Daca abilii latifundiari sau imobiliari ai Iasului cumpara drepturi de mosteniri pe te miri ce, apoi obtin terenurile retrocedate si în câteva luni de zile, unei familii simple de iesene nici doua decenii nu îi ajung în lupta cu statul si birocratia. „Ziarul de Iasi” va prezinta un caz incredibil, al unei familii care de aproape 20 de ani se lupta în instante si cu autoritatile din municipiul Iasi sau cele centrale pentru retrocedarea sau despagubirea pentru un teren expropriat în zona Podu Ros. Membrii familiei au tot murit unul câte unul între timp, ajungându-se la a treia generatie care bate holurile instantelor în cautarea dreptatii. Cazul este un veritabil „manual” despre cum poti fi efectiv batjocorit de autoritatile unui stat: întâi cele comuniste, apoi, zeci de ani, de cele de dupa 1990. Autoritati în fata carora, ca om simplu, nu ai nicio sansa. Membrii unei familii au ajuns sa moara, unul câte unul, în asteptarea despagubirilor pentru o casa si un teren expropriate de stat. S-a ajuns la a treia generatie care bate holurile instantelor în cautarea dreptatii. Batrânii au murit asteptând, la fel singurul lor fiu. Stafeta a fost preluata de fiica si de nepoti. În ciuda anilor grei de „lupte”, procesul a trecut abia de Tribunal, cazul ajungând acum la Curtea de Apel. Judecatorii s-au miscat totusi repede, prima sentinta fiind data dupa doar un an de la înregistrarea actiunii aici. Comisia Nationala de Compensare a Imobilelor a avut nevoie însa de 13 ani pentru a da un raspuns, desi termenul legal este de cel mult trei ani. Iar dupa felul în care a raspuns, pare ca membrii sai nici macar nu s-au uitat pe dosar. Un raspuns în totala bataie de joc, dupa o asteptare de 8 ani Cazul în sine este unul aproape standard. În 1945, iesenii Constantin si Tatiana T. au cumparat o casa veche, cu doua camere si o bucatarie de vara, amplasata pe o suprafata de 675 mp si situata pe actuala sosea Nationala, vizavi de sediul Salubris, asa-numita „Piramida a lui Dubet”. Barbatul a murit în 1956. El a fost cel norocos, daca se poate spune asa. Casa a fost demolata, iar terenul a fost preluat de statul comunist, în 1979, în vederea sistematizarii zonei. Peste locul unde era casa, a fost construit unul dintre blocurile din actualul cartier Cantemir. La acea data, statul nu a acordat niciun fel de despagubiri. Batrâna a murit si ea, în 1990, într-o vreme în care statul nici nu se gândea sa retrocedeze proprietatile confiscate ori sa acorde despagubiri pentru ele. Timpul a trecut fara ca pentru cazuri ca cele ale familiei T. sa se ofere vreo solutie. Prima lege a fondului funciar, din 1991, prevedea doar retrocedarea terenurilor din fostele cooperative agricole de productie si, partial, din fostele întreprinderi agricole de stat, nu si a terenurilor confiscate. Prima lege vizând casele confiscate, aparuta în 1995, facea referire doar la cele înca existente si închiriate de stat. Primele posibilitati legale de despagubire au aparut pentru familia T. abia la începutul anilor 2000. Între timp, asteptând o veste buna despre casa familiei, murise si fiul fostilor proprietari. Era anul 1999. Au ramas copiii sai si sora. În 2001, odata cu adoptarea ultimei variante a retrocedarilor, fiica fostilor proprietari, M.A., a cerut acordarea de despagubiri pentru teren si casa, în conformitate cu Legea 10/2001. Primaria a catadicsit sa raspunda abia patru ani mai târziu, când deja Legea 10 nu mai era valabila, fiind înlocuita de Legea 247/2005. Nu se punea problema unei retrocedari în natura, pentru ca acolo era deja un bloc, iar municipalitatea a transmis petentei ca nu are teren disponibil. Asa ca dosarul a fost trimis la Bucuresti, pentru acordarea de despagubiri. Ani de zile nu s-a mai auzit nimic de acest dosar, petenta asteptând degeaba. Totul însa pâna la aparitia Legii 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Legea stabilea un termen maxim de trei ani pentru solutionarea dosarelor ramase nerezolvate. Trecusera deja 8 ani de când dosarul mucegaia în sertare la Bucuresti, dar, din nefericire, aveau sa mai treaca înca 5. Raspunsul, dat în noiembrie 2018, era negativ. În opinia membrilor Comisiei Nationale de Compensare a Imobilelor (CNCI), urmasii fostilor proprietari nu dovedisera ca terenul si casa fusesera nationalizate, iar dosarul nu cuprindea si „dovada ca Primaria Iasi nu dispune de teren forestier disponibil pentru punerea în posesie”. Functionarii bucuresteni nu observasera ca nu era vorba de nationalizare, ci de o expropriere prin dispozitia autoritatii locale, speta prevazuta de lege, si nici macar ca era vorba de o casa si de curtea acesteia în mijlocul orasului, si nu de o padure. În aceste conditii de lupta nedreapta, instanta de judecata devenise ultima solutie. Judecatori versus functionari Cu dosarul în fata, magistratii Tribunalului aveau sa constate din start evidenta: ca familiei T. i se confiscase casa si terenul si nu primise nimic înapoi. În fata judecatorilor, reprezentantii CNCI Bucuresti au afirmat ca petentii nu facusera dovada felului exproprierii, nu aratasera de la cine a fost facuta, si nu aratasera ca se încadrau în prevederile legii. Într-adevar, oamenii nu putusera prezenta actele efective de expropriere, pentru ca acestea nu existau nicaieri. Nu era singurul caz în care se confisca o casa fara niciun act, astfel de spete fiind cu zecile de mii la nivel national. Judecatorii au vazut însa mai limpede acest caz simplu. Confiscarea era dovedita de faptul ca în 1945 sotii T. aveau o casa, iar în 1979 ea ajunsese la primarie. Aceasta ar fi trebuit sa dovedeasca faptul ca a platit ceva pentru casa, sau ca i-a fost donata. „Solicitarea cu privire la lamurirea felului exproprierii de catre petenti reprezinta o sarcina împovaratoare si imposibil de realizat, în conditiile în care toate procedurile de expropriere au fost realizate în mod unilateral si exclusiv de autoritatile statului. Este neîntemeiata aprecierea cu privire la faptul ca simpla existenta a unui imobil în proprietatea statului nu echivaleaza cu o preluare abuziva fara titlu. În situatia exproprierii, autoritatea care refuza emiterea deciziei de despagubire are obligatia de a dovedi existenta unei cauze care împiedica includerea imobilului în categoria celor preluate abuziv”, au precizat judecatorii. Ca urmare, magistratii Tribunalului au decis anularea deciziei de invalidare emisa de CNCI în 2018, obligând comisia sa emita o noua decizie, prin care sa aprobe acordarea de despagubiri. Procesul nu este însa finalizat. Contestatia CNCI împotriva sentintei Tribunalului a fost înregistrata miercuri pe rolul Curtii de Apel. Abia dupa 20 de ani, lucrurile par a merge în directia buna pentru urmasii familiei T.
