la excesele autocratice ale predecesorilor sai (Cuza cu al sau „Toti în Unu” constituind un exemplu toxic care a si generat lovitura de stat din 1866), a introdus rigoare si decenta în actul guvernarii (dupa ce, în 1870, a vrut sa-si ia bagajale si sa paraseasca aceasta tara subdezvoltata, aproape neguvernabila, înecata în coruptie si lene!), a negociat cu Germania si Austria un tratat care ne-a asigurat securitatea în fata Rusiei, principalul agresor din regiune, ieri si azi, a dezvoltat infrastructura, bancile si a lansat proiecte industriale capitaliste ignorând însa, din motive politice, modernizarea agriculturii. În 1914, când a murit de inima rea pentru ca nu si-a putut respecta cuvântul dat în fata Germaniei (Consiliul de Coroana, cu prim-ministrul în frunte, refuzând sa onoreze obligatia de a intra în razboi alaturi de Puterile Axei), a lasat în urma o alta tara decât cea pe care o primise de la pucistii din 1866. De aici, cu toata truda, timp de o jumatate de secol, a propagandei comuniste de a rescrie istoria, imaginea luminoasa a neamtului salvator care, pe buna dreptate, i-a fost asociata în posteritate. Dar ce treaba avea domnul Iohannis cu toate astea? Adus în prim-planul vietii publice de domnul Crin Antonescu, liderul PNL, (dar, vai!, o caricatura fata de Bratianu!), tot dupa o încercare de lovitura de stat a celei de-a doua „monstruoase coalitii” din istoria României (ticaloasa însotire PNL-PSD intitulata Uniunea Social-Liberala), care declara ca lupta împotriva „autoritarismului” lui Traian Basescu (si el tot cam cu „toti în unu”, ce-i drept!), domnul Iohannis ni s-a parut multora un neamt salvator. Impunator, fatos, lapidar si aparent harnic era într-un contrast violent cu cimotiile corupte, smechere si cotcodacitoare din politica româneasca dominata de precupete si lotri la drumul mare. Pentru cei care nu au trecut de kilometrul patrat al orasului vechi, Sibiul parea un exemplu de succes în administrare, iar domnul Iohannis un monument de eficienta, de dibacie în atragerea banilor germani si de incoruptibilitate2. La fel ca si printul din casa Hohenzollern-Sigmaringen, domnul Johannis (cum îsi ortografiau numele, înca din sec. XVI!, stramosii lui din Cisnadie) avea o educatie bazata pe stiinte exacte (Carol facuse scoala de artilerie!), parea cumpatat si iubea ierarhia si disciplina cazona. Tot ca regele Carol, domnul Iohannis a încercat, fara succes, o privire de sus a vietii politice, parând ca e dincolo de interese partizane, mai presus de meschinaria alunecoasa, orientala, etern tranzactionista a politicienilor postcomunisti. În orice caz, a lasat initial impresia de rigoare si raceala teutona în contrast socant cu panarama imunda a balcanismului politicianist românesc. De aceea, l-am votat si eu de doua ori. (Ce-i drept, cu exceptia lui Toader Paleologu, alternativele erau de negândit!) Presedintele ales are totusi niste umbre pe care nu am fost dispusi sa le luam în seama. Cum eu nu sunt conspirationist astept, totusi, niste lamuriri asupra unor chestiuni controversate pentru a întelege de ce a esuat mitul „neamtului salvator” în acest caz. Contrar aparentelor, nu povestea „premierului Grivco” ma deranjeaza neaparat. Acolo a fost evident un joc al domnului Antonescu, iar Klaus Iohannis, arivist, a marsat fara sfiala. Mi-ar placea însa sa aflu mai multe detalii despre debarcarea suspecta a domnului Crin Antonescu, despre ignorarea statutului si aburcarea sa nelegala la conducerea partidului si da, despre frumoasa coincidenta care a facut ca adversarii sai la prezidentiale sa fie complet de nevotat. Nici Victor Ponta, nici Veorica Dancila nu au vrut sa candideze, dar au fost obligati sa o faca. De asemenea, Ponta, care era destul de bine plasat în sondaje, a facut niste erori monumentale, incredibile, în organizarea alegerilor în diaspora, ceea ce a generat acel val urias de emotie si mobilizare în 2014 pe creasta caruia a urcat domnul Iohannis pâna la Cotroceni. Poate totusi, peste ani, se vor declasifica niste documente relevante si vom întelege si minunata sa colaborare cu „serviciile patriotice”. În fine, ramâne înca nebulos impulsul irational al presedintelui de a tot „da sanse PSD-ului”. Pe scurt, desi la vremea la care scriu nu stiu care va fi soarta guvernului sau minoritar condus de „talentatul domn Ripley”, ma tem ca „sasul nostru” s-a balcanizat prea tare la Bucuresti si ca mitul amintit a esuat jalnic. Desi ma tenteaza, nu ma aventurez înca sa spun din vina cui. 1 Numele real al orasului întemeiat de saxoni în secolul al XII-lea, ramas neschimbat pâna la dualismul austro-ungar (1864-1918) când s-a numit Nagyszeben, de unde, în opinia mea, Sibiul de azi, desi localnicii români, care secole de-a rândul nu au avut voie sa locuiasca în interiorul cetatii, intra muros, la fel ca la Brasov, pretind ca numele vine de la un latinesc Cibinium. 2 Presa de investigatie a aratat, totusi, ca vechiul prieten de familie al presedintelui, Werner Keul (cel cu care s-a fotografiat presedintele la resortul de lux cu teren de golf de unde a facut halucinanta invitatie de a practica acest sport) a carui firma WK Group a fost înfiintata în 2001, în primul mandat de primar al domnului Iohannis, pare sa fie interfata unor afaceri de milioane de euro desfasurate cu sprijinul primariei Sibiu. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
