Pe lânga obisnuitul val de sminteli saptamânale din mediul virtual si din presa am avut parte, în chiar perioada sarbatorilor pascale, de o furtuna neasteptata stârnita de doi respectati intelectuali crestini, apologeti decorati de Patriarh: Adrian Papahagi si Theodor Baconschi. O propunere decenta si civilizata a stârnit pe loc fiara din îndraciti. Dupa cum am mai scris pe aici, eu nu sunt o natura religioasa si îmi asum firesc conditia de ortodox nepracticant. Îmi displac militantii ateisti (ale caror porniri sectare le dispretuiesc!), dar am tot respectul pentru cei care asuma, cu onestitate si modestie, o credinta religioasa, fie ea din marile trunchiuri monoteiste (crestinism, islam, mozaism) sau din orizontul asiatic al budismului sau sintoismului, spre exemplu. Cred ca vibratia interioara este una indisolubil legata de natura umana chiar daca modernitatea a sters, în ultimele doua secole si jumatate, coloratura religioasa a acestei vibratii pentru multi europeni, mutilând-o în tehnici de meditatie sau mindfulness. E o discutie lunga si destul de sensibila pe acest subiect care nu implica, cel putin pentru mine, judecati de valoare. Prefer sa judec oamenii dupa alte criterii decât alegerile lor personale si subiective la care au tot dreptul, astfel încât o persoana religioasa nu-mi stârneste niciun fel de reactie. Nici de adulatie, nici de repulsie. (Despre nuantele între credinta, cler si institutia bisericii, alta data!) În acest context, marturisesc fara sfiala ca aprecierile mele pentru Adrian Papahagi si Theodor Baconschi (celalalt domn, al treilea, un histrion caraghios si toxic, care tocmai si-a dat arama pe fata exact la tema pe care o amintesc aici, mi-a fost de la început antipatic) au alt fundament decât catehismul si apologetica crestin-ortodoxa a domniilor lor. Dar, bineînteles, si mie, ca si oricarui alt om rational, mi s-a parut absolut civilizata si fecunda propunerea (facuta de altfel în siajul mentorului lor intelectual si religios care a fost vrednicul de amintire mitropolit Bartolomeu Anania) ca stabilirea datei Pastelui ortodox sa fie în acord cu calendarul gregorian (singurul corect astronomic!) astfel încât sa fie celebrat împreuna cu întreaga lume crestina, la aceeasi data. Toate argumentele rationale conduceau spre aceasta decizie, dar vai!, se pare ca ratiunea nu are ce cauta în aceasta dezbatere caci, ca la un semn de goarna, s-au despartit apele si, racnind, a pornit cavalcada atacatorilor. Spre stupoarea lor, cei doi rafinati intelectuali crestini, împreuna cu cei care au semnat scrisoarea-propunere înaintata Patriarhului si clerului ortodox din Sinod, s-au trezit prinsi într-un dens foc încrucisat pornit nu numai de necredinciosi, ci, stupoare, si de îndraciti fanatici care se pretind aparatori ai „singurei si adevaratei” credinte. Nu voi insista pe acest spectacol pentru ca, în ciuda retinerii mele de a posta si comenta pe social media subiecte contondente la moda (e în general un dialog al surzilor agrementat cu spume la gura, insinuari, invective si interjectii unde bunul simt e inutil si oricum ignorat) mi s-a parut ca un text al domnului Andrei Plesu, din ultimul numar al „Dilemei” merita distribuit mai ales ca aducea o nuanta fina si binevenita în tot acest scandal pornit de mari iubitori de traditie pravoslavnica, putinista. Îndemnul meu discret la ratiune si moderatie s-a dovedit futil, singurii care au reactionat imediat fiind trolii, smintitii si exaltatii care, desigur, nici nu s-au ostenit sa citeasca textul domnului Plesu multumindu-se doar cu plasarea rapida a mesajului lor obsesiv sau pentru care erau platiti (cel mai amuzant fiind un trol cu o poza falsa de tigan la cont care îi reprosa domnului Plesu ca „nu are mutra de crestin”, argument a carui eleganta ma scuteste de a mai reaminti de ce eu evit sa am de a face cu aceasta lume în putrefactie). Sigur ca expunerea minora pe care o are contul meu (din cauza activitatii discrete, penalizata