Cel putin pentru un timp, viitorul cancelar german va fi privit în primul rând ca succesor al Angelei Merkel si mai putin ca o individualitate de prim rang. Procesul electoral din Germania s-a încheiat, lasând loc negocierilor pentru formarea viitorului executiv. Sarbatoarea reunificarii, celebrata pe 3 octombrie, a marcat debutul simbolic al unei perioade marcate de incertitudine, care ar trebui sa se încheie pâna la Craciun - dupa cum se stie, la începutul lunii ianuarie, Berlinul va prelua presedintia G7 (grupul celor mai mari state puternic industrializate din Occident). Indiferent care va fi formula de coalitie ce se va impune la sfârsitul acestui interval, clasa politica germana se va asigura ca îndatoririle externe de mare putere vor fi îndeplinite cu rigoare. Dar, daca ne referim la Uniunea Europeana, principala arena unde Germania trebuie sa exercite leadership, rigoarea nu este suficienta. Mult discutata - si de atâtea ori amânata - relansare a constructiei comunitare nu a fost un subiect central al campaniei legislative germane, dar va conta enorm în primavara, cu ocazia prezidentialelor franceze. Indiferent care îi va fi principalul oponent, presedintele Macron se va prezenta în alegeri cu un program în care tema relansarii verzi a economiei continentului va detine o pozitie centrala. Din aceasta perspectiva, el ar putea fi încântat sa colaboreze cu un guvern german de centru-stânga, mai înclinat sa utilizeze fonduri publice în asemenea scopuri. O modificare a pozitiei germane în foruri precum Consiliul, chiar daca nu va fi una spectaculoasa, va fi salutata calduros de tabara domnului Macron. Apoi, chiar daca Germania va ramâne, ca principiu, mai pro-atlantista decât Franta, eventuala instalare a unei coalitii conduse de social-democrati ar putea face din Berlin un partener mai activ în eforturile de dobândire a autonomiei strategice pentru UE - altfel spus, de limitare a dependentei fata de Washington. Nefiind clar care dintre cele doua mari partide va reusi sa construiasca o formula majoritara - sau, în caz de nevoie, cine ar conduce o noua „mare coalitie” - se vorbeste mai putin despre adecvarea domnilor Olaf Scholz sau Armin Laschet la exigentele mediatice ale scenei europene, ca partener al domnului Macron. Nici unul, nici celalalt nu au un profil european bine definit si nu s-au preocupat sa transmita mesaje semnificative peste granite, înspre cetatenii UE. Cel putin pentru un timp, viitorul cancelar german va fi privit în primul rând ca succesor al Angelei Merkel si mai putin ca o individualitate de prim rang. Pentru elitele politice suveraniste din Europa Centrala si de Sud-Est, rolul proeminent pe care ar urma sa-l aiba Verzii în viitorul cabinet german suscita o evidenta îngrijorare. Guvernele din Ungaria, Polonia sau chiar Slovenia, precum si forte politice importante din alte state ale regiunii, vad în ecologistii europeni întruchiparea pericolului progresist, care va coroda valorile traditionale si, odata cu ele, ordinea sociala. Venirea la putere a Verzilor în Germania, fie si ca partener secund într-o coalitie, va fi considerata drept un pas în aceasta directie. Apoi, în anumite state din regiune, cum ar fi Polonia, România sau tarile baltice, atitudinea noului cabinet german fata de Rusia va fi atent analizata. Dupa cum se stie, vechiul guvern a cautat sa împace sanctiunile europene cu afacerile bilaterale avantajoase, iar în prezent nu exista niciun indiciu ca aceasta linie va fi abandonata, indiferent daca la putere se va afla domnul Scholz sau domnul Laschet. În fine, daca ne referim la relatiile româno-germane, incluzând aici si cooperarea în cadrul forurilor interguvernamentale ale UE, ne putem astepta sa functioneze logica proximitatii politice. Vom vedea ce configuratie va avea si viitorul guvern de la Bucuresti, dupa succesul motiunii de cenzura împotriva cabinetului Cîtu. Totusi, cifrele privind comertul bilateral si investitiile germane în România ne permit sa anticipam mentinerea unui dialog politic dens, cât timp conducerea de la Bucuresti va evita sa faca front comun cu guvernele central-europene mai eurosceptice. Aspectele simbolice, cum ar fi existenta unui presedinte român provenit din rândul minoritatii germane, vor conta ceva mai putin, în urmatorii ani.
