Din fericire omenirea înca mai are ceva spatiu unde sa se extinda, spre deosebire de sobolanii lui Calhoun care nu aveau unde sa se mai plimbe. Desi pragul maxim de populare pe care îl poate suporta planeta se apropie vertiginos, „caderea comportamentala” nu va fi atât de brusca, mai avem câteva zeci de ani de utopie, dar în cazul în care nu deschidem porti catre alte lumi fizice, destinul nostru este fara doar si poate pecetluit. Între anii 1958 - 1972, John B. Calhoun, un cercetator din domeniul sociologic si comportamental, a realizat mai multe experimente cu aceeasi tema: manifestarea rozatoarelor în situatii de suprapopulare. Rezultatele, cu adevarat uimitoare, au fost publicate în numeroase reviste de specialitate, dar au avut si un rasunet international ridicând numeroase si mari semne de întrebare asupra comportamentului animal în general, incluzând aici si pe cel uman, evident. Experimentele se bazau în principiu pe crearea unui univers ideal de viata pentru rozatoare, cu tot ce aveau nevoie traiului si fara nicio amenintare din exterior, altfel spus înfiintarea unei utopii, si observarea comportamentului indivizilor într-o astfel de situatie. Singurul inconvenient era spatiul finit care putea gazdui un numar redus de exemplare (maximum 3000). Toate experimentele au avut în principiu acelasi deznodamânt si în urma lor au fost trase aproximativ aceleasi concluzii asupra comportamentului. Cu alte cuvinte, nu poate exista dubiu asupra veridicitatii, corectitudinii si caracterului revelatoral acestui demers stiintific. Cel mai cunoscut experiment s-a numit Universe 25 (al 25-lea dintr-o serie). Ca în toate celelalte cazuri, s-a construit o platforma închisa, cu mai multe compartimente destinate hranirii, miscarii si odihnei rozatoarelor, în situatia respectiva fiind vorba despre sobolani domesticiti de Norvegia. Hrana era asigurata constant, la fel si lumina, curatenia, caldura. Pentru momentul initial au fost alese 4 perechi de sobolani perfect sanatosi si plasati în interiorul ansamblului. Având totul la dispozitie, lipsind pradatorii sau alti factori ce le puteau periclita viata, siguranta, populatia se dubla la fiecare 55 de zile. Când s-a ajuns la 620 de indivizi, ritmul de reproducere a încetinit, dublarea având loc la fiecare 145 de zile. Din acel moment au început sa apara situatiile inedite deoarece generatiile mai tinere, neavând loc unde sa emigreze, sa se extinda, sa exploreze, contribuiau din ce în ce mai mult la marirea stresului social. Au început sa se creeze grupuri, au aparut conflictele violente între doi sau mai multi indivizi, luptele pentru teritoriu sau din alte motive mai mult sau mai putin importante, canibalismul, homosexualitatea etc. Interesul pentru reproducere a început si el sa scada vizibil, la fel si grija pentru nou nascuti. Mamele nu numai ca îsi ignorau puii, dar chiar îi si omorau sau chiar mâncau, desi hrana era suficienta. Mortalitatea infantila era în crestere, ajungând în faza intermediara foarte repede la 90-. Unii dintre cei tineri care nu-si gaseau locul în niciun grup si care supravietuiau atacurilor din partea mamelor sau ale celorlalti adulti se retrageau în singuratate unde nu faceau nimic altceva decât sa se hraneasca, sa doarma si sa îsi îngrijeasca blana. Acestia au fost numiti de catre Calhoun „frumosii” („the beautiful ones”) datorita aspectului lor fizic foarte îngrijit si curat. Când populatia a atins pragul de 2200 de indivizi, în ziua 560, cu 800 mai putini decât maximum suportat de ansamblu, a început faza a doua, numita de cercetator „a doua moarte”. Practic, pe lânga mortile naturale, cele cauzate de numeroasele conflicte între grupuri sau indivizi, cele infantile, a încetat cu totul înmultirea sobolanilor si a început scaderea demografica. Tinerele generatii care se retrageau din ce în ce mai mult în partile superioare si izolate ale constructiei nemaiinteractionând unii cu altii si-au