Fiecare om adopta din mediul în care se dezvolta traditii, obiceiuri, legi, sustinându-si viata cu ele. Complexul saraciei este doar o astfel de lege. Oamenii, în esenta, par sa fie la fel si sa merite în egala masura fericirea. Dar meritul în sine este creat de persoana însasi, aceasta este magnetul atragerii bunastarii. Sa vorbim sincer: câti oameni nu sunt obisnuiti sa dea vina pe altii pentru propria saracie? Lucrurile nu merg bine în afaceri, dau faliment - statul este de vina, sugruma antreprenorii cu taxe! Un salariu care nu ajunge de pe o luna pe alta - de vina este seful, îsi priveaza angajatii de un salariu mare, în timp ce el îsi construieste o vila în buricul târgului! Nu are cineva un apartament propriu sau un automobil? Cum sa aiba, doar el n-a avut norocul lui Ionel, care a mostenit-o pe matusa! Din pacate, exista o multime de astfel de exemple atunci când o persoana gândeste din postura de victima, crezând ca toata lumea din jurul sau e vinovata pentru lipsurile lui sau nereusitele lui financiare. Bolsevicii, care în cea mai mare parte erau oameni cu o situatie financiara modesta daca nu deplorabila, în 1917, au sfarâmat opere de arta cu topoarele, au distrus picturi rare, au incendiat carti rarisime, au ucis, manifestându-si toata ura „de clasa” nu doar fata de obiecte, ci, mai ales, fata de fiinte nevinovate, o ura alimentata de falsele promisiuni ale liderului asa-zisului proletariat rus cum ca, odata cu disparitia acestor elemente „dusmanoase”, vor scapa de saracie si vor duce o viata lipsita de orice griji. Oameni care aveau averi, gospodarii si pamânturi pe care le munceau, au fost, cei mai multi dintre ei, dusi în exil, umiliti sau ucisi, fara mila, împreuna cu familiile lor doar pentru conditia lor buna financiara. În esenta, dupa toate aceste atrocitati, nimic nu s-a schimbat. Au venit si alti lideri, s-au schimbat formatiunile sociale, dar „complexul saracului” a ramas neschimbat, parca conservat în timp de o forta diabolica. Iar aceasta „putere” este, din nefericire, o constiinta colectiva, transmisa printr-un sistem de traditii, învataturi, exemplu personal al celor din familie, care dainuie si astazi în diverse forme în societatea noastra... Exista credinte comune în societate: „banii sunt ochiul dracului”; „saraci, dar mândri”; „principalul în viata este frumusetea interioara, nu banii”; „daca esti bogat, atunci sigur ai furat” etc. Din punct de vedere al religiei, bogatia e asociata cu ceva rau, nociv - bogatii vor merge în iad, iar cei saraci, fireste, în rai. Astfel de convingeri duc, de cele mai multe ori, la faptul ca o persoana, fara sa-si dea seama, începe sa se fereasca, inconstient, a detine bani sau confort si se multumeste cu foarte putin. Nu, din pacate, cei care sufera de acest complex, al saraciei, nu-s „mândri” de asta, desi un set eclectic de concepte limitate care definesc gândirea acestor personaje, inflexibile, ar putea sa le confere un fals sentiment de mândrie pentru lipsurile lor - acesta este stereotipul perceptiei în masa a lumii din jurul lor, care are o alta situatie financiara decât au ei. Chiar daca o persoana fara venituri ar deveni, peste noapte, bogata, mentalitatea sa în raport cu banul, daca nu se va schimba, nu îi va permite sa traiasca o viata asa cum si-o doreste. Sa ne gândim la cei care au câstigat la loto milioane de lei si care au pierdut aceste sume colosale la scurt timp dupa câstig, nu exista blestemul loteriei, cum se tot spune, cel care i-a facut sa-si piarda câstigurile, ci propria lor atitudine în raport cu ele. Mai precis, o atitudine sanatoasa fata de bani în sine este un marker al unei personalitati mature si al echilibrului psihologic. Ce este caracteristic acestei atitudini? Prima este lipsa de emotii fata de câstig care se exprima printr-o