Însemnarile ce urmeaza nu sunt defel apologia preocuparilor desprinse de sistemul institutional clasic, profund legat de scoala, de profesori, ci argument pentru respectul datorat celor ajunsi la performanta mai mult prin calitatile proprii: curiozitate, dorinta de a sti cât mai mult, putere de munca, pasiune, obsesie pentru un domeniu de activitate, pentru un om de stiinta/artist exceptional. Dintre autodidactii pe care i-am cunoscut, am ales sa schitez acum portretul lui Francisc László. Un motiv suplimentar de a-l evoca este aniversarea celor 140 de ani trecuti de la nasterea lui Béla Bartók. S-a vorbit, s-a scris în 2021 atât de mult, pe buna dreptate, despre personalitatea lui George Enescu, aparut în lume cu tot atâta timp în urma, se cunosc relatiile de apreciere umana si profesionala, de colaborare între cei doi muzicieni atât de importanti pentru istoria artei sonore culte românesti si universale (unii chiar sunt de parere ca Bartók este cel mai important compozitor român), încât se cuvin ordonate câteva cuvinte în amintirea celui care a contribuit mult la cunoasterea omului, etnografului, pianistului si compozitorului Béla Bartók în România - Francisc László. Pentru a sublinia baza pregatirii sale ca profesionist voi mentiona în primul rând ca a absolvit Conservatorul din orasul natal, Cluj-Napoca, a cântat mult ca flautist în formatii instrumentale de camera, a fost profesor la Conservatoarele din Bucuresti si din capitala Transilvaniei, si-a îmbogatit activitatea de muzician activând intens, exemplar în domeniul teoretic. Evolutia prezentei publice a lui Francisc László a fost marcata de articolele, eseurile, studiile si volumele de muzicologie redactate de-a lungul timpului, subiectul predilect fiind personalitatea lui Béla Bartók, meritele sale în constituirea folcloristicii românesti, în cercetarea pentru prima data a traditiei muzicale arhaice din Banat si Transilvania, activitate cu caracter savant ramasa model pentru folcloristii care i-au urmat, motiv de inspiratie pentru compozitori români prestigiosi. Sigur, profesionistul care te obsedeaza în cel mai înalt sens al cuvântului îti slefuieste personalitatea. Omul de o seriozitate, rigoare si constiinta a lucrului serios, amanuntit, stiintific elaborat care a fost Béla Bartók a „vegheat” asupra cercetarilor lui Francisc László. Ascultându-l vorbind la radio, sustinându-si comunicarile în timpul simpozioanelor de muzicologie, citindu-i cartile despre Bartók am admirat echilibrul, întelepciunea combinarii informatiei cu evocarea, modul cum analiza si evalua relatia context istoric-initiativa personala. Relatie ce a favorizat neîntelegeri, respingeri, reactii aproape contondente în mediile muzicale maghiare si românesti. Dintre volumele coordonate sau elaborate de Francisc Lászlócitez aici numai doua: Béla Bartók si muzica româneasca (Editura Muzicala, 1976), Béla Bartók si muzica populara a românilor din Banat si Transilvania (Eikon, 2003). Sunt referentiale pentru cine este dispus sa înteleaga ce contributie importanta a avut muzicianul si omul de stiinta nascut la Sânnicolau Mare în luminarea valorilor muzicii arhaice din cele doua zone etno-culturale românesti cu o influenta puternica în creatia multor compozitori români de ieri si de azi. Francisc László a fost muzicolog autodidact din doua motive fundamentale. În primul rând a respectat legea care impune celui interesat continuarea, dezvoltarea, depasirea limitelor de studiu acceptate de profesori, adâncind cercetarile în mod singular. În al doilea rând, s-a straduit sa lumineze asa cum merita imaginea muzicianului Bartók, afectata de-a lungul timpului atât în Ungaria, cât si în România de parazitii nationalismului. Ignorând preceptele cercetarii obiective, rationale, bazata pe documente, muzicieni din cele doua tari s-au simtit deranjati în perioada interbelica de interesul lui Bartók pentru muzica traditionala româneasca, profesori, compozitori si folcloristi cum a fost, spre exemplu, Tiberiu Brediceanu, ajungând pâna la memorii oficiale, la argumentatii publice împotriva organizarii la Cluj-Napoca si Bucuresti a unor concerte cu lucrari ale lui Bartók inspirate din folclorul Transilvaniei sau Banatului. Francisc László a contribuit mult la prezentarea obiectiva a activitatii marelui folclorist si compozitor Bartók prin studii istorice, prin analize, prin publicarea corespondentei sale (vol. I, 1976, vol. II, 1977, Kriterion). Am mentionat influenta folclorul transilvanean asupra unor compozitori români din deceniile 1950-1980. Un exemplu este Richard Oschanitzky, autorul celor noua creatii de freejazz, o parte inspirate din traditia arhaica ce s-a cristalizat pe teritoriile noastre. Cum Oschanitzky nu a explicat niciodata originea melodiei originare din lucrarea sa Procesiune, am crezut ca este de provenienta maghiara, dar profesorul László mi-a demonstrat în anul 2005, când a sustinut la Iasi doua conferinte cu titlul Ars Musicologica, sorgintea secuiasca. Se confirma astfel identitatea de conceptie componistica Bartók-Oschanitzky, adepti ai orientarii creatoare spre folclorul arhaic, cel mai autentic, nu spre cel orasenesc, supus multor influente deformatoare. Acest episod demonstreaza înca odata viziunea moderna a lui Bartók, ce a influentat benefic autorii de muzica moderna academica sau de fuziune academic-jazz, contribuind la afirmarea originalitatii muzicii din acest teritoriu în context universal. Înca un argument este publicarea CD-ului de jazz Transylvanian Concert la prestigioasa casa de discuri germana ECM, CD înregistrat de pianistul român Lucian Ban si violistul Matt Maneri, prima productie româneasca (numar de catalog 2313, anul aparitiei 2013) intrata în atentia renumitului producator Manfred Eicher. Pornind de la cercetarile si creatia lui Bartók, volumele muzicologului autodidact Francisc László demonstreaza cercetatorului autentic, obiectiv, liber de inhibitii nationaliste, tocmai originalitatea si influenta benefica a traditiei muzicale românesti asupra creatiei moderne, indiferent de gen. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