pierdut în întregime instinctele firesti caracteristice rozatoarelor: nu mai aveau interes pentru reproducere, pentru socializare, explorare, ci doar pentru hrana, odihna si autoîngrijire. Aceasta spirala a decaderii a fost numita de Calhoun „prabusirea comportamentala” („behavioral sink”). În timpul acestei faze au fost extrasi câtiva indivizi dintre cei izolati („frumosi”) si plasati într-un alt mediu, unul obisnuit, alaturi de rozatoare straine din afara experimentului. S-a constatat ca toate respectivele exemplare si-au pastrat dezinteresul fata de „lume”, continuând sa se izoleze pâna la moartea naturala. Mortalitatea infantila a ajuns în curând la 100- în Universe 25, utopia devenind foarte repede o adevarata distopie. Populatia a început sa scada drastic pâna ce ultimul rozator a murit dupa aproximativ doi ani de la începerea experimentului. Nu mâncat de vreo pisica, nici de foame, nici de sete si nici omorât de vreo capcana, ci din cauze naturale. Au fost numeroase comentarii în articole de specialitate, carti scrise pe marginea acestor experimente, toate trimitând, evident, la oameni si felul în care acestia si-au schimbat si îsi schimba în continuare comportamentul pe acest mic glob în care traim, în acest urias Universe 25 din care facem parte. Evident ca multi au negat asemanarea în vreun fel a sobolanilor cu oamenii, care sunt fiinte „divine”, sfinte si care nu ar ajunge niciodata într-o situatie ca aceea. Orice ai spune totusi este imposibil sa nu observi, daca ai o minte deschisa si nu esti subjugat de vreo doctrina, similitudini uimitoare dintre noi, umanoizii actuali, si „cobaii” lui Calhoun, în contextul în care populatia omenirii ajunge curând la 8 miliarde, hrana nu este o problema, amenintarile sunt din ce în ce mai putine, iar planeta din ce în ce mai neîncapatoare… Coincidenta, absolut reala, face ca zilele acestea mi-au cazut ochii peste un articol în care se anunta cu mare entuziasm desfasurarea unui festival al comunitatii LGBTQ+ la Iasi, manifestare în premiera pentru urbea noastra si total fireasca pentru orice grup mai mic sau mai mare, de la societati de sah, baseball, iubitori de animale, înghititori de sabii, poeti, punkisti, pâna la alcoolici anonimi sau lepidopterologi. Ceea ce ma intriga însa e faptul ca aceste grupuri izolate devin din ce în ce mai populare, ele atragând din ce în ce mai multi indivizi care nu îsi gasesc locul în marea balta a societatii, considerându-se respinsi de ea, agresati, dezgustati. Valorile atotcuprinzatoare ale universului se reduc pentru acestia la doar câteva care satisfac principiile grupului, iar restul fiind doar un trai eminamente hedonist, al zilei de azi. Acesti indivizi sunt, cu siguranta, „frumosii” („the beautiful ones”) zilelor noastre. Ei îsi pierd gradual instinctele naturale general umane, cum ar fi cel de reproducere, socializare cu alte grupuri, explorare, marginindu-se la câteva activitati strict individualiste si sterile: hrana, odihna, îngrijirea aspectului fizic, bunastarea personala, cautarea placerilor de moment fizice sau spirituale. Aparitia asa-zisului „gen neutru” pe pasapoartele unor state nu este deloc întâmplatoare. Acest lucru este practic recunoasterea indivizilor care se retrag din zona de jos, din amalgamul murdar si violent al societatii, în zonele retrase, „neutre” ale înaltimilor unde convietuiesc doar cei ce se aseamana, singuri si curati pâna la moartea naturala si certaa tuturor. Din fericire omenirea înca mai are ceva spatiu unde sa se extinda, spre deosebire de sobolanii lui Calhoun care nu aveau unde sa se mai plimbe. Desi pragul maxim de populare pe care îl poate suporta planeta se apropie vertiginos, „caderea comportamentala” nu va fi atât de brusca, mai avem câteva zeci de ani de utopie, dar în cazul în care nu deschidem porti catre alte lumi fizice, destinul nostru este fara doar si poate pecetluit. Briscan Zara este scriitor si publicist
