E vorba despre acei angajati din sistemul de stat care nu fac nimic si care nici nu pot fi dati afara. Despre demisie nu poate fi vorba, pentru ca nimeni nu pleaca de buna voie dintr-un loc de unde primeste un ban pe degeaba, cu efort minim, spre deloc. Despre bun-simt, nici atât nu e vorba pentru ca statul este pentru toti un dusman care trebuie si merita sa fie furat si pacalit cu nesimtire. Ce sa zic, cum sa zic ca sa nu ofensez pe careva, fiindca sigur sunt cunostinte mai apropiate sau mai îndepartate care s-ar putea afla în situatia asta. Tara asta e mica, orasul acesta e si mai mic, iar bugetarii sunt la tot pasul, infiltrati în toate mediile. Nici nu stii cum îti scapa gura si hop, sare un bugetar care sa îti dea o poaca peste ceafa ca sa te corecteze. Nu vorbesc de toti, evident, doar nu sunt absurd, dar exista destule persoane care sa fie angajate la stat si sa nu-si faca treaba, sa nu fie potrivite pentru postul respectiv, sa nu aiba competenta necesara, sa tina chiar institutia pe loc. Persoane care sa mearga la munca si sa stea degeaba, sau chiar care sa nu mearga deloc, sau foarte rar, si sa nu lase nimic în urma, sa nu faca nicio diferenta fata de ce era înaintea ei. Sa ocupe pur si simplu scaunul acela din birou si sa astepte sa se termine programul, nimic mai mult. Absolut nimic mai mult. Cred ca recunoastem cu totii acest tip de angajat român, cred ca se recunosc chiar si ei însisi, dar eu nu lansez nicio acuza asupra lor, nu arat cu degetul, nu condamn, pentru ca ei nu fac altceva decât sa urmeze un sistem din care fac parte. Nu e niciunul dintre acestia împotriva curentului, vreun razvratit care sa nu faca nimic, sau sa fie incompetent de-al naibii, ca sa oftice pe sef, sa-si enerveze colegii sau sa aiba misiunea terorista (revolutionara?) de a trage tara asta cât mai în jos, ori macar de a o tine cât mai mult pe loc. Nu e vorba de asa ceva, pur si simplu e practica acestui colt de lume, si când intra în traditia unei tari obiceiul de a-si da singura cu stângul în dreptul, de a-si fura singura perna de sub cap, nu ai ce sa condamni, doar constati si analizezi ca pe Discovery Channel. Mda, deci e vorba, dupa cum spuneam, despre acei angajati din sistemul de stat care nu fac nimic si care nici nu pot fi dati afara. Despre demisie nu poate fi vorba, pentru ca nimeni nu pleaca de buna voie dintr-un loc de unde primeste un ban pe degeaba, cu efort minim, spre deloc. Despre bun-simt, nici atât nu e vorba pentru ca statul este pentru toti un dusman care trebuie si merita sa fie furat si pacalit cu nesimtire. Prin urmare un bugetar de lemn nu e altceva decât un angajat model, unul tipic, de-al locului. Cei care muncesc si sunt competenti sunt atipici, de aceea ei trebuie exploatati cât mai mult si mai bine de catre sefi, care sunt si ei, la rândul lor niste marionete puse acolo ca într-o vitrina, de figuratie. Ori ei, ori o papusa de lemn, tot aia. Oriunde te-ai duce dai peste astfel de cetateni, si sunt multi tare. Ministerele, primariile colcaie de ei, prefecturile la fel, deconcentratele nici nu mai vorbesc. Intri într-o atare cladire si la prima impresie tinzi sa devii impresionat, toata lumea pare ca munceste cu sârg si spor, oameni care aproape ca alearga pe holuri cu hârtii în mâna de la o camera la alta, femei de serviciu care freaca dusumeaua de sa o rupa, un mecanic care repara o usa, seful care e îngropat în dosare si hârtii ce asteapta sa fie semnate si care nici nu are timp sa vorbeasca cu tine, asa de ocupat e. Fiecare institutie de stat din România da impresia la prima vedere ca e o uzina care duduie. Dar, daca te uiti mai atent, constati