Noi suntem cei care am ales sa formam grupuri mari numite popoare, tot noi am inventat ierarhii în societate ca sa ne organizam mai bine, noi am scris regulile, noi ne alegem în mod liber liderii, si tot noi ne înselam unii pe altii cu regulile noastre în fata cu tot. Si nu e nimic de facut! Va prezint astazi un joc extrem de interesant si chiar util pentru viitorul dumneavoastra. Va invit chiar sa îl jucati în familie, de sarbatori, sub bradul de Craciun. Se numeste ca în titlu, „Jocul Ultimatumului” si se joaca cel mai bine în doi. Unul dintre jucatori, ales prin tragere la sorti, ca sa fie totul la vedere si corect, primeste de la organizator, parinti, Dumnezeu, partid sau ONG o suma de bani pe care poate sa o împarta cu celalalt jucator. El are libertate totala în decizia sa. Are voie sa dea jumatate din suma, un sfert, un leu, toata suma sau nimic celuilalt jucator. Orice alege va fi corect si regulamentar. Celalalt om are doar doua posibilitati: sa accepte oferta jucatorului sau sa o respinga. Regula cea mai importanta si cea mai interesanta este: daca al doilea jucator refuza oferta, nimeni nu mai primeste nimic. Ei, dragi cetateni, asa-i ca e interesant? Daca nu stiati, aflati ca acesta este unul dintre jocurile-experiment cele mai celebre din lume, cautati-l pe Google! Nu ai cum sa te plictisesti în el. Oamenii de stiinta specializati în economie au urmarit cu maxima atentie comportamentul si deciziile jucatorilor de când s-a inventat economia pâna azi si au ajuns la urmatoarea concluzie: majoritatea oamenilor, adica aproximativ 99-, vor oferi celuilalt aproximativ jumatate din suma primita, pastrându-si lor doar un mic avantaj. Celalalt va accepta solutia primului si amândoi vor pleca multumiti acasa. De asemenea, tot cercetatorii au observat ca în cazul în care se face o oferta nesimtita, adica primul jucator îsi pastreaza o parte mult mai mare decât celalalt, cel din urma va refuza oferta, preferând sa ramâna amândoi fara nimic. Nu este o gluma, este realitatea demonstrata. Aceasta decizie a jucatorului numarul doi este total ilogica si transpusa în realitate poate genera multa durere, suferinta, frustrare din partea tuturor participantilor, aici presupunând ca într-un caz real fiecare jucator are în spatele lui familie, prieteni, cunostinte care îl sustin. Adica, daca cuiva i se ofera doar un leu, sa zicem, stiindu-se ca celalalt a ramas cu 99 de lei, impulsul emotiv generat de ideea nedreptatii devine atât de puternic în luarea deciziei, încât ratiunea este abandonata complet. E totusi rational sa pastrezi un leu cu care sa îti iei un covrig ca sa nu mori de foame, decât nimic, nu? Si totusi în realitate nu se întâmpla aproape niciodata asa. Daca încerci sa îl tragi pe sfoara pe celalalt, acela îti va da un pumn în gura si-ti va lua toti banii ori va refuza oferta pur si simplu, chiar daca va lua el de la tine un pumn în gura. Dar amândoi veti sti ca pe viitor jucatorii vor fi mai precauti si vor încerca sa faca o împarteala mai echitabila. Dar, atentie, aceasta reactie nu se întâmpla decât atunci când în joc sunt doi oameni, daca se implica mai multi, zeci, sute, mii, milioane, aproape totul se schimba. Regulile ramân aceleasi, un grup de „jucatori” primeste o suma de bani pe care trebuie sa o împarta cu ceilalti. Ceea ce se schimba aici radical este gândirea si comportamentul uman: cei care primesc banii de la buget, UE, SUA etc., adica indivizi cu rol conducator, oameni de afaceri, politicieni vor încerca si reusi la infinit (!) sa îsi pastreze lor cea mai mare parte a sumei si sa nu dea celorlalti decât o parte infima. Reactia nedreptatitilor va fi cu atât mai diferita cu cât numarul lor e mai mare. Daca în grupuri mici vor exista voci care vor striga ca e o nedreptate, si e posibil ca uneori acele voci sa fie urmate si de altele, însotite de actiuni violente, cu cât grupul e mai mare, cu atât acele voci se vor auzi mai putin, mai încet, iar reactia grupului în ansamblu va fi mai redusa, mai nesemnificativa. Si astfel un grup restrâns de oameni vor pleca acasa extrem de satisfacuti, cu gentile pline de gologani, iar majoritatea se vor multumi cu maruntisuri numite salarii, pensii, alocatii care abia le vor ajunge sa îsi achite cheltuielile de zi cu zi. Asadar, cu toate ca banii ar putea fi împartiti tuturor în mod satisfacator, acest lucru nu se întâmpla si nu se va întâmpla niciodata. Un grup mare are avantajul ca asigura indivizilor un cadru prielnic vietii tihnite si linistite, cu mai putine pericole, cu securitate în fata vicisitudinilor, dar are, de cealalta parte, marele dezavantaj ca nu poate asigura o negociere echitabila între grupuri. Acestea nu pot functiona decât prin reprezentanti, care sunt siliti sa faca multe compromisuri, atât de multe, încât la final nu se mai stie exact unde au ajuns si de unde au plecat sau unde trebuiau de fapt sa ajunga. Aceste comportamente sunt generale fiintelor inteligente, majoritatea animalelor au aceleasi reactii, chiar daca nu poseda ratiunea noastra, a oamenilor. O maimuta, de pilda, va tipa si va arunca bucatica minuscula de banana pe care a primit-o de la o alta maimuta ce si-a pastrat întreg manunchiul, acest lucru este demonstrat stiintific prin experimente pe maimute capucin (Frans de Waal). Niciun animal nu vrea sa fie fraier! Si totusi noi, cele mai inteligente si capabile animale de pe Terra, nu avem nicio problema sa acceptam în imensele noastre societati ca politicienii, pe care noi i-am ales, sa ne conduca si sa ne gestioneze banii întru binele tuturor, sa ne fure în vazul tuturor, sa ne râda chiar în fata în timp ce ne baga mâinile pâna la cot în buzunare, însusindu-si pe nedrept ceea ce este un bun comun al tuturor. Este fascinant! Si incredibil, în acelasi timp, având în vedere contradictia în termeni dintre toate elementele ecuatiei: noi suntem cei care am ales sa formam grupuri mari numite popoare, tot noi am inventat ierarhii în societate ca sa ne organizam mai bine, noi am scris regulile, noi ne alegem în mod liber liderii, si tot noi ne înselam unii pe altii cu regulile noastre în fata cu tot. Si nu e nimic de facut! Pentru a rezolva definitiv situatia ar trebui sa ne întoarcem la organizarea primitiva patriarhala ori matriarhala, cu grupuri restrânse bazate pe rude sau prieteni, dar acest lucru este imposibil. Nu este cale de întoarcere si nici de rezolvare. Coruptia este obligatorie! Ea vine la pachet cu civilizatia. Oricât de tare ne-am lauda cu egalitatea si respectarea legilor, realitatea ne contrazice la orice pas. Daca pâna si în Parlamentul European se fura bani cu sacii!!... Orice alt comentariu este de prisos… Briscan Zara este scriitor si publicist