atitudine echilibrata, rationala definita drept chibzuinta. Al doilea indicator este comportamentul financiar sanatos exprimat prin absenta achizitiilor impulsive, de regula inutile. De asemenea, este important daca o persoana percepe banii ca un mijloc de satisfacere a nevoilor sau ca un scop în sine. Si, mai cu seama, cum le formuleaza: „Vreau sa am multi bani ca Musk!” sau „Vreau o masina si de aceea strâng bani, sa o pot cumpara”. Omul nu mosteneste saracia ca atare, ci un mod de a gândi care mentine sau care duce la saracie, oricâti bani ar avea pe mâna. Daca un copil se identifica ca fiind „sarac”, nu îi va fi usor sa înceapa sa gândeasca si sa se comporte peste noapte ca unul „bogat”. În unele familii, si nu neaparat cu venituri mici, adeseori comportamentul financiar în sine este destul de scazut, iar copilul, pur si simplu, nu vede aceste modele ale unor oameni chibzuiti, de exemplu, nu stie ce poate fi salvat, investit, proiectat pe termen lung. Aceasta atitudine fata de ban se dezvolta în personalitatea copilului si este întarita de atitudinea parintilor. N-am bani sa-ti dau de caiete, de unde sa mai am, am cumparat vodca azi pentru Craciun! Cu totii suntem sclavii stereotipurilor, toata lumea traieste în cadrul unor idei stabile care au fost înradacinate în minte chiar atunci când personalitatea tocmai se forma. Pericolul apare daca atitudinile interne ale stereotipurilor sunt distructive sau, si mai rau, justifica gândirea distructiva. Ele, stereotipurile dobândite din familie, atunci când ne referim la câstiguri, scufunda o persoana într-o lume ”paralela” în care salasluiesc mii de himere: „o cariera se poate construi doar daca ai relatii si bani”, „un Mercedes nu este pentru mine, este pentru bogati”, „este imposibil sa ai azi un apartament ”, „restaurantul este pentru cine îsi permite” etc. Treptat, interdictiile si scuzele îngusteaza perspectiva unui viitor în care toate acestea se pot întâmpla, iar persoana coboara în subsolul deficitului. Subsolul deficitului sau gândirea deficitara este înlocuitorul dorintei sanatoase a unei persoane de a-si atinge obiectivele, de a câstiga mai mult si de a-si îmbunatati statutul social. Mai simplu spus, este un sistem de constructe psihologice care sunt sustinute de concluzii false. Sute de scuze sau acuzatii la adresa altora fac ca o persoana sa traiasca într-o lume a retinerii de sine. Subsolul deficitului este, totusi, pentru multi, familiar, - fara griji, fara stres, iar pentru psihic, în general, aceasta este cea mai convenabila situatie în care se poate afla. Prin urmare, dupa principiul ce-mi trebuie atâta bataie de cap ne este frica sau ne complacem într-o lene mintala care ne stopeaza sa întreprindem mai mult pentru bunastarea noastra. În spatele sârmei ghimpate ale propriilor limitari, o astfel de persoana observa doar prezenta a ceea ce are, adica saracia, lipsurile, si „abundenta” în care traiesc altii cu care face permanent comparatie si care întotdeauna sunt mai „rai” decât ea doar pentru ca au o situatie mai buna „Eu n-am ghiulul lui Ionel, el e sef, a furat, de aia are, nu ca mine, care trag la saiba si-s cinstit!” În cadrul limitarii psihologice, chiar si realizarile serioase sunt percepute de aceasta persoana, care sufera de acest complex, ca un fapt nesemnificativ al biografiei. „Ce daca a facut doctoratul, mare brânza, l-a tinut ma-sa la studii, aia nu duce lipsa de bani!” Iar motivul principal al deprecierii este în sentimentul vag al propriei nepotriviri la reusita sau viata pe care o duc altii. Cei care sufera de complexul saracului au tendinta de a evita esecul. Dintre cele doua strategii de stabilire a obiectivelor, el este ghidat nu de motivul realizarii, ci de motivul evitarii esecului. Este mai bine sa evite esecul decât sa atinga obiectivul - în cazul în care se întâmpla ceva neprevazut pentru el. „Daca nu reusesc pentru ca eu n-am una sau alta…?” duce la faptul ca o persoana nu încearca deloc nimic si se complace în starea în care se afla. Potrivit Bancii Mondiale, a fi sarac înseamna a nu-ti putea satisface nevoile de baza, a avea un control redus asupra mediului si un risc crescut de a deveni victima a violentei. Daca ne vom rezuma doar la acesta definitie, stresul care rezulta în urma acestora are efecte sub forma de boala si moarte prematura, explica psihologul german Willem Frankenhuis. Prin urmare, se poate considera ca oamenii saraci s-ar concentra pe buna dreptate mai mult pe prezent decât pe viitorul îndepartat. De exemplu, nu economisesc si investesc mai putin în educatie, confort si sanatate, spune autorul . Oamenii prefera beneficiile pe termen scurt si nu beneficiile pe termen lung, mai ales când nu cred în acestea din urma. Daca acest lucru este întelept sau nu, depinde de cum arata perspectivele de viitor: deciziile lor ar putea da roade, dar nu au, cei mai multi dintre ei, perspectiva unui viitor... Când nevoia este mare si viitorul este incert, poate fi avantajos sa cheltuiesti bani imediat, fara retineri. Pornind de aici putem contura mai bine complexul saraciei, putin diferit de ceea ce e saracia propriu-zisa, îndata ce o persoana crede cu tarie ca „acest obiectiv nu este pentru mine, fiindca eu nu-mi permit ca altii” - obiectivul fiind o masina, o masa la restaurant, o bijuterie, atitudinea ei o conduce într-o fundatura. Cum prezentul pentru astfel de persoane este mai important decât viitorul în care nu are încredere, un individ prefera sa locuiasca, dupa ce se casatoreste, cu parintii într-o garsoniera evitând sa achizitioneze, chiar si printr-o rata la banca, un apartament. Dar când sunt promotii este nelipsit din marketuri, având cosul plin cu „mocaciuni”. Am dat lovitura, va spune satisfacut prietenilor, am bagat toti banii pe care îi mai aveam în zece tigai, cinci suporturi pentru brad si zece tavi de chec! si cade din nou în situatia obisnuita - „zona de saracie”, zona în care nu are nimic din ceea ce visa sa aiba. Unii s-ar putea întreba, cum sa îsi împlineasca un om care nu are venituri prea mari asemenea dorinte? Este posibil sa scape pentru totdeauna de acest tipar de gândire vizitând, de pilda, un restaurant scump macar o data la o luna-doua, pentru o cafea, sa zicem, si o prajitura. Pot, pentru asta, sa renunte la cafeaua ieftina bauta zilnic de la dozator în statia de tramvai. Pentru acea jumatate de ora sau o ora cât sunt acolo, sentimentul propriei inferioritati, ca eu n-am si nu-mi permit sâ merg la restaurant ca altul care fura, va disparea. Astfel de actiuni rup stereotipurile negative despre care vorbeam, ca o persoana ca ar fi nedemna de ceva bun si scump. Gânduri de genul „oh, dar asta nu este pentru mine, eu sunt sarac” dispar. Fiecare om adopta din mediul în care se dezvolta traditii, obiceiuri, legi, sustinându-si viata cu ele. Complexul saraciei este doar o astfel de lege. Oamenii, în esenta, par sa fie la fel si sa merite în egala masura fericirea. Dar meritul în sine este creat de persoana însasi, aceasta este magnetul atragerii bunastarii. Daca te-ai nascut într-o familie nevoiasa sau cu venituri mai mici decât ale altora asta nu înseamna ca vei ramâne asa pentru tot restul vietii, chiar daca altii au un anumit avans la nastere fata de tine.Totul tine de chibzuinta si de relatia de respect cu banul pe care îl muncesti, iar aceasta presupune capacitatea de introspectie, de cunoastere a propriilor nevoi si de întreprindere a unor actiuni care sa te scoata din zona în care te afli temporar. Ce ne dorim cu adevarat sa avem mâine si ce am facut azi pentru a fi mai bine decât ieri? Cristina Danilov este psiholog