usor ca nimic nu merge cum ar trebui, totul scârtaie. Hârtiile pe care le plimba unii între birouri sunt goale, aceia merg doar ca sa bea o cafea ori sa bârfeasca cu colegul, holul abia smotruit de femeia de serviciu are pe la colturi mucegai neatins de ani de zile, iar paianjenii si-au facut de mult loc vesnic pe tavane. Usa reparata de mecanic sta sa cada, iar seful nu semneaza hârtii, el doar îsi verifica programul pentru weekend si îsi rezerva locuri de cazare în vreo statiune. Asta e de fapt munca la stat: frecatul de menta pâna se termina programul. Cei care muncesc cu adevarat si se pricep la asta nu ies din birou, ajuta pe altii, stau peste program ca sa termine ce au început si sa iasa bine. Institutiile acelea rezista datorita lor, dar ele doar rezista, nu progreseaza. Daca nu ar fi nici aceia, totul s-ar prabusi. Pentru treburile cu adevarat importante si care necesita cunostinte de specialitate, pe care în mod normal ar trebui sa le aiba angajatii respectivi, toti sefii seriosi angajeaza specialisti din afara, din mediul privat. Daca îi întrebi ce rost mai are sa tina pe post angajatii incompetenti, îti vor raspunde ca nu au cum sa-i dea afara, legea protejeaza angajatul la stat mai mult decât e protejat Papa de SPP-isti. Un post la stat e sfânt, nimeni nu se atinge de el. Daca îndraznesti macar sa chemi un angajat la ordine ori sa îl dai pe mâna comisiei de disciplina, o sa vina cu tupeu si o sa câstige. Cunosc chiar un caz în care o tanti din departamentul juridic a fost sanctionata disciplinar ca nu si-a facut treaba, dar acesta, jurist fiind, si-a angajat un avocat care a aparat-o în fata „sacalilor” de sefi si totul a revenit foarte curând la normal. Exista totusi o solutie, din câte am înteles, una adaptata la tara si la oameni, care functioneaza, dar care, din pacate nu poate fi aplicata la scara mare pentru ca la un moment dat se înfunda. Se numeste „promovare”. Nu am gresit cuvântul, chiar acesta este, daca vrei sa scapi de un angajat incompetent, îl promovezi! Aceasta metoda se practica frecvent în România, un angajat care îti face numai belele în departamentul lui si care îti pune chiar în pericol institutia se propune la prima sedinta a consiliului de conducere pentru a fi avansat la un grad superior, într-o functie mai mare, mai importanta. În felul acesta scapi de el pentru ca îl pasezi altcuiva care fie îl va trimite si mai sus, fie îl va folosi ca mâna moarta care sa-i acopere magariile si altele asemenea. Prin aceasta metoda revolutionara angajatul respectiv va deveni si el mai responsabil, având mai multe pe cap, si chiar daca îsi va face macar un sfert din treaba, tot e mai mult decât înainte când nu facea nimic. Am înteles ca e o lupta muta între marii sefi de institutii de stat în a-si trimite unul altuia marionete. Asadar, la o întâlnire amicala de partid lauda-te în gura mare ca ai un angajat model care face toata treaba pentru tine, care e priceput la toate, un geniu în materie. Cel putin doi alti sefi te vor ruga sa i-l „împrumuti” si lor ca nu au decât loaze în birou. Solicita o marire de grad profesional pentru respectivul ca sa îti sustii afirmatia si sa para ca omul chiar merita o promovare pentru valoarea lui, ca în poker când nu ai nimic în mâna, dar vrei sa para ca ai. A doua zi semneaza actele de transfer si fa o cinste subalternilor ramasi ca ati scapat de papanas. Dupa o saptamâna ignora apelurile disperate ale colegului de partid care a primit plocon fostul tau angajat si râzi cu pofta la mesajele lui în care te înjura cu spume si îti cere sa ti-l iei înapoi. Asta-i viata!... Briscan Zara este scriitor si publicist