iata de algoritmul castrator al domnului Zuckenberg) a facut ca reactiile sa fie debile fata de tsunamiul de invective primite de curajosul domn Papahagi pe pagina sa si, stiu fireste, ca acest caz nu e deloc unul singular, mai toate subiectele controversate stârnind pasiuni salbatice si racnete apodictice. Ce ma surprinde pe mine e altceva si chiar din acest motiv cred ca textul amintit al domnului Plesu e important. În fond, ce fel de crestini sunt cei care se lasa stârniti de diavol uitând de moderatie, de iubire, de virtutile pe care religia crestina le propaga? Si nu vorbesc aici, bineînteles, de martafoiul transnistrean sau de canalia securista Mache, protejatul lui „Bombonel”, care sunt, ambii, pe fata, agenti ai Satanei moscovite, apologeti ai crimelor si ororilor rusesti, imprescriptibile, care fulgera stihinic împotriva celor care vor sa aduca sarbatoarea Învierii Domnului, la fel precum aceea a nasterii Sale, în aceeasi zi pentru toti crestinii astfel încât, bietul polcovnic KGB cu ceas de 50.000 de euro sa ramâna singur si neconsolat cu sarbatoarea lui defazata în buncarul din Piata Rosie. În acest context, mi s-a parut foarte bun comentariul ironic care remarca cum „vânzatorul de genti promovat în Europa, pe banii nostri, de ICR” – dupa caracterizarea facuta de Dan Alexe – a lansat gregarul atac mineresc „moarte intelectualilor” ceva mai devreme decât 13 iunie, „Te pomeni – spune profesorul Papahagi – ca pravoslavnicii patrioti au folosit din greseala spurcatul calendar gregorian în loc de sfântul calendar iulian”! Dar nu acesti ipochimeni, aproape tradatori de tara în contextul razboiului care ne bate la usa din cauza stapânului lui Kiril, ma surprind pe mine, ci masa informa, îndracita, desi se pretinde credincioasa, care a sarit isteric sa ridice piatra. Ce e oare cu acesti rataciti, sectanti de-ai „predicatorului Simion gura de AUR”? Daca tot m-am apucat sa scriu despre un subiect neobisnuit pentru mine, voi face o volta retorica si voi introduce (pentru ironia situatiei care e vizibila doar pentru cunoscatori) un fragment dintr-o evocare facuta pe blogul propriu de Dan Alexe, care se intituleaza chiar „La Athos cu Becali...”1 (si unde nu e vorba de poanta celor de la New Times Roman care au scris ca Oierul ubicuu pe toate ecranele ar fi spus odata ajuns acolo: „baaa, da Porthos si Aramis unde-s?”). Iata ce spune iconoclastul din Bruxelles: „Pagân tolerant, ramân fascinat, antropologic si cinematografic, de fenomenul religios, iar Athos e tot atât de interesant pe cât o confrerie sufi din Pakistan. La Athos, de pilda, supravietuieste, asediata de ceilalti, manastirea schismatica Esphigmenou, aparata cu ciomege de monahii excomunicati care le vând pelerinilor tricouri negre cu sloganul «Ortodoxia sau moartea»”. Ce poate fi mai aproape de Necuratul decât aceasta sminteala fanatizanta? Este în aceasta eclipsa a mintii un fond comun cu liota de agitati aparatori ai „adevaratei credinte”. Nu stiu daca acestia ar merge atât de departe precum tulburatii atoniti, dar întunecimea tricourilor negre le iradiaza totusi în suflet si creier. Caci altfel, cum e posibil ca oameni credinciosi sa se încoloneze apatic în aceasta Coloana a 5-a în razboiul binecuvântat de sluga lui Putin, dus de ortodocsii rusi împotriva ortodocsilor ucraineni. Cum e posibil ca legiune de credinciosi sa se inflameze pentru fleacuri (data expirata, neadusa la zi a sarbatorilor pascale – decizie care, oricum, apartine Sinodului) si sa ignore, ba chiar sa aplaude monstruoasele crime împotriva umanitatii facute de barbarii pradatori rusi. Sunt oameni ai bisericii care, mai soptit sau mai apasat, apreciaza putinismul, îi anatemizeaza în bloc pe ucraineni si sar îngrijorati ca „ne predam papistasilor” daca aliniem o data a unei sfânte sarbatori la rigorile astronomice ale calendarului gregorian. Te întrebi crucit, ca om întreg la cap: cum e posibila asa o dracie? Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
